Atacuri asupra bibliei de-a lungul timpului
cca. 636 e.n.
- Isidor din Sevilla susţine cu tărie că ebraica, greaca şi latina sunt limbi "sacre" şi, prin urmare, singurele limbi în care Sfânta Biblie poate fi citită.
1079
- Papa Grigore al VII-lea refuză categoric cererea lui Vratislav de a introduce slava în biserici, susţinând că Scripturile trebuie să rămână inaccesibile celor "cu puţină judecată".
1199
- Papa Inocenţiu al III-lea îi consideră eretici pe toţi cei ce îndrăznesc să traducă Biblia şi să poarte discuţii pe baza ei. Cei ce nesocoteau porunca papei erau torturaţi şi ucişi.
1546
- Conciliul de la Trento stabileşte prin decret că, fără aprobarea Bisericii Catolice, nu se poate tipări nici o traducere a Bibliei.
1559
- Papa Paul al IV-lea interzice deţinerea Bibliei în oricare dintre limbile vorbite. Traducerile în aceste limbi sunt confiscate şi arse, iar posesorii lor sunt arşi împreună cu ele.
*******
Colecţia de scrieri cunoscută drept Biblie sau Sfintele Scripturi, a fost consemnată pe parcursul a peste 1600 ani. Primele ei cărţi au fost scrise de Moise, iar ultima, de un discipol al lui Iisus Hristos la aproximativ o sută de ani de la naşterea acestuia.
O primă consemnare ce stă mărturie acestor eforturi datează de pe vremea lui Ieremia, un profet al lui Dumnezeu care a trăit cu mai bine de 600 de ani înainte ca Iisus Hristos să se nască.
Mesajul scris de Ieremia nu a fost pe placul lui Ioiachim, regele lui Iuda, distrugând sulul ce conţinea profeţia. Dar, după aproape 17 ani Ierusalimul a fost distrus, mulţi dintre conducătorii lui au fost ucişi, locuitorii duşi în robie, totul exact cum profeţise Ieremia.
In jurul anului 168 î.e.n., Antiochos Epiphanes a prădat templul lui Iehova din Ierusalim, ridicând deasupra altarului din templu un alt altar în cinstea lui Zeus, zeitate greacă. De asemenea el a interzis respectarea Sabatului şi circumcizia. Una din aceste epurări religioase a fost distrugerea tuturor sulurilor Legii.
Alt conducător care a încercat să distrugă Scriptura a fost împăratul Diocleţian. Edictele promulgate împotriva creştinilor a dus la ceea ce istoricii au numit Marea Persecuţie.
In secolul al IX-lea e.n., Metodiu şi Chiril, doi misionari din Tesalonic ce apărau interesele Bisericii Bizantine, au susţinut folosirea limbii slave ca limbă bisericească pentru popoarele slave din Europa răsăriteană.
Intrucât tensiunile dintre Biserica răsăriteană şi cea din apus s-au amplificat, în 1054 s-a produs despărţirea, sciziunea, în urma căreia s-au format Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă din Răsărit. Cu timpul, Biserica Romano-Catolică a ajuns să considere latina o limbă sfântă.
Cu siguranţă, prelaţii Bisericii Catolice ştiau că multe din învăţăturile lor se bazau pe tradiţia bisericeasă, nu pe Biblie.
Odată cu apariţia protestantismului, când Martin Luther a încercat să reformeze Biserica Catolică, s-a schimbat şi climatul religios în Europa. Dar nici protestantismul nu s-a dovedit un bun prieten şi apărător al Scripturii. Mulţi preoţi catolici au continuat să confişte Biblii sub diverse pretexte până în secolul XX.
