Puţin despre mântuirea noastră

                        Despre Rugăciunea lui Iisus (III)

                  Dacă într-adevăr, toate aceste cuvinte au fost rostite de Sfântul Macarie Egipteanul, întemeietorul vieţii monahale din pustia Schetică, atunci se dovedeşte că Rugăciunea lui Iisus, este practicată în Egipt din secolul al IV-lea d.H., mult înainte de epoca isihasmului.

                  'Textele referitoare la Rugăciunea lui Iisus ţin de cele ale căror urme nu apar nicăieri altundeva şi sunt, probabil, elementele cele mai recente' - ne atrage atenţia A. Guillaumont.

                 Cele mai vechi mărturii cu privire la invocarea neîncetată a numelui lui Iisus Hristos urcă până în secolul al V-lea unde Diadoh al Foticeei o menţionează.

                 Alte interpretări ale Rugăciunii lui Iisus găsim la Nil, la alţi monahi - Vasanufie şi Ioan (Filoc. rom.XI), şi chiar în binecunoscutele texte ale lui Ioan Scăraru (Filoc.rom.,IV). Totuşi, cele mai importante le găsim în Fragmente din viaţa dreptului şi marelui nostru părinte Avva Macarie - text editat de E. Amelineau în Annnnnnales du Musee Guimet, în 1894.

                 O altă formă asemănătoare cu Rugăciunea lui Iisus găsim în opera lui Evagrie Ponticul, o glosă la Psalmul 37: 'Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu te depărta de mine. Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele', text publicat sub numele lui Origen.

                 Aici ar fi un terminus ad quem pentru inscripţia despre Rugăciunea lui Iisus, ştiind de la geograful arab Ya'qubi (Histoire du site de Kellia - Kellia I), că în secolul al IX-lea    mănăstirile erau abandonate şi nelocuite, fiind distruse în epoca patriarhului Damian (578-604).

                 Nu se ştie din ce epocă ar fi inscripţia, nefiind datată, dar din indicii provenite de la alte inscripţii s-ar putea socoti a fi din prima jumătate a secolului al VIII-lea.

                 Astfel, prescurtarea, pe înţelesul nostru, a Rugăciunii lui Iisus găsită la Kellia, este:  'Hristoase, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, Tatăl Hristosului Iisus, prin singurul Tău Fiu, Domnul  nostru Iisus Hristos, ajută-ne/ajută-mă şi/sau miluieşte-ne/miluieşte-mă!'

                 In secolul al  X -lea  începe monahismul atonit, monahismul harismatic de tip contemplativ isihast, care practică invocarea continuă a Rugăciunii lui Iisus. Chiar şi astăzi, candidatul la călugărie are datoria - impusă de Biserică - să practice rugăciunea aceasta: 'Eşti dator să ai în minte, în inimă, în cuget şi în gura ta numele lui Iisus şi să zici 'Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!'

Transcrierea în româneşte a inscripţiei de la Kellia:

Un O* a zis

Dacă

demonii aruncă în noi sămânţa

spunând: dacă

strigi

neîncetat 'Doamne Iisuse!', tu nu te rogi Tatălui,

nici Duhului Sfânt. Noi

însă ştim că această sămânţă nouă

este cea a atot-viclenilor,

care însămânţează(?), pe atot-datornicul(?),

începând să-l ispitească pentru a-şi b[a-

te joc de ei, pe cei care (sunt) în numele [lui

Iisus, pentru a-i pierde pe cei care cred 

în numele Lui. Ei nu ştiu nimic despre aceasta.

Dar noi, ştim, că, dacă [ne

rugăm lui Iisus, ne rugăm Ta-

tălui laolaltă cu El şi Duhu[lui

Sfânt al Tatălui Însuşi împreună cu El.

Să nu ni se întâmple, dar, să despărţim

Treimea Dumnezeiască (şi) Sfântă!

Ci se cuvine să ne rugăm (astfel): dacă

spunem. Hristoase Iisuse, spune,

'Fiul lui Dumnezeu Tatăl' (şi)

spune, 'Tatăl Hristosului Iisu[s'.

Si, săvârşind toată rugăciunea c[u El,

spunem: 'prin sin[gurul

tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos'.

*se crede a fi fost cuvântul 'bătrân', şters de vreme.

Cuvintele din paranteză fiind şterse din cauza timpului, s-a tradus astfel pentru a se înţelege cât mai corect sensul.

Articol preluat din Suplimentul săptămânal ALDINE al ziarului România liberă, 2003

Lidia Otilia Danilof

Puţin despre mântuirea noastră

             

                          Despre Rugăciunea lui Iisus (II)


              In Biserica Ortodoxă, începând cu secolul al XIV-lea şi până astăzi, se foloseşte forma 'Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul' (ultimul cuvânt putând fi omis, formulă care leagă prin voie liberă (Matei, 9, 27 şi Luca, 18, 13).

                 Un alt exemplu cunoscut, de repetare, avem la începutul Psalmului 69: 'Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie, grăbeşte-te' - redat de Cassian în scrierile sale.

              Inscripţia descoperită la Kellia este deosebit de preţioasă, ca orice indiciu epigrafic, fiind 'directă şi imediată' iar repetarea neîncetată a numelui lui Iisus, 'Doamne, Iisuse', arată esenţialul, adică continuitatea, după cum găsim în rândul 6 îndemnul 'neîncetat'.

              În afară de aceasta s-au mai găsit 'Iisuse Hristos, numele mântuitor' şi 'Dumnezeul meu, Iisuse, ajută-ne!' - invocaţiile cele mai răspândite.

              De remarcat că această rugăciune se spune în ritmul respiraţiei, neîncetat, după cum aflăm la autorii isihaşti: 'De fiecare respiraţie a ta să lipeşti paza sufletului şi numele lui Iisus', ne spune Isihie Sinaitul, unul dintre teoreticienii Rugăciunii lui Iisus cu o datare posterioară secolului al VII-lea, dar nesigură (Pateric, Ammmona).

              Din cercetările întreprinse s-au găsit, în textele traduse din limba coptă, referiri la 'dulceaţa' de care se bucură cel ce invocă numele lui Iisus. Astfel, un călugăr tânăr îl întreabă pe Avva Macarie: 'Părinte, arată-mi ce-i dulce şi ce-i amar' (Iacob, 3, 11). Avva Macarie îi răspunde: 'Se spune despre sugar că, atunci când îl lasă jos, mama lui îi pune în mână ceva dulce pentru ca să sugă, să nu cumva apucând ceva murdar, să se îmbolnăvească şi să moară (...), cât despre dulceaţă, acesta este Domnul nostru Iisus Hristos, numele cel sfânt al Lui, adevăratul mărgăritar' (Matei, 13, 45-46). 'Izvorul care ţâşneşte din inimile noastre, spune el în altă parte, având trimitere la Iacob, 3, 11 - nu trebuie să izvorască nimic din ceea ce este amar (gânduri murdare), ci fără încetare să izvorască numai ceea ce este dulce, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos' - text oferit de E. Amelineau în traducere proprie din limba coptă. Iar la cererea unuia din fraţi de a-i explica versetul: 'Cugetul inimii mele înaintea Ta pururea' din Psalmul 18, Avva Macarie răspunde: 'Nu este altă cugetare mai subtilă decât cugetarea la numele izbăvitor şi binecuvântat al Domnului nostru Iisus Hristos păstrată cu sfinţenie în tine mereu...' (idem).

              Invocarea numelui lui Iisus legată de respiraţie apare şi în alt text atribuitlui Macarie: 'Priveghează cu atenţie asupra numelui Domnului nostru Iisus Hristos, cu inima smerită, fă-L să ţâşnească pe buzele tale şi trage-L apoi la tine (...), cheamă-L cu toată grija:'Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul  meu, miluieşte-mă!' (Scrisoarea lui Nil). Tot la Nil găsim că numele lui Iisus este o hrană, o hrană deosebit de dulce, o formă de meditaţie comparată cu rumegarea la oi.

              Autoritatea unor monahi bătrâni, precum Avva Macarie, recomandă Rugăciunea lui Iisus pentru că oricine cheamă numele lui Iisus se roagă în acelaşi timp Treimii celei Sfinte şi nedespărţite, Fiul fiind nedespărţit de Tatăl şi de Duhul Sfânt.