basilica

                                                                                                          
                      Despre Rugăciunea lui Iisus (V)                                          



            O altă formă  asemănătoare cu Rugăciunea lui Iisus găsim în opera lui Evagrie Ponticul, o glosă la Psalmul 37: "Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine. Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele", text publicat sub numele lui Origen.

             Aici ar fi un terminus ad quem pentru inscripţia despre Rugăciunea lui Iisus, ştiind de la geograful arab Ya'qubi (Histoire du site de Kellia - Kellia I), că în secolul al IX-lea mănăstirile erau abandonate şi nelocuite, fiind distruse în epoca patriarhului Damian (578 - 604).

             Nu se ştie din ce epocă ar fi inscripţia. nefiind datată, dar din  indicii provenite de la alte inscripţii s-ar putea socoti a fi din prima jumătate a secolului al VIII-lea.

             Astfel, prescurtarea, pe înţelesul nostru, a Rugăciunii lui Iisus găsită la Kellia, este: "Hristoase, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, Tatăl Hristosului Iisus, prin singurul Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, ajută-ne/ajută-mă şi/sau miluieşte-ne/miluieşte-mă!"

             In secolul X începe monahismul atonit, monahismul harismatic de tip contemplativ isihast, care practică invocarea continuă a Rugăciunii lui Iisus. Chiar şi astăzi, candidatul la călugărie are datoria - impusă de Biserică - să practice rugăciunea aceasta: "Eşti dator să ai în minte, în inimă, în cuget şi în gura ta numele lui Iisus şi să zici: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!"

Transcrierea în româneşte a inscripţiei de la Kellia:

          Un O* a zis
          Dacă
          demonii aruncă în noi sămânţa
          spunând: dacă 
  5      strigi
          neîncetat "Doamne Iisuse", tu
          nu te rogi Tatălui, nici Duhului Sfânt. Noi
          însă ştim că această sămânţă nouă
  10    este cea a atot-viclenilor,
          care însămânţează(?), pe atot-datornicul (?), 
          începând să-l ispitească pentru a-şi b[a-
          te joc de ei, pe cei care (sunt) în numele {lui
          Iisus, pentru a-i pierde pe cei care cred
  15    în numele Lui. Ei nu ştiu nimic despre aceasta.
          Dar noi, noi ştim, că, dacă {ne
          rugăm lui Iisus, ne rugăm Ta-
          tălui laolaltă cu El şi Duhu{lui
          Sfânt al Tatălui Insuşi împreună cu El.
  20    Să nu ni se întâmple, dar, să despărţim
          Treimea Dumnezeiască (şi) Sfântă!                                      
          Ci se cuvine să ne rugăm (astfel): dacă 
          spunem: Hristoase Iisuse, spune,
          "Fiul lui Dumnezeu Tatăl" (şi)
  25    spune, "Tatăl Hristosului Iisu{s".
          Si, săvârşind toată rugăciunea c{u El,
          spunem: "prin sin{gurul
          tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos".

* se crede a fi fost cuvântul "bătrân", şters de vreme.

Cuvintele din paranteză fiind şterse din cauza timpului, s-a tradus astfdel pentru a se  înţelege cât mai corect sensul. 


                                                                     

                                                  

basilica

          Despre Rugăciunea lui Iisus (IV)                                                                                                       
              Din cercetările întreprinse s-au găsit, în textele traduse din  limba coptă, referiri la "dulceaţa" de care se bucură cel ce invocă numele lui Iisus. Astfel, un călugăr tânăr îl întreabă pe Avva Macarie: "Părinte, arată-mi ce-i dulce şi ce-i amar." (Iacob, 3, 11). Avva Macarie îi răspunde: "Se spune despre sugar că, atunci când îl lasă jos, mama lui îi pune în mână ceva dulce pentru ca să sugă, să nu cumva apucând ceva murdar, să se îmbolnăvească şi să moară (...), cât despre dulceaţă, acesta este Domnul nostru Iisus Hristos, numele cel sfânt al Lui, adevăratul mărgăritar" (Matei, 13, 45-46). "Izvorul care ţâşneşte din inimile noastre, spune el în altă parte, având trimitere la Iacob, 3, 11 - nu trewbuie să izvorască nimic din ceea ce este amar (gânduri murdare), ci fără de încetare să izvorască numai ceea ce este dulce, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos" - text oferit de E. Amélineau în traducere proprie din limba coptă. Iar la cererea unuia din fraţi de a-i explica versetul: "Cugetul inimii mele înaintea Ta pururea" din Psalmul 18, Avva Macarie răspunde: "Nu este altă cugetare mai subtilă decât cugetarea la numele izbăvitor şi binecuvântat al Domnului nostru Iisus Hristos păstrată cu sfinţenie în tine mereu..." (Idem).

              Invocarea numelui lui Iisus legată de respiraţie apare şi în alt text atribuit lui Macarie: "Privegheaţi cu atenţie asupra numelui Domnului nostru Iisus Hristos, cu inima smerită, fă-L să ţâşnească pe buzele tale şi trage-L apoi la tine (...), cheamă-L cu toată grija: "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, miluieşte-mă!" (din Scrisoarea lui Nil). Tot la Nil găsim că numele lui Iisus este o hrană, o hrană deosebit de dulce, o formă de meditaţie comparată cu rumegarea la oi.

              Autoritatea unor monarhi bătrâni, precum Avva Macarie, recomandă Rugăciunea lui Iisus pentru că oricine cheamă numele lui Iisus se roagă în acelaşi timp Treimii celei Sfinte şi nedespărţite, Fiul fiind nedespărţit de Tatăl şi de Duhul Sfânt.

              Dacă într-adevăr, toate aceste cuvinte au fost rostite de Sfântul Macarie Egipteanul, întemeietorul vieţii monahale din pustia Schetică, atunci se dovedeşte că Rugăciunea lui Iisus, este practicată în Egipt din secolul al IV-lea d.H., mult înainte de epoca isihasmului.

              "Textele referitoare la Rugăciunea lui Iisus ţin de cele ale căror urme nu apar nicăieri altundeva şi sunt, probabil, elementele cele mai recente" - ne atrage atenţia A. Guillaumont.

               Cele mai vechi mărturii cu privire la invocarea neîncetată a numelui lui Iisus Hristos urcă până în secolul V unde Diadoh al Foticeei o menţionează.

                Alte interpretări ale Rugăciunii lui Iisus găsim la Nil, la alţi monahi - Varsanufie şi Ioan (Filoc.rom., XI), şi chiar în binecunoscutele texte ale lui Ioan Scăraru (Filoc.rom., IV). Totuşi , cele mai importante le găsim în Fragmente din viaţa dreptului şi marelui nostru părinte Avva Macarie - text editat de E.Amélineau în  Annales du musée Guimet, în 1894.


                                                                

 

basilica

               Despre Rugăciunea lui Iisus (III)



                                                                                                                 In  Biserica Ortodoxă, începând cu secolul al XIV-lea şi până astăzi, se foloseşte forma "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!" (ultimul cuvânt putând fi omis), formulă care leagă prin voie liberă (Matei, 9, 27 şi Luca, 18, 13).

                   Un alt exemplu cunoscut, de repetare, avem la începutul Psalmului 69: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie, grăbeşte-Te!" - redat de Cassian în scrierile sale.

                   Inscripţia descoperită la Kelia este deosebit de preţioasă, ca orice indiciu epigrafic, fiind "directă şi imediată" iar repetarea neîncetată a numelui lui Iisus, "Doamne, Iisuse", arată esenţialul, adică continuitatea, după cum găsim în rândul 6 îndemnul "neîncetat".

                   In afară de aceasta s-au mai găsit "Iisuse Hristos, numele mântuitor" şi "Dumnezeul meu, Iisuse, ajută-ne!" - invocaţiile cele mai răspândite.

                   De remarcat că această rugăciune se spune în ritmul respiraţiei, neîncetat, după cum aflăm la autorii isihaşti: "De fiecare respiraţie a ta să lipeşti paza sufletului şi numele lui Iisus", ne spune Isihie Sinaitul, unul dintre teoreticienii Rugăciunii lui Iisus, cu o datare posterioară secolului al VII-lea, dar nesigură (Pateric, Ammona).

basilica

                                                                         

               


          Despre Rugăciunea lui Iisus (II)                            




                Fiecare chilie avea două încăperi: una în care călugărul dormea şi cealaltă rezervată rugăciunii, pe al cărei perete dinspre răsărit se afla o nişă în care era pictată o cruce sau chipul Mântuitorului. Din alte documente anterioare se ştie că, în perioada creştinismului timpuriu, se obişnuia rugăciunea cu faţa spre răsărit, tradiţie păstrată până în prezent. Nici călugării egipteni nu ignorau această practică (Pateric, la capitolul despre Avva Arsenie).

                Această întrebuinţare a nişei se presupune că a fost împrumutată din tradiţia iudaică unde nişa arată Ierusalimul.

                Intr-una din încăperi s-a descoperit o inscripţie care, datorită conţinutului, este considerată ca prima formă a Rugăciunii lui Iisus. Inscripţia aceasta are 29 de rânduri, şi numele lui Iisus Hristos este factor predominant, "cu scopul de a aşeza sufletul într-o stare de rugăciune continuă", recomandare menţionată în Pateric (A. Guillaumont).

                In 1965, cu prilejul primei campanii de săpături, s-a descoperit, "pictată pe zidul unei săli ce constituia capela unei chilii" (cf.A.Guillaumont), această inscripţie amplă numită Rugăciunea lui Iisus.

                Rugăciunea lui Iisus se deosebeşte de altele asemănătoare prin repetarea numelui lui Iisus, ca element esenţial, şi asocierea cu rugăciunea vameşului, "fii milostiv mie, păcătosului!" (Luca, 18, 13).

                La Kellia au fost descoperite mai multe inscripţii - 47 ca număr - incomplete, din cauza timpului, trasate pe pereţi cu cerneală (vopsea) roşie.

                 Practicarea Rugăciunii lui Iisus printre călugării din Egiptul secolelor al VII-lea - al VIII-lea a fost confirmată de această descoperire.

                 Despre istoricul acestei rugăciuni în Biserica română, s-a ocupat pe larg părintele profesor Dumitru Stăniloaie în "Isihaştii sau sihaştrii şi Rugăciunea lui Iisus în tradiţia ortodoxiei româneşti" (Filoc.rom., VIII).

basilica

                       Despre Rugăciunea lui Iisus (I)

                N-am mai postat nimic de ceva vreme. Nu ştiu ce se-ntâmplă cu mine, care e cauza. Dar astăzi, într-un moment de inspiraţie, un prieten mi-a trimis un articol cu un subiect asemănător, ceea ce mi-a amintit de o promisiune făcută mie. 

                Drept urmare, postez, aici şi acum, un articol publicat în 2003, tot în ajunul sărbătorii de Paşte, în România liberă.


                Mulţi ştiu Rugăciunea lui Iisus şi o practică, puţini însă cunosc vechimea ei.
                După cum se ştie, primele descoperiri despre practicarea rugăciunii le găsim la călugării egipteni. Aceştia se rugau des şi fără vorbe multe, se rugau neîncetat,  făceau rugăciuni scurte şi dese, după cum aflăm de la Sfântul Augustin în Epistola 20, sau cum Avva Isaac îi învăţa  pe Cassian şi pe însoţitorul acestuia să recite  neîntrerupt primul verset din Psalmul 69: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, să-mi ajuţi mie, grăbeşte-te!" (Conlationes, X, ed. Pichery) - ca pe o taină a primilor călugări din Schetia. 

                Astfel, în 1965, cu prilejul unor săpături aeheologice în Egiptul Inferior, s-a descoperit un complex de chilii datând din preajma anului 335 d.H.(Pateric, Avva Antonie).

                Aşezarea monastică la care ne referim, era la început doar o anexă a Nitriei, numită Kellia - "Chiliile". Aici, călugării trăiau singuri, în chilii răspândite în deşert.

               Tot din Pateric aflăm că, probabil, fondator al acestor aşezăminte a fost Ammun, după îndrumările Sfântului Antonie.

calendar

10 mai în istorie: Ziua Regatului României

 

          10 mai este ziua în care Carol I a devenit Principele României în 1866. 

În 1881, tot pe 10 mai, a avut loc ceremonia de încoronare a sa ca Rege al României. Astfel, România alegea monarhia constituţională, proclamându-l pe Carol I ca Domn şi Prinţ al Ţării. 

                         

    Castelul Peleş, reşedinţă regală

           Castelul Peleș din Sinaia, reședința de vară a regilor României, este una dintre cele mai atractive destinaţii turistice ale României.

           El a fost construit la dorința regelui Carol I al României (1866 - 1914), după planurile arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman, și a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena. Acest important edificiu de tip istoric din România, cu statut de unicat, este, prin valoarea lui istorică şi artistică, unul dintre renumitele monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăţi a sec. al XIX-lea.
           Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren.

              Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I.

   În inima României și a românilor

              În 1883 are loc inaugurarea oficială a Peleșului, pe care domnitorul l-a văzut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar așezarea sa pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea, granița României cu Austro-Ungaria. Însă, în viitor, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul se va găsi chiar în inima țării.               Peleșul va căpăta apoi o tot mai mare importanță, devenind reședința de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au ținut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din Primul Război Mondial, care tocmai începuse) și 1925.
              Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Acesta a făcut o mulțime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumusețea și bogăția castelului. În 1906 se aștepta o nouă vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.
               Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleșul va mai suferi modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morții regelui Carol I). Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul.
               Peleșul are și o sală de teatru, cu o mică scenă și 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acționat de un motor electric. Încă din 1883, castelul are încălzire centrală.
Pe lângă castel au fost construite Pelișorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foișor, Grajdurile, Uzina Electrică și Vila Șipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I și Regina Elisabeta au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprii, Peleșul a fost primul castel electrificat din Europa.

            Un loc central în istorie

                 Peleșul a avut o importanță deosebită pentru istoria României. Aici s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930-1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc și primul botezat în religia ortodoxă. În 1921, la Foișor, s-a născut fiul său, regele Mihai I. În 1921 are loc la Peleș nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care participă o mulțime de personalități ale vremii, inclusiv Nicolae Iorga. Doi ani mai târziu au loc serbările semicentenarului castelului Peleș (50 de ani de la începerea lucrărilor).                  Castelul va rămâne reședință a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist. În 1953, Peleșul va deveni muzeu, dar trebuie spus că el putea fi vizitat, încă de pe vremea regelui Carol I. În 1990 și Pelișorul este deschis publicului spre vizitare.
                 Un calcul sumar arată că între 1875 și 1914 s-au cheltuit la Peleș peste 16 milioane de lei-aur.
                 Este interesant de observat că Nicolae Ceaușescu a vizitat castelul destul de rar. O poveste care circula în anii ‘80 spunea că soții Ceaușescu ar fi dorit să-și stabilească o reședință de protocol la Peleş. Cunoscându-se faptul că aceștia aveau mania de a ordona tot felul de demolări și schimbări, muzeografii i-au speriat spunându-le că în interiorul Castelului este o ciupercă ce atacă elementele din lemn și este foarte dăunătoare omului. În fapt, adevărul este că o ciupercă atacase grinzile clădirii din cauza umezelii și a neaerisirii. Din acest motiv au demarat lucrările de restaurare, fiind înlocuită structura de rezistență din holul de onoare și din sufrageria de la parter. Prudenți, soții Ceaușescu au petrecut o singură noapte la Castel, dormind în Foișor.
                 După Revoluţia din 1989, Castelul Peleș și Pelișorul au fost reintegrate în circuitul turistic. În 2007, ele au fost retrocedate familiei regale, dar au continuat să funcţioneze ca muzee, fiind preluate de către statul român în administrare până la 1 martie 2013, dată când a expirat contractul de închiriere, contract care nu a fost încă renegociat, muzeele continuându-şi activitatea.
                 Vitraliile Castelului Peleș au fost cumpărate și montate între 1883 și 1914, cele mai multe fiind aduse din Elveția și Germania, piese datând din secolele XV și XVII. De asemenea, Castelul are șapte terase decorate cu statui din piatră, fântâni și vase ornamentale din marmură de Carrara.
După Castelul Bran, Peleșul este considerat al doilea muzeu din țară căutat de turiști. Începând din 1990, când s-a introdus contorizarea vizitatorilor, Muzeul Peleş a contorizat 7 milioane de vizitatori, această importantă cifră atingându-se duminică, 10 martie curent. Cifra reprezintă un adevărat record, dacă luăm în calcul faptul că, spre deosebire de Bran, Antipa sau Brukenthal, vizitele la Muzeul Peleş se fac numai cu ghidaj, în grupuri. O vizită doar la parterul castelului durează minimum 45 de minute, la parter şi etajul I – 75 de minute, iar un tur complet durează două ore. Importanța Castelului este dată și de măsurile de securitate existente: pază militară, supraveghetori și camere video.