1 Decembrie, Ziua Naţională a României

Costumul popular românesc cucereşte moda internaţională

             Pentru a sărbători cum se cuvine 1 Decembrie, ne-am gândit să îţi prezentăm designerii români şi internaţionali care s-au inspirat din portul tradiţional românesc. După o scurtă istorie a costumului românesc, vei face cunoştinţă atât cu creaţiile românilor ca Adrian Oianu, cât şi cu cele ale lui Yves Saint Laurent şi alţi designeri care şi-au găsit inspiraţia în Maramureş, Delta Dunării, Bihor, Bistriţa-Năsăud sau Făgăraş.

          Începând cu secolul al XV-lea, portul tradiţional s-a aflat sub influenţa turcească, iar astfel, acum ne bucurăm de nenumărate broderii spectaculoase. Costumul feminin al acelei perioade era alcătuit dintr-un voal cu fir din aur, corpul era acoperit de o cămaşă din mătase, peste care venea o bluză brodată cu elemente geometrice şi o fustă.

           După două secole, portul tradiţional a suferit alte influenţe, unele chiar spaniole. La vremea respectivă, femeile purtau „o bluză puţin vizibilă la gât, cu mâneci brodate, răsucite (cu croiala păstrată şi azi în costumul popular din Vrancea), apoi o rochie din brocart cu flori şi un conteş (mantă) cu mâneci lungi, din catifea.”, scrie Adina Nanu în cartea sa "Artă, stil, costum".

        “Scopul nobil pe care îl putem avea este să reuşim să reinterpretăm tradiţiile româneşti, să le aducem într-o formă cât mai digerabilă pentru ca femeia să le adopte din nou şi să îşi recapete identitatea românească. Şi asta pentru că unei românce cel mai frumos îi stă în veşmânt autohton, inspirat din tradiţia noastră seculară.”, spune Adrian Oianu.

 Yves Saint Laurent – „La blouse roumaine” de Henri Matisse

              Henri Matisse a pictat în 1940 capodopera „La blouse roumaine”, care a fost sursa de inspiraţie a colectiei Yves Saint Laurent pentru toamna 1981. La vremea respectivă, Didier Grumbach (decan al Institutului Francez al Modei), a spus că designer-ul s-a inspirat din ceea ce iubea la acel moment. Prezentarea de modă emană spirit românesc, iar coafurile modelelor au fost făcute ca să semene cu felul în care fetele de la ţară îşi purtau podoaba capilară.
 
Tom Ford – inspiraţie din zona Făgăraş

            Atunci când Adele s-a îmbrăcat cu o bluză de inspiraţie românească, creată de Tom Ford, toată lumea îşi dorea să deţină un astfel de obiect vestimentar. Pentru colecţia de primăvară-vară 2012, Tom Ford şi-a găsit surse de inspiraţie în Spania, America de Sud, dar şi în România, mai exact, din zona Făgăraşului.
 1 Decembrie 2012
Preluare din One.ro /autor Elena Mihăilă, redactor

nasul lui Pinocchio

Efectul Pinocchio: nasul ştie când minţim

28.11.2012 |

0 Comentarii

  Efectul Pinocchio: nasul ştie când minţim   

Acum câteva zile s-au împlinit 186 ani de la naşterea lui Carlo Collodi, "tatăl lui Pinocchio", băieţelul năzdrăvan, creat dintr-o buturugă şi însufleţit de "Zâna cea Bună",  a cărui nas se lungea atunci când spunea o minciună .

 Se pare că, povestea lui Carlo Collodi are şi un sâmbure de adevăr. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Granada au constatat că „efectul Pinocchio” se întâlneşte în viaţa de zi cu zi, pentru că nasul „ştie” când minţim. 

  Noua cercetare a scos la iveală faptul că atunci când oamenii mint, chiar dacă nasurile lor nu se lungesc, acestea se încălzesc. Acest efect a fost descoperit atunci când oamenii de ştiinţă au monitorizat voluntari prin tehnici de imagistică termică. Potrivit cercetătorilor, vârfurile nasurilor se încălzesc din cauza anxietăţii produse de minciună. Cu toate acestea, efectul poate să dispară, dacă participanţii fac un efort mental. 
Specialiştii au descoperit că, atunci când participanţii minţeau, se declanşa o schimbare la nivelul cortexului insular, care reglează temperatura corpului. Prin urmare, anumite regiuni ale corpului îşi schimbă temperatura în funcţie de starea de spirit. Pe lângă nas şi muşchiul orbital din interiorul ochiului experimentează creşteri şi descreşteri ale temperaturii. 
Acelaşi studiu sugerează că tehnicile de imagistică termică au putut identifica dorinţa sexuală şi excitarea atât în caul bărbaţilor, cât şi al femeilor. Dorinţa sexuală a putut fi identificată prin observarea unei creşteri de temperatură în zona pieptului şi cea genitală. (Medical Daily)

Carlo Collodi, pe numele adevărat Carlo Lorenzini, (n. 24 noiembrie 1826 în Florența Italia; d. 26 octombrie 1890 în Florența Italia) a fost un scriitor și ziarist italian, autor al unor unor cărți didactice pentru copii.
El este autorul celebrului roman Le avventure di Pinocchio. Storia di un burattino. Numele pseudonimului său vine la satul Collodi, situat între Lucca și Pistoia, unde s-a născut mama sa Angela Orzali, și unde și-a petrecut și el o bună parte din copilăria vieții lui.

             Până la vârsta de 17 ani, Carlo a fost elevul mai multor școli conduse de ordine călugărești catolice, unde a adunat variate cunoștinte literare și muzicale, cultura lui perfecționându-se și prin frecventarea cercurilor literare și prin călătorii numeroase. În vremea copilăriei sale, Marele Ducat al Toscanei era încă sub stăpânirea Imperiului austriac, dar el a avut privilegiul să trăiască anii Revoluției de la 1848, ai eliberării și unificării Italiei, ai formării națiunii italiene.
              Activitatea lui de scriitor a început la vârsta de 20 de ani, prin recenzii pentru catalogul unui librar florentin. Această activitate a fost urmată curând de recenziile articolelor pentru periodicul "L' Italia Musicale" (Italia Muzicală), una dintre revistele de specialitate cele mai importante din Italia acelor vremuri. Ca jurnalist, a crescut în faimă în doar câțiva ani, contribuind la o mare varietate de periodice de pe întreg întinsul Italiei și prin conducerea sau chiar fondarea unor ziare importante. Un astfel de jurnal a fost "Il lampione", care a fost închis de cenzură dupa evenimentele din 1848, dar a reînceput să apară după 11 ani, cu ocazia plebiscitului pentru unirea cu Piemontul, un act care a prefigurat unificarea Italiei.
              În anii 1850, Carlo Lorenzini își extinde preocupările de jurnalist cu cele de autor dramatic și scriitor, dând o atenție deosebită dezvoltării operei și dramei. Anul 1856 a marcat prima utilizare a pseudonimului Carlo Collodi, pe care îl va adopta definitiv pentru semnarea cărților sale în anii 1870 și 1880.
              Carlo Collodi a început să scrie cărți pentru copii în 1876, odată cu publicarea culegerii "I raconti delle fate" ("Povestirile zânelor"), o excelentă traducere de basme literare franceze, după Charles Perrault, Madame Leprince de Beaumont, Madame D'Aulnoiy. Această carte a fost urmată de o serie de cărți special concepute pentru uz școlar, în care basmul se împletea cu prezentarea cunoștințelor, o formulă care era destul de populară în acele vremuri și pe care Carlo Lorenzini a interpretat-o cu o deosebită putere a imaginației și măiestrie scriitoricească. Lucrări precum "Giannettino" ("Ionel"), "Minuzzolo" ("Micuțul"), "L'Abbaco di Giannettino" ("Socotitoarea lui Ionel"), "La Grammatica di Giannettino" ("Gramatica lui Ionel"), "Il Viaggio per l' Italia di Giannettino" ("Călătoria lui Ionel prin Italia") și "La Lanterna Magica di Giannettino" ("Lanterna fermecată a lui Ionel") l-au transformat într-un autor de referință pentru sistemul educațional al nou stabilitului stat italian.



               În anul 1881 a început să contribuie regulat la una din primele reviste pentru copii din Italia, "Ziarul pentru copii" ("Il giornale per I bambini"), care în primul său număr a publicat primul episod din "Aventurile lui Pinocchio", intitulate la vremea aceea "Storia di un burattino" ("Povestea lui Burattino"). Alte povești au apărut în același periodic, cum ar fi " Pip?, o lo scimiottino color di rosa" ("Pip?, sau maimuțelul de culoarea trandafirului"), care este o continuare a poveștii lui Pinocchio, dar cu un ton de autopersiflare; aceste povestiri au fost mai târziu adunate în cartea "Storie allegre" ("Povești vesele") în 1887.
               Carlo Collodi a murit subit la Florența în 1890 și a fost înmormântat în cimitirul eroilor din orășelul San Miniato la Monte. Toate lucrările lui au fost donate de familie Bibliotecii Naționale Centrale din Florența, unde sunt păstrate și în zilele noastre. Dacă numele lui a fost la început remarcat mai ales pentru contribuția sa ca jurnalist și ca autor de manuale școlare, succesul mondial al cărții scrise doar pentru amuzament "Aventurile lui Pinocchio" a dat faima și celebritatea autorului toscan.
(sursa Wikipedia)

vampirism .?..

  Blog

Dracula, o eroare european-umană?

27 noiembrie 2012

              "Vampirul este un tip care, deşi a luat un mers simplu (aller simple), are norocul (sau ghinionul) de a se trezi cu un dus-întors...". Lucrurille par simple din punctul de vedere al draculologului(?!)  Matei Cazacu. Cel mai important specialist din lume în domeniu a acordat vizitatorilor Salonului de carte din Balcani, care tocmai s-a încheiat, la INALCO Paris, în sfârşitul de săptămână trecut, o conferinţă, eclectică, în care a trecut totul în revistă. Cert, a început prin a face o istorie pasionantă a umorului românesc, în literatura lumii, şi a încheiat, nonşalant, cu domeniul care-l caraterizează.

              Fascinant. Eram cu toţii lipiţi de scaune, cu gura deschisă a whaou, întrebându-ne cum de este posibil să ştie atâtea...O enciclopedie ambulantă, pe un subiect în care, să fim cinstiţi, s-a cam spus totul.

              Ei nu. "Prima preocupare a oamenilor vii este să asigure mortului un dus direct. Simplu, un bilet pentru lumea de dincolo. Dar, ca toate lucrurile făcute de om, au existat şi rateuri. Morţi îngropaţi de vii. Strigoi...româneşte spus". Din start, eu deduc că Dracula ar fi născut dintr-o eroare umană?

             Mergem mai departe..."Biserica a instrumentat acest aspect. Vampirismul a ajuns să fie în corelaţie cu dezlegarea sau legarea sufletelor...Numai că în ortodoxism nu există purgatoriul, ca la catolici, deci lucrurile se complică". Pe scurt, ca să se rezolve şi mai bine această ciudăţenie, doi savanţi francezi au creat, în secolul al XVII-lea, certificatul de deces şi cimitirele situate în afara oraşului. Erau prea mulţi morţi îngropaţi de vii...

             Dincolo de aceste aspecte inedite, care au făcut deliciul unei seri reci de noiembrie la INALCO, mă întorc la un film: Hotel Transylvania, realizat de Genndy Tartakovski, şi văzut la Bucureşti (într-o super companie !). Doar adulţi în sală pentru un film care încerca să vadă lumea din punctul de vedere al lui Dracula şi al confraţilor lui: Frankestein etc. Se pare că există plângeri cum că sunt prea persecutaţi şi prea acuzaţi de toate relele din lume. Dezbaterile de abia au început.

Autor: Iulia Badea Gueritee/blog
presseurope

evadare în interior...

                     Ion Jalea                                         

Ion Jalea (n. 19 mai 1887, Casimcea, județul Tulcea - d. 7 noiembrie 1983) a fost un sculptor român, membru al Academiei Române. A participat la Primul Război Mondial, unde și-a pierdut o mână în luptă și a fost nevoit să sculpteze toată viața cu o singură mână.

După ce absolvă în 1908 Școala de Arte și Meserii, urmează studiile Academiei de Arte Frumoase din București, avându-i profesori pe sculptorii Frederik Storck și Dimitrie Paciurea. Își desăvârșește formația artistică la Paris, la Academia Julian, în atelierul lui Antoine Bourdelle. Obține Marele Premiu al Expozițiilor Internaționale de la Paris și de la Barcelona, Premiul național pentru sculptură (1941), Premiul de Stat (1957) și - în același an - titlul de Artist al Poporului. Din 1956 a funcționat ca președinte activ al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

                                   Lupta lui Hercule cu Centaurul (1925)

                                                                                                                   Statuia lui Spiru Haret, executată în 1935 de Ion Jalea din marmură de Carrara

Statuia lui George Enescu, instalată pe peluza din fața Operei Naționale București (1971)

 

Sculptorul Ion Jalea este autor a numeroase monumente, statui, busturi, reliefuri, compoziții    alegorice. La baza viziunii lui stă cultul pentru formă ca rezultat al observării realității - în special a figurii umane - și tendința încorporării unor morfologii fantastice evocatoare ale mitologiei antice. Sculpturile sale au un sens idealizant, autorul vizând în permanență glorificarea unor fapte sau personalități semnificative din experiența istorică.

În compozițiile sale, Ion Jalea urmează legile clasice ale echilibrului, ale raporturilor armonice între părți, ale dozajului elementelor dinamice - gesturi, diagonale ascendente sau descendente - într-un ansamblu coerent și static. O sinteză a înzestrării sale. a perfectei îmbinări între nivelul realist și cel alegoric, a științei împăcării tensiunilor dinamice și statice ne oferă compoziția Arcaș odihnindu-se, lucrarea sa cea mai reprezentativă, creată în 1926.

vremurile cernelii...

                                                                                                 

                                                                                        
                                      Albert Camus      


Albert Camus a fost autor algerian de limba franceza, filozof, jurnalist, castigator al premiului Nobel in 1957. Este deseori asociat cu existentialismul, dedicandu-si intreaga viata pentru a combate nihilismul.

S-a născut la 07 nov 1913. 

S-a stins din viaţa în data de 04 jan 1960, la varsta de 46 ani, într-un stupid accident de maşină.

Algeria (Ţara de origine)

 

Redau, mai jos, doar câteva din citatele sale:

 

"Universul şi prostia umană sunt infinite, dar nu sunt sigur în privinţa universului."

 

"Rareori avem încredere în aceia care sunt mai buni decât suntem noi."

 

"Din clipa când omul îl supune pe Dumnezeu unei judecăţi morale, îl ucide în el însuşi." 

Monumentul închinat lui Camus, în micul orăşel

                                              Villeblevin, Franţa, amplasat chiar în locul  unde  

                                              şi-a pierdut viaţa.