Ce se mai discută în lume...

Guess which part of the proposed US budget is NASA?

Wednesday, February 15, 2012

The New York Times has a page here showing an interactive makeup of President Obama's proposed budget for the upcoming year. The graphic looks like this:

Any guesses which of these circles represents NASA's budget? There are a lot of them but try to think about what size it should end up being compared to the whole.

....



so which one is it?



.....




it is:



this one!

Keep that in mind the next time you see someone make the argument that we shouldn't be exploring space 'because there are so many things we should be fixing at home first with all that money'. Their argument in visual form is as follows.

This Earth-based spending is mostly justified, because it is being spent at home:

and if we could just stop spending money on this:

we would be able to finally, once and for all, really find a solution to the issues we face here on our planet. An exaggeration? Of course. But pray tell, which other circle of similar size receives as much attention and criticism as NASA? $14.1 billion for international security assistance? $13 billion for other? $9.3 billion for risk management agency? Yes, there are always calls for cuts for such agencies. But the grandiose idea that we should cut spending on a single minor agency to 'solve our problems here on Earth' sounds completely ridiculous ("let's cut programs for the Office of Justice so we can solve our problems here on Earth"), and is also just as ridiculous when applied to NASA. 


Aceste cheltuielile sunt în cea mai mare parte justificate.

Şi dacă s-ar putea opri cheltuielile pentru acestea, poate  s-ar găsi o solutie la multe alte probleme cu care ne confruntăm aici pe planeta noastră.


O exagerare? Desigur. Scopul ? Care cerc de  dimensiuni similare se bucură de atenţie şi de analiză la fel de mult ca NASA? 14.01  miliarde dolari  asistenţă pentru securitate internaţională? $ 13  miliarde pentru  altele? $9.3 miliarde pentru agenţia de gestionare a riscurilor? Da, există întotdeauna solicitări pentru reduceri la astfel de agenţii de voluntariat.  Ideea măreaţă că ar trebui să se reducă cheltuielile unei singure agenţii  minore pentru  a "rezolva problemele noastre de aici, pe Pamant", sună complet  ridicol ("să taie Programul pentru Biroul de Justiţie, astfel încât să putem rezolva problemele noastre de aici, pe Pământ"),  este  la fel de ridicol atunci când se aplică la NASA.

Sursă: Page F30

Aşchii de timp

         Amintiri din Croaţia


    Mă lovesc de amintiri, multe totuşi pentru un timp aşa de scurt, daruri primite,  uitate sau nu, ce toate îmi arată cât de deasă, de întunecată, de adâncă e singurătatea.
   Cum am mai spus, de la o vreme amintirile sunt sare pe rană... 
   
  Vacanţa în Croaţia, mi-am dorit-o. Chiar câteva zile şi oriunde în Croaţia, dar preferam să ajung pe ţărmul Adriaticei, să văd pădurile croate oprite la  malul mării de stâncile  ascuţite. Să visez la vremurile când printre stânci se joacă nepăsător Anteros, zeul  grec al dragostei reciproce împreună cu nestatornicul Eros şi  cu satirul Marsyas, frigianul ce fermeca frumoasele copile pământene cu fluierul. Si am ajuns!


   Zelena Laguna, campingul pentru corturi şi rulote din apropierea oraşului Porec din peninsula Istria, este aşezat în trepte, cu multă verdeaţă, pădurea oprindu-se la câţiva metri de mare. Pământul roşu, stâncos, crează impresia unui tablou pictat de maeştri uriaşi.
   Plaja nu e nisipoasă, dimpotrivă plină de pietre şi stânci, ca în imaginea de sus.
   Apa e limpede şi plină de arici de mare, iar  unele locuri mai ferite  ascund mici vietăţi marine. Stâncile din apă ca şi aricii de mare nu-ţi permit să intri în apă fără încălţăminte adecvată.
   In Porec am văzut cedrii mari, bătrâni si gard viu  din lavandă si dafin. Nu  vazusem până atunci.  Parfumul de lavandă se simte în oraş pretutindeni. 

    Influenţa Veneţiei se observă atât în arhitectura oraşului cât şi în celelalte aspecte sociale. Campingul Zelena Laguna este condus de un croat italian, bun organizator ce nu lăsa nimic la voia întâmplării. Turism profitabil făcut cu un management pe măsură. Vacanţele în Croaţia atrage multi nordici: olandezi, danezi, suedezi, norvegieni şi germani din nord şi chiar ruşi. Toţi  cu rulote şi corturi. Vin familii întregi cu copii, bunici, bone, animale de companie.
   

   Ii atrage frumuseţea sălbatică a locurilor, preţurile mult mai convenabile decât în Italia sau Franţa(rata de schimb euro/kuna era în iulie 2010 apropiata de valoarea koroanei daneze în raport cu euro) şi spaţiul generos alocat nudiştilor. Toţi nordicii făceau plajă la nudişti. Mămicile tinere cu copiii după ele ce îşi etalau cu nonşalanţă ceea ce trebuia doar sugerat,  bunicile la fel. Ooo!, bunicile înconjurate de nepoţii ce de multe ori abia le ajungeau până la buric, ofereau  un spectacol tragic.
  Iar bărbaţii, tineri sau mai putin tineri, privindu-i cum se fâţâie de colo-colo îţi tăiau pofta de viaţă sau... ţi-o sporeau!...

    Nu sunt o încuiată, departe de mine gândul acesta, dar încerc să-mi imaginez cu ce amintiri rămân acei copii despre bunicii lor?  Ce loc ocupă în sufletul lor, în amintirile din copilărie  icoana bunicii?
  
    Alte amintiri cu altă ocazie.

"Sfichiuiri tandre şi amărăciuni amabile.."

                             Amintiri din Danemarca

Prima impresie despre Danemarca mi-am facut-o pe aeroportul din Copenhaga nu am putut sa nu recunosc diferenta dintre Amsterdam

si  Copenhaga. Apoi, te impresioneaza culoarea galbena a culturilor de rapita inflorita – era iunie, morile de vânt, curatenia si grija pentru mediu. In mijlocul zilei, nu vedeai oameni pierzând timpul, dimineata era forfota mare cand se pleca la munca, apoi totul se linistea, si parca totul era dirijat de un mecanism ascuns, bine pus la punct.

             Orasele seamana intre ele cu mici diferente. Chiar daca eu nu am vazut cersetori pe strazi sau tigani, am gasit magazine cu marfuri turcesti, chinezesti, influentele est-europene si orientale fiind regasite mai peste tot. Nu am vazut caini vagabonzi, toata lumea isi plimba animalul de companie in lesa, iar pe langa ghena de gunoi nu forfotea nicio pisica, nici caini, nici oameni ai strazii.

Altceva ce m-a surprins placut: nu se fura. Merii ornamentali, tufele de mure ce imbraca uneori micile gradini din fata casei nu sunt jumulite, nu sunt devastate de copii. De fapt, acest comportament civilizat este dictat de teama de amenzi. Danezul este un paracios. Daca stie ca nu e voie sa mergi pe banda biciclistilor sau sa arunci mucul de tigara sau doza de bere si te vede ca nu respecti regulile, imediat pune mana pe telefon si suna la primarie si, culmea, intotdeauna se gaseste un functionar disponibil care vine si te amendeaza. Cu o sanctiune in bani, koroane sau cu zile in folosul societatii.

             Totul este extrem de bine pus la punct, toata lumea stie ce are de facut. Spre exemplu, dimineata la ora 7 veneau muncitorii sa tunda gardul viu ce delimiteaza benzile de mers sau sa ingrijeasca anumite ghivece ornamentale din intretinerea primariei. La ora 9, plecau, iar in urma lor nu ramanea o frunza.

             Ceea ce am mai retinut si mi-a placut, este grija edililor, a primariei pentru anumite nevoi ale oamenilor, in special danezi. Undeva la marginea orasului sunt parcele de aproximativ 140-150 mp unde iti poti amenaja contra unei chirii, o gradinita de flori sau legume, fara gaini sau caini, si o casuta-cabana, toate doar pe timpul verii si, binenteles, cu respectarea unor reguli stricte. Aceste colonii de vara, au administrator, stradute si locurile numerotate. Aproape ca in unele povesti.

             Toti danezii stiu engleza, germana o inteleg dar nu le place, prefera engleza. De ce? Nu stiu! Chiar daca merg mai degraba la bar decat la scoala, toti vorbesc si engleza, aproape ca o a doua limba. Iar pentru strainul ce incearca sa invete daneza e bine sa stie ca aceasta limba este tot asa de grea ca atunci cand incerci sa vorbesti cu un cartof fierbinte in gura. De multe ori, danezii din Copenhaga se inteleg mai greu cu cei din sudul Danemarcei. E diferenta in felul de pronuntie.

 

             Putini sunt cei care au proprietati, de regula stau cu chirie in apartamente frumoase, in functie de familie, de varsta etc. Blocurile sunt inconjurate de spatii verzi, bine ingrijite, spatii de joaca pentru copii, garaje bine amenajate. Intr-o zona cu copii, garaje si circulatie mare de masini am stat pe loc admirand joaca unor iepurasi ce traiau pe sub boscheti, nefiind alergati sau speriati de nimeni.

             Inca o data spun: toata aceasta civilizatie se traduce in impozitul mare si teama de amenzi, nu neaparat in educatia oamenilor care fac asta de buna voie.

             Intr-o duminica dupa amiaza, in plimbarea mea zilnica am intrat intr-o biserica si am asistat la o cununie. Invitati putini, eu fiind considerata o invitata necunoscuta, slujba relativ scurta, fara fast, oficiata in daneza… de o femeie! Toti invitati au primit in timpul slujbei o biblie, deci si eu, din care, binenteles, nu intelegeam nimic. Am ramas pana la sfarsit. Biserica era una fara icoane pe pereti, doar cateva tablouri mari pictate intr-o maniera naiva aproape abstracta, cu subiecte biblice. Dupa aceasta inedita slujba, mi-am continuat plimbarea prin cimitirul din spatele bisericii, cimitir ce este amenajat ca un parc, ingrijit permanant. Daca timp de sase luni nu cureti mormantul, nu arzi iarba din jur, nu uzi florile, tu proprietar pierzi dreptul de folosire.

             Magazinele sunt de doua feluri, cu marfuri daneze cu preturi mari si magazine cu marfuri diferite, supermarket, unde preturile sunt si ele diferite in functie de provenienta marfii. Fata de Germania, in Danemarca toate preturile sunt mari. Viata danezilor fiind mult mai scumpa. De aceea se imbraca toti la fel, cu haine relativ ieftine.

  

De fapt in Germania

 

, unde faceam aprovizionarea cu mancare si uneori si cu produse nealimentare, la doua saptamani cheltuiam pe mancare in jur de 50 pana la 100 euro. Niciodata mai mult, suma de bani era de ajuns si petru benzina.

In weekend, in cursul noptii, pretul benzinei/motorinei scade si daca pana la ora 8 dimineata reusesti sa vezi preturile la cat mai multe statii de benzina, iti poti face un plin la masina la un pret convenabil.

Recomand o plimbare in arhaicul orasel Augustenborg, situat la cativa kilometri spre est de Sonderborg, unde in jurul castelului regal, se gasesc casele, atelierele fostilor meseriasi (locuite acum probabil de urmasi) ce slujeau familia regala. Sunt pastrate, conservate in forma initiala si multe dintre ele cu insemnele breslei respective. De fapt, acest orasel este oarecum privilegiat, nu oricine isi poate cumpara acolo o casa, preturile fiind foarte mari, iar strainii sunt greu acceptati. Castelul regal in prezent este inchiriat de casa regala unei institutii de sanatate mintala pentru recuperare, familia regala rezervându-si doar câteva incaperi intr-o parte a domeniului.

Acest material a fost preluat partial de pe site-ul theCityBreak unde l-am publicat.
Foto: gustos.ro

Melancoliile artei...

                                   Cocoşul                                   


                      Tot pe site-ul  altmarius  găsesc zilele trecute un articol "Critica de artă şi vitrina cu vechituri" scris de M.Manega despre o lucrare în oţel a lui Adrian Costea.
                      Fiind vorba despre artă şi site-ul nefiind unul de specialitate, mă aşteptam să găsesc în  chapeau-ul  articolului câteva explicaţii, pentru profani, despre artist, despre opera sa şi/sau despre scopul acestui articol. Nu am găsit nici acel chapeau şi nici acele explicaţii mai mult decât necesare.

                      

La sfârşitul lunii decembrie, în holul hotelului SARROGLIA a apărut, peste noapte, o statuie de mari dimensiuni (peste 4 metri înălţime şi grea de aproape o tonă), realizată din oţel. Lucrarea se numeşte „A la recherche du temps perdu” şi reprezină un cocoş uriaş cu gâtul răsucit spre un invizibil, dar sugerat, răsărit de soare, pentru a-l vesti. Lucrarea a fost văzută, revăzută şi contemplată de mulţi artişti, galerişti şi critici de artă, dar până acum foarte puţini au îndrăznit să se exprime public despre ea. Aş spune că chiar aproape nimeni, dacă nu ar fi făcut-o, totuşi, Pavel Şuşară şi, mai nou, Marius Tiţa. Restul e tăcere.

In căutarea timpului pierdut

 

 

Motivul nu este insignifianţa lucrării (care este, dimpotrivă, imperativă, grandioasă şi copleşitoare, nu numai ca dimensiuni, ci şi ca semnificaţii şi realizare), ci... numele autorului: Adrian Costea. Cronicarii noştri de artă (probabil nu prea stăpâni pe instrumentele proprii de detectare a valorii) au un blocaj psihologic în faţa acestei lucrări, mult prea complexe pentru a fi considerată un „accident”. Cum să salute opera ăluia care a devalizat Bancorexul şi România? (aceasta este, deocamdată, percepţia publică). Sau, invers: cum s-o conteste? Dacă-i bate sau îi ceartă Costea?

....

Sursă: FINANŢIŞTII, CERTITUDINEA


           Deşi sursa fiind Finanţiştii si Certitudinea, limbajul folosit fiind şi el criptic, m-am gândit să uşurez rezolvarea dilemei recomandând trecerea lucrării în patrimoniul Parlamentului şi  amplasarea ei în Piaţa Victoriei, chiar în faţa Guvernului. .

Vorbind aproape singur...

                           Gânduri, gânduri, gânduri 


                    Vremea rea mi-a stricat multe planuri.
                     Incerc să-mi pun puţină ordine în gânduri, dar nu
mă lasă Lucky, motanul meu cel norocos. S-a aşezat confortabil pe piciorul meu şi nu dă semne că-mi înţelege durerea pricinuită de glezna amorţită.  Se întunecă şi parcă nici caloriferele nu mai dogoresc ca la amiază.
                    Am citit pe site-ul altmarius ieri "Dimitrie Cantemir despre Orient". Asa era titlul fragmentului.E drept că, văzând titlul, am avut o tresărire de bucurie, convinsă fiind că ceva-ceva bun voi găsi... Dar fragmentul e chiar un fragment, fără nimic altceva. Atunci  am avut un gând maliţios drept răspuns la acest material. (A început serialul meu preferat - Merlin, drept pentru care fac o mică pauză. "Amintiri din copilărie" , aşa  numesc eu anumite preferinţe).


De aceea filosofii naturii numără monarhiile lumii nu potrivit numărului stăpînitorilor, ci după cele patru puncte cardinale ale zării, anume Răsăritul, Miazăzi, Apusul şi Miază-noapte. Aşadar, prin lumina firească a minţii (nu mă voi lungi citînd nenumăratele izvoare vrednice de crezare), este ştiut că prima împărăţie a fost a Răsăritului - a Inzilor, a Mezilor, a Parţilor, şi a celor mai buni dintre toţi, a Perşilor
MONARCHIARUM PHYSICA EXAMINATIO, 1714
                                                   ***
Ca o completare la aceasta frumoasa prezentare a monarhiilor lumii, găsim în VT expresia de "răsăritul soarelui" pentru a indica o direcţie sau mai frecvent doar prin "răsărit" şi doar o dată pe aceea de "a merge înainte". In NT semnificaţia termenului este aceea că răsăritul luminătorilor le dadea popoarelor din antichitate tiparul de direcţie,  termenul de qedem fiind asimilat cu "înainte", iar un derivat al rădăcinii  qdm era folosit pentru a arăta  estul. Cuvântul qdm este atestat din cca 2000 î.d.H. ca un termen împrumutat (în Egipt) şi în textele ugaritice din sec. al XIV-lea. Inţelepciunea Răsăritului (se presupune mai curând cea din Babilon decăt din Moab, 1 Imp., compl. Mat.2) era renumită şi avea termen de comparaţie cu cea  a Egiptului.

Trecând în alt plan, cu puţină maliţiozitate, putem spune că, în timp ce Răsăritul preamareşte slava lui Dumnezeu, Apusul rămâne la baza Crucii. Răsăritul spiritualizat , Apusul materialist.

                   Poate ar trebui să continui celelalte rubrici lăsate la pritocit cam de multă vreme.  Poate de mâine, cum ziceam în studenţie "de mâine m-apuc de-nvăţat!"...

Vorbind aproape singur...

                                     Singurătate

                    Urât cuvânt!  Inspiră teamă.  Ca o boală.

                    Echivalentul polului frig sau concurentul zeului Ger. 

                    Intotdeauna mi-a fost teamă de singurătate. Nu ştiu de ce,  mi-a fost şi încă îmi este. Acum mai mult ca oricând.  Firesc, nu?

                    Multă lume suferă de această boală.  Până acum ceva vreme nu vedeam cât de singuri suntem, cât de mulţi oameni sunt singuri.  Acum, mi-a crescut atenţia, am căpătat o vedere mai bună şi...   văd.

                   Cum scria O. Paler, există o singurătate impusă şi o singurătate aleasă. Cea impusă este mult mai grea. 

                   Singurătatea impusă de multe ori de vârstă şi implicit de "lanţurile" interioare, mult mai grele decât celelalte, este o povară mult peste puterile noastre.

                   De ce suntem aşa de singuri, cum de acceptăm această  stare, o cultivăm sau ne domină prin slăbiciunile noastre? Intrebări, întrebări.

                   Doream să spun ceva mai consistent, nu mai pot. Doar aceste câteva vorbe, câteva gânduri şi un oftat m-au "liniştit". 

Aşteptare

                                                                                                                                 

                  


                      
                   
                    .

Valea Zânelor

                                       Dincolo de noi  

                                                 Zână a Grădinilor,

                                                          Zână a fluturilor,

                                                Zână  a macilor,

                                                        Zâna  albinelor,

                                               Si voi zâne ale poienelor,

                                                      Scăpaţi-ne de noi!

                    Nu ne place să fim singuri.  Fugim de noi. Ne căutăm sufletul-pereche, căutăm prieteni, căutăm simboluri  în poveştile copilăriei, în rugăciuni, în superstiţii.  Mistere, prinţi, prinţese, zmei, îngeri, elfi, troli, duhuri rele şi bune, zâne rele şi zâne bune...Ne înfioară pădurea fermecată ce-l apără pe   drumeţul obosit cât şi  pe prinţul rănit în lupta cu zmeul, lacul de argint în care se află sabia fermecată, apele tămăduitoare aduse cu multe peripeţii din locuri îndepărtate, poienile însorite unde doarme mica prinţesă păzită de gingaşe flori de mac şi unde năstruşnicul Zefir strică liniştea mătuşilor-margarete.

                    

                      Vrăjitorul Merlin cel care va fi prietenul tânărului rege Arthur, ne încântă şi astăzi datorită curajului, isteţimii şi loialitătii sale.

                    Ne-am facut prieteni din natură, am incercat întotdeauna sa ne explicăm unele mistere, unele temeri, neînţelegeri ale evoluţiei prin acordarea încrederii animalelor, florilor, pământului şi unui creator atotputernic niciodată văzut.

                   Oare cum ar fi fost viaţa noastră fără această alchimie spirituală, fără aceste amintiri ce au fost odată întâmplări adevărate cu şi despre strămoşii nostri?