simboluri-simbolism, stiri, articole, traduceri,din veghea cărţilor, orizontul lumii,cultură, melancolii, atitudini, spicy, ştiri,semne, umbra cuvintelor, basilica, miniaturi din calendar, face to face..
joi, 1 martie 2012
dileme, politici, criză
salariile grecilor, reduse retroactiv
Parlamentul
elen a votat, ieri-seară, legea privind reducerea salariului minim cu
22%, la 751 de euro, şi pensiile de peste 1.300 euro cu 12%. Aceste
măsuri dure, cerute de UE şi FMI, se vor aplica retroactiv, începând cu
14 februarie.(extras).
Legislativul elen a aprobat marţi seară, cu puţin înainte de miezul nopţii, legea privind noua serie de reduceri
bugetare cerute de creditorii Greciei în schimbul acordării ajutorului
financiar în valoare de 130 de miliarde de euro. O majoritate de 202
parlamentari din cei 283 care au participat la vot a aprobat reducerea
cheltuielilor în valoare totală de 3,2 miliarde de euro pentru 2012, a
anunţat preşedintele de şedinţă, Grigoris Niotis. 80 de deputaţi au
votat împotrivă şi unul s-a abţinut, a mai precizat Niotis. Aceste
măsuri se vor traduce mai ales prin reducerea celor mai mari pensii în
serviciul public, a salariilor primarilor, prefecţilor şi consilierilor
locali.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu