"Intr-o cupă de şampanie" (II)

Voltaire

             Voltaire, de exemplu,într-una din satirele sale, Le Mondaine (Mondenul), il asemuieşte cu firea francezului: "De ce vin frais, l'ecume petillante, de nos Francais est l'image brillante", adică "Spuma scânteietoare a acelui vin de prospeţime este imaginea strălucitoare a francezilor noştri."                     Dar nu numai francezii elogiau această băutură, Goethe vorbeşte despre ea în "Wilhelm Meister", Schiller în "Oda bucuriei", Lev Nicolaievici Tolstoi în "Război şi pace", Puşkin în "Evgheni Oneghin", aşeaza pe masă "binecuvântata butelie frapată". In Anglia, Edward Barry o remarcă încă anterior Revoluţiei franceze de la 1789, Byron în "Don Juan", irlandezul G.B.Shaw, chiar şi E. Hemingway, deşi  peregrinările salel-ar fi putut obişnui cu rom, tequilla şi whysky, a dedicat şampaniei elogii în scrierile sale.
              Bautură plină de vervă, stârnea la rândul ei verva, incita convivii la replici spirituale, crea bună dispoziţie.
              Literatura franceză a făcut din şampanie unul dintre "eroii" săi preferaţi, creind o imagine şi mai completă a "popularităţii" de care s-ă bucurat şi se mai bucură înca printre oamenii de litere şi nu numai.
             Efectul sau euforic a stimulat atât pe maeştri scrisului căt şi pe cei ai şevaletului, devenind unul din subiectele preferate ale marilor pictori.

Prânz cu jambon de N. Lancret

             Astfel, lucrarea "Prânz cu jambon" din 1735 a lui N. Lancret este doar una din pânzele celebre ale secolului XVIII. Sau "Un supeu la prinţul de Conti", tablou pictat de M. Barthlemy în 1766, admirabil prin compoziţia sa.            "Un bar la Folies-Bergere" a lui E. Manet, reprezintă cel mai bine faima şampaniei în veacul XIX, iar P. Cezanne pictează şi el pe lângă alte naturi moarte "Scaun, sticlă şi mere" aşezând butelia de şampanie lânga un măr.
              Chiar şi Toulouse-Lautrec, consumator de absint, a dat şampaniei un loc de frunte în pânzele sale, iar S. Braque în "Natură moartă cubistă cu pahar şi sticlă" mărturiseşte astfel admiraţia pentru şampanie.

Eduard Manet şi una din picturile sale        

Jules Cheret, cunoscut ca autor de afişe realizează în 1905 "La Dejeuner sur l'herbe", replică, cu şampanie a celebrului tabou a lui E. Manet. Philippe Noyer realizeaza în 1974 un tablou ce aduce în prim plan şampania.                  Catedrala din Reims găzduieşte alături de suita de imagini "Sampania - vin sclipitor al sărbătorilor, vin al întâlnirilor paşnice, al dragostei, al prieteniei" - un din operele remarcabile, vitraliul inaugurat în 1954, montat pe 3 panouri înalte de 10 m, înfăţisând activităti specific viticole în regiunea Champagne.
                  Tot în Reims, în Palatul Sampaniei se afla un mozaic de 30 m/ 4m - cu diferite operaţii din procesul de fabricare a şampaniei.


                                                        *              *               *


                 Spirituala prin definiţie, şampania a generat o întreagă colecţie de vorbe de spirit şi anecdote, prilejuind replici de mare fineţe intelectuală.
                 Astfel, Stendhal, era de părere că "şampania este cel mai bun remediu împotriva suferinţelor sentimentale", iar marele gânditor şi eseist Hyppolyte Taine a considerat-o "adevărata băutură tămăduitoare a francezilor".


                Dintre anecdote, amintesc doar câteva: Bismarc, camncelarul temut al Prusiei, era mare amator de şampanie, Interpelat asupra entuziasmului cu care lăuda această băutură în dauna celor naţionale, a răspuns: "Patriotismul se opreşte la şampanie."
               In călătorie prin Franţa, un maharadjac hindus se dovedea mare admirator al şampaniei. De câte ori i se umplea cupa, picura dintr-un flacon câţiva stropi în şampanie. Intrebat asupra motivului, acesta a răspuns: "După cum ştiţi, religia noastră interzice consumul alcoolului. Noroc că apa Gangelui purifică totul."


              Compozitorul şi pianistul Igor Stravinski a oferit o cupă de şampanie roze pictorului Pablo Picasso, cu prilejul unei întruniri: "E Tintoretto pentru stomac!" ar fi exclamat pictorul, bând pe nerăsuflate paharul. (Joc de cuvinte, numele marelui pictor veneţian, pronunţat în franceză Tintoret fiind asemănător cu termenul teiture= licoare, balsam).


              Inainte de a încheia, se cuvine a arăta că, şi în ţara noastră, există regiuni viticole cu tradiţie în prelucrarea vinului materie prima pentru spumante. In acest sens, aprecierea făcută de Ignaz Stephan Raicovich, fost consul al Austriei în Tara Românească la 1782, a publicat în 1788 la Napoli, lucrarea "Osservazioni storiche naturali e politiche intorno la Valachia e Moldavia". Amintind    şi despre vinurile produse în zona cuprinsă între Milcov şi Trotuş (actualele denumiri de origine Odobeşti şi Panciu) arată: "La collina stimata in Moldavia e quella di Odobesti vicino a Foxannni che da un vino simile allo Sciampagna" (Dealul preţuit în Moldova este acela de la Odobeşti din apropierea Focşanilor care dă un vin asemănător şampaniei).
              Aprecierea că în această zonă vinul se aseamănă cu cel produs în Champagne, are o mare însemnătate pentru noi, gândindu-ne că România cronologic vorbind, este a patra ţară din lume în care s-a produs acest tip de băutură.
              In 1841, tânărul inginer român Ion Ionescu de la Brad, cu studii făcute în Franţa, a obţinut prima dată vin spumant pentru Mihail Vodă Sturdza din podgoria de la Socola, Iaşi.


             Aici se încheie aceasta scurta călătorie în istoria vinurilor spumante, periplu care sper să fi trezit interesul şi preţuirea pentru realele calităţi ale acestor vinuri.