Icoana Maicii Domnului (II)

                               

                            In icoana de tipul Celei care tronează, Maica Domnului este aşezată pe tron, ţinând la piept Pruncul Iisus care binecuvântează şi arată un sul al Scripturilor (înconjurată de îngeri este reprezentată într-o frescă  din Biserica Maicii Domnului, Kurdali, Cipru, sfârşitul secolului al XV-lea).

Theotokos - Cea care tronează, Cipru, sec.XV

                           Tipul Oranta este întâlnit mai rar fără Pruncul Iisus. Intr-un
 detaliu din fresca Mânăstirii Moldoviţa, secolul XVI, se poate vedea Theotokos orantă cu Pruncul, în care Pruncul Iisus binecuvântează cu ambele mâini, fiind aşezat la pieptul Maicii Sale  in poziţie frontală.

Theotokos Oranta - detaliu fresca M-rea.Moldoviţa, sec.XVI

                       Tipul Odighitria - Maica Domnului priveşte dintr-o poziţie de maiestate şi arată cu mâna dreaptă Pruncul pe care-l ţine pe mâna stângă. Pruncul, reprezentat ca adult, ţine în mâna stângă sulul cu textele Scripturii şi binecuvântează cu dreapta. Acest tip de icoană, inspirat din prima icoană, creată de sfântul Luca, ocupă un loc important în psihologia religioasă.

Theotokos Odighitria

                             La Mânăstirea Pângăraţi se află o icoană din secolul XVI de tipul Odighitria. O alta icoană cu Maica Domnului (Theotokos Hodigritia) se află la Mânăstirea Govora, fiind pictată in secolul XVI, aproximativ 1530.

                            Tipul Eleusa, Umilenie (în rusă) sau  Mângâietoarea, înseamnă milă, mângâiere. Exemplul cel mai cunoscut este  Fecioara din Vladimir, icoană grecească, introdusa în Rusia în secolul XII. Legătura strânsă dintre Mamă şi Prunc este puternic reprezentată. Lipit de Maica sa, obraz lângâ obraz, Pruncul caută refugiu la Cea care întrevedea parcă Patima Lui, învăluindu-L cu dragostea maternă.




                            In icoanaTheotokos Eleusa (Vladimirskaia), sfârşitul secolului al XVIII-lea, Pruncul Iisus este aşezat pe mâna dreaptă a Maicii Sale şi cu obrazul lipit de Ea.

Fecioara din Vladimir  - Eleusa

                           Se mai întâlneşte o reprezentare a Maicii Domnului denumită Fecioara cu semn, sau Platytera (care conţine totul). Din cartea Isaia 7, 14 aflăm: "Pentru că Domnul însuşi vă va da un  s e m n: iată - Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi-i va da numele Emanuel, ce se traduce "Dumnezeu este cu noi". Aici Pruncul este reprezentat într-o migdală în faţa pieptului Maicii Sale, ţinând în mână un sul cu texte din Scripturi şi cu dreapta binecuvântează. Fecioara este reprezentată cu braţele ridicate într-un gest de rugăciune şi adoraţie.

Theotokos Platytera - variantă

                            
                          Acestui grup îi aparţine şi icoana numită Rugul aprins.

Theotokos - Rugul aprins

                           Astfel, icoana, "fereastră spre  absolut", ne vorbeşte despre Dumnezeu, descoperindu-ne, prin mesajul de iubire, frumuseţea sa interioară, armonia şi pacea. Dar redusă la nivel de obiect de artă nu mai trăieşte, ea "mărturiseşte în tăcere" despre o altă lume, "păstrând toate energiile duhovniceşti acumulate", fiind pregătită să strălucească la cea mai mică rază de soare.

Icoana Maicii Domnului (I)

                            Cu câţiva ani în urmă am publicat un material despre icoana Maicii Domnului în Suplimentul săptămânal al ziarului România liberă - Aldine -.
                             Voi relua aici, cu unele completări acel articol.

                             Icoana, imagine sacră, reprezintă pe Iisus Hristos, pe Maica Domnului sau un sfânt, Cărora Li se aduce închinare sau cinstire, după principiul: cinstea  dată icoanei trece la cel zugrăvit pe icoană.
                              Icoana nu aparţine artei sacre, ci cultului Bisericii, împreună cu Sfânta Scriptură şi Sfintele Taine. Nu este un ornament, un tablou sau o reprezentare figurativă, ci comunicarea vizuală a realităţii invizibile divine.

                              Nu este nici podoabă, cum am văzut cercei cu imaginea Maicii Domnului sau cu Mântuitorul, după "credinţa" purtătoarei sau icoane cu ceas, de nu ştiai ce să faci mai întâi, să te închini sau să citeşti ceasul! Aceste exagerări intră la categoria kitsch sau mult mai rău.

                               Sf. Vasile compara funcţia de comunicare a icoanei cu aceea a cuvântului: ceea  ce cuvântul este pentru auzire, la fel este icoana pentru vedere, cuvântul găsind în icoană un suport greu de înlocuit (pr.prof.dr.Ion Bria, 
Dicţionarul teologic ortodox).
                               In lumea noastră cotidiană, invadată de imagine, icoana este şi ea la modă.
                              Ce loc ocupă, aşadar, icoana în viaţa noastră?
                              Este ea o concesie făcută slăbiciunii omeneşti?
                              In istoria Bisericii, icoanele au avut un rol decisiv. Suport de meditaţie, icoana face parte din nevoile majore ale credincioşilor ortodocşi, fiind prezentă în viaţa lor încă de la botez.
                             "Chip şi reprezentare, dar nu orice chip şi orice reprezentare" icoana "a apărut de la început împreună cu credinţa şi a înflorit împreună cu ea (...) Prin urmare, cel ce primeşte cele scrise va primi în mod concret şi reprezentarea... căci ceea ce adesea mintea nu a prins din auzirea cuvintelor, prinzându-le vederea le-a explicat mai clar" , ne lămureşte Patriarhul Nikifor al Constantinopolului.
                             Aşadar, din punct de vedere istoric, în tradiţia creştină, icoana "este de aceeaşi vârstă cu propovăduirea evanghelică" (Patriarhul Nikifor), cuvântul şi imaginea sprijinindu-se reciproc.
                            In secolul al VIII-lea, împăratul bizantin Leon V, Armeanul, începe o campanie de persecuţie contra cultului icoanelor ortodoxe, persecuţie cunoscută sub numele de iconoclasm (distrugător de icoane). Cei care s-au opus acestei campanii au fost călugării.

                           Partea cea mai importantă a iconografiei o formează icoanele din ciclul dogmatic: Iisus Hristos ca învăţător, la intrarea în biserică; Pantocratorul, adică Iisus Hristos în plină slavă, îmbrăcat în alb şi auriu, în centrul cupolei; Maica Domnului - Theotokos (Născătoare de Dumnezeu), care 
reprezintă desăvârşirea sfinţeniei şi chipul Bisericii, în nişa altarului; icoana numită Deisis, pe iconostas, care reprezintă pe Iisus Hristos aşezat în centru, având în dreapta Sa pe Fecioara Maria, simbolul Noului Testament, într-o atitudine de mijlocire, iar la stânga Sa, pe Ioan Botezătorul, "prietenul Mirelui",

simbolul Noului Testament, aflăm tot din Dicţionarul teologic ortodox al Pr.prof.dr.Ion Bria.
                            Aşezată pe iconostas, icoana se află la limita dintre senzorial şi spiritual.
                             Iconostasul  este un zid  sau perete de icoane, aşezate în mai multe registre, simbol al unei separări temporale.

Imagine a iconostasului din Catedrala ortodoxa din Lugoj

                          Iar "în casă, icoana este prima care atrage privirea vizitatorului, salutându-l astfel pe Dumnezeu chiar înainte de a fi salutat stăpânul casei". De aceea, cel care se leapădă de icoană sau o distruge a pierdut îndată şi respectul pentru cele sfinte.


                         După icoana Mântuitorului care este evocarea Întrupării, icoana Maicii Domnului putem spune ca se impune de la sine.
                         Socotită a fi "cel mai frumos giuvaer al omului" şi proclamată de Sinodul al III-lea ecumenic (Efes, 431), Theotokos - adică Născătoare de Dumnezeu - "Fecioara cu pruncul" patronează deseori o biserică, o mânăstire sau chiar un întreg neam.

Theotokos - cea care tronează - Catedrala Lugoj

                              In Biserica apuseană, cultul Maicii Domnului ia o mare amploare începând cu episcopul Epifanie de Salamina, iar o serie de părinţi şi scriitori din Răsărit au consacrat Maicii Domnului numeroase tratate, studii, omilii şi imne.
                          Mare mijlocitoare a creştinilor, ea înalţă rugăciunile acestora la tronul lui Dumnezeu şi Fiul Sau. In acest rol ea este invocată la liturghie, cântată în imnologie şi reprezentată in iconografie.


                             "In Răsărit, Maica Domnului - Thetokos - a fost reprezentată întotdeauna cu părul, cu partea superioară a frunţii şi umerii acoperiţi cu un voal cu margine aurită, numit în greceşte maforion. Este de neconceput o altă reprezentare a Maicii Domnului", spune prof. Michel Quenot, cel care a descoperit ortodoxia contemplând icoanele.

                            Culorile atribuite Sfintei Fecioare în iconografie, albastrul şi albul, exprimă detaşarea de lume şi înălţarea sufletului spre Dumnezeu, iar fondul auriu folosit este lumina cerească.
                            De exemplu, între rosu şi albastru, există un contrast din punct de vedere spiritual, dar în icoanele ce o reprezintă pe Maica Domnului ea având veşmânt roşu (omenesc) sub mantia albastră (simbolul divinităţii pentru că a purtat pe Fiul lui Dumnezeu), contrastul dispare, asocierea acestor culori exprimă cele două naturi ale aceleiaşi persoane.
                             Strânsa legătură dintre mamă şi prunc este arătată în aproape toate icoanele Maicii Domnului - Mântuitorul în braţele Sfintei Sale Maici.
                            In tradiţia ortodoxă, Sfinţii Părinţi recunosc doar patru tipuri de reprezentare a Maicii Domnului:

                          - Cea care tronează
                          - Cea care se roagă - Oranta
                          - Cea care arată calea - Odighitria ("odos" - cale, din greceşte)
                          - Cea dulce, mângâietoare - Eleusa (din grecescul "eleos" - milă)
                           
                          Printre alte nume descriptive atribuite icoanelor Maicii Domnului - Theotokos, mai sunt:
                          - Kardiotissa - Fecioara bunătăţii
                          - Balikhotissa - Izvor al vieţii
                          - Galactotrophousa - cea care alăptează


                          In plus, desemnarea icoanelor Maicii Domnului - Theotokos s-a făcut şi după locul de origine. Multe din oraşele ruseşti au împrumutat numele lor unor icoane celebre. Exemplu: Odighitria Vladimirskaia.