Se afișează postările cu eticheta revoluţia de la 1848. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revoluţia de la 1848. Afișați toate postările

marți, 27 septembrie 2011

Umbra cuvintelor








                      "Deşteaptă-te, române!" ?


                   In decembrie trecut, am scris câteva cuvinte despre imnul nostru naţional, ale cărui versuri nu mai justifică inflăcărarea de acum 160 de ani.

                   Accentul pus de mine  a fost mai apăsat decât  prezentarea elegantă a domnului Andrei Pleşu, deoarece am convingerea fermă că doar nişte ghionturi dureroase sunt luate în seamă. Cu câtă justificată erudiţie şi eleganţă scrie domnul Pleşu şi cu câtă impardonabilă obrăznicie i se comentează articolele!

                    Ceea ce m-a surprins a fost faptul că abia acum s-a abordat, se discută această neinspirată păstrare a imnului naţional.

                     Celebrele versuri erau justificate la acea perioada a pregătirii revoluţiei de la 1848, nu şi astăzi când facem parte din marea familie a Uniunii Europene, avem o colaborare strânsă cu S.U.A., beneficiem de scutul antirachetă si,  poate , vom face parte şi din zona Schengen.

                      De aceea spun încă o dată, românii nu mai trebuie deşteptaţi, sunt deja deştepti!
                    





                           

miercuri, 15 decembrie 2010

"Deşteaptă-te, române!" ?



                                         Gânduri, gânduri...


                          M-am hotărât greu să postez acest material.


                      Viaţa politică a unei ţări  este, de obicei, un corolar, zice Marx.
                          Deşi e vorba de o reprezentare economiccă, tot criteriul politic determină alegerea. Nu reuşesc, de obicei, cei mai buni tehnicieni, ci cei mai convingători politicieni.
                          O simplă referire se poate face chiar la imnul nostru naţional: "Deşteaptă-te, române!" (sau titlul original "Un răsunet" de A. Mureşanu), ce se putea cânta la 1848. Astăzi, nu, nu ne mai reprezintă.
                         Adoptat ca imn naţional în 1990, poemul lui A. Mureşanu, a fost publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, devenind marşul revoluţionarilor transilvăneni.
                         Deşi Anton Pann este creditat ca autor al muzicii, melodia cântată iniţial, pe textul "Din sânul maicii mele" cu o largă circulaţie în epocă, l-a avut autor pe Gh. Ucenescu.  Opiniile diferă pe această temă.
                        De atunci, cântată în orice împrejurare conflictuală în România, capătă o semnificaţie socială şi naţională, având un mesaj de patriotism şi libertate potrivit evenimentelor de la 1848.
                       Acum, pe bună dreptate, ne putem întreba, e aşa de adormit românul, aşa de neputincioase legile, încât a dispărut instinctul de conservare şi are nevoie să i se strige să se deştepte?

                       Să nu cădem , totuşi, în păcatul lui Petru Popescu, de a vorbi într-o notă tragică despre "curajul de a fi român" şi nici asemenea lui Eugen Ionescu care încă din 1934 scria în NU  "Nu trebuie să avem naivitatea, deplorabila lipsa de luciditate de a ne entuziasma şi a ne închipui creatori egali cu occidentalii."

                      Dar momentul în care ne aflăm, după umila mea părere, nu justifică puseuri geto-dacice sau manifestări ale unui naţionalism valah.

                      Revin, e necesar sau e bizarerie imnul nostru naţional astăzi? Este neamul românesc impotent, ticălos şi decăzut? Sunt românii slabi?

                   Sporadicele manifestări, apărute ici şi colo din reacţii instinctive, din vechi prejudecăţi sau din ofense personale, nu-l "deşteaptă" pe român, nu-l scoate din sfânta lene, din excesul de lene, din plictiseala şi din apatia indolentă, trăsături "care ne împiedică a fi occidentali" .

                       "Adaptibilitatea" noastră la influenţele venite dintr-o parte şi din alta" ,cum elegant  se exprima cândva Mihai Ralea, "ne situează în apropierea Orientului şi ne împiedică a fi occidentali."

                      După cum ne învaţă istoria, o ţară , un neam poate pieri în două feluri: cucerită de străini şi prin incapacitatea conducătorilor,  adică prin ea însăşi.
                     Si iar ne întrebăm: mai putem cânta astăzi, "Deşteaptă-te, române!" ?  Binenţeles, dar nu ca imn naţional! Deoarece acest "marş nu are solemnitatea unui imn şi nici nu îndeamnă poporul la "dezmeticire" - atâta timp cât "trezirea nu se produce" încă, după cum spunea în 2002, fostul meu coleg de serviciu, Mihai Apostol, într-un articol (www.romlit.ro).
                     Revenind la origini, şi câte n-ar fi de spus despre acest subiect! , - nu că ar conta foarte mult, -   suntem încă în perioada de afirmare a unei corectitudini politice, iar a polemiza acum asupra naţionalităţii şi identităţii naţionale pare lipsit de sens.



                    Deci, deşteaptă-te, române!

Decembrie 2010