Recitind Faptele Apostolilor

              
                Apostolul Pavel şi Seneca, aceste două mari personalităţi ale vieţii spirituale antice, care, deşi au trăit în aceeaşi perioadă, în viaţa reală nu s-au cunoscut. Ei pot fi apropiaţi doar datorită unei singure întâlniri, unei singure întâmplări, menţionată de Biblie.
                Despre viaţa personală a apostolului Pavel se ştie prea puţin. S-a născut ca cetăţean roman "în jurul anului 15" ,în Tars, "o cetate nu fără însemnătate" cum arată Sir W. Ramsay. "Era tânăr, adică avea vreo 20 de ani în momentul convertirii, petrecute în anul 34", scrie M.-F. Baslez în "Sfântul Pavel".
                Pavel, în latină "cel mic", iar pe numele său evreiesc Saul, "cel dorit", a primit la naştere o stare civilă romană completă.
                Nu se ştie, până acum, numele de familie al apostolului Pavel şi nici prenumele său, "Singurul nume de familie atestat la Tars în secolul I d.H. este cel de Iulius" aflat în legătura cu un privilegiu acordat de împărat, după informaţiile din "Hellenistic
Tarsus", comunicate de C.B.Welles şi preluate de M.-F. Baslez.
               Apostolul Pavel, născut cetăţean roman, a suferit "pedepse înjositoare", chiar dacă cetăţenia romană "definea o serie de drepturi". Pentru călătorul antic dovedirea identităţii era dificilă şi, totuşi, apostolului nu i-a fost contestată cetăţenia la Ierusalim.
               In Faptele Apostolilor, este prezentat ca o figură marcantă, de apostol singuratic, cetăţean roman, "cetăţean al lumii", după cum singur mărturiseşte.

               In timpul şederii la Corint, situaţia devine ameninţătoare din pricina unor "nesocotiţi şi vicleni", singura afirmaţie din Epistole ce dovedeşte dificultăţile din timpul călătoriilor. Referirea este preluată de autorul Faptelor
(apostolul Luca), în creionarea atmosferei de ostilitate "care nu e contemporană cu evenimentele din Corint, nefiind o sursa mai sigură " decât Faptele Apostolilor 18, 12-17, aflăm din cartea M.-F. Baslez.
               Astfel, din pricina predicilor sale, este condus de către iudei înaintea scaunului judecăţii guvernatorului roman Gallio. Acesta socoteşte cearta ca o dispută între evrei, nedorind să se amestece. Acuzat de nerespectarea legii, după cum scrie în Fapte, apostolul Pavel este adus în faţa lui Gallio la începutul iernii anului 49.
               Pentru a fi judecat, acuzaţia trebuia întemeiată pe legislaţia romană, iar comportamentul apostolului nu putea da naştere unei acuzaţii de fraudă sau trafic de superstiţii în conformitate cu legea imperială. Era doar o problemă între iudei. Prozelitismul nu constituia un delict. Contrar tuturor aşteptărilor, proconsulul Gallio a interpretat legea în sensul toleranţei: "Dar dacă sunt la voi nedumeriri despre  învăţătură şi despre nume şi despre legea voastră, vedeţi-vă voi înşivă de ele, Judecător pentru acestea eu nu voiesc să fiu". J.C. Harrop în Dicţionarul Biblic ne arată că pasajul din Biblie "dar Gallio nu lua în seamă nimic din acestea" nu reflectă "indiferenţa lui religioasă cât acordul tacit la izbucnirea de antisemitism ce a urmat".
               Situarea în timp a procesului este acum universal acceptată (luna iunie sau chiar mai 51), mai ales după completarea şi recitirea inscripţiei din Delfi, care îl menţionează pe Gallio proconsul al Ahaiei.
               Potrivit  spuselor fratelui său,  Gallio nu a stat un an întreg la Corint, oraş ce i-a inspirat o reală aversiune (Seneca, "Scrisoare către Lucius")
               S-au descoperit şi alte inscripţii din Grecia şi Turcia, legate de evenimentele descrise în Fapte sau Epistole, ce  "menţionează pe Gallio ca proconsul al Ahaiei în anul 51 d.H., făcând astfel legătura cu propovăduirea apostolului la Corint" (Dicţionarul Biblic). Infelul acesta avem un punct de referinţă în cronologia paulină, "deşi datele exacte ale începutului şi sfârşitulului funcţiei nu sunt cunoscute".
               Ajungând aici, ne punem întrebarea: cine este Gallio, proconsulul menţionat în Fapte?
                In "Istoria naturală" a lui Pliniu, Tacit în "Anale", in "Istoria romană" a lui Dio Cassius, precum şi în alte opere ale altor scriitori antici se găsesc referiri la Novatus (Gallio) ca fiind fratele mai mare a lui Seneca filosoful. In susţinerea acestei afirmaţii se mai adaugă cele 124 "Epistulae morales" (Scrisori morale) ale lui Seneca, din care "Ad Novatum. De ira libri tres" (Trei cărţi despre mânie, către Novatus).
                Gallio, ca şi fratele său Seneca şi nepotul Lucan, a fost silit de către Nero să-şi pună capăt vieţii, în anul 65 d.H. iar moartea apostolului Pavel, conform tradiţiei, cu oarecare probabilitate, s-a petrecut în ultimii ani ai lui Nero, prin anul 67 d.H.
               Datele fixe care sunt legate de istorie nu sunt numeroase. Sigură rămâne perioada în care Gallio a fost proconsul  în Ahaia. Această perioadă este fixată în anul 51-52 d.H.conform Deissman sau 52-53 d.H., după cercetările întreprinse de Jackson şi Lake şi K. Haacker apărute în Biblische Zeitschrift, 1972.
              Singurul element, subliniat şi de M.-F. Baslez, element de cronologie, este proconsulatul lui Gallio în Ahaia, pe care o inscripţie şi corespondenţa lui Seneca permit a fi situat între primăvara anului 51 şi primăvara anului 52.
              Astfel, proconsulatul lui Gallio în Ahaia este socotit din anul 1913, element de bază, hotărîtor în cronologia paulină.
              In final, putem spune că proconsulul Gallio a fost punctul comun care a făcut posibilă  "întâlnirea" apostolului Pavel cu filosoful Seneca.