Stiati ca...

                    
                                 Vinul, ca simbol al cunoaşterii şi iniţierii


                                 La toate popoarele, cele care au cunoscut viticultura, vinul este asociat  sângelui, - Sf. Bernard, vedea în vin doar teamă şi putere  - şi folosit în rituri sacre.
                                  In VT găsim mărturii ca, de exemplu, la evrei, viticultura ocupa un loc important.  Colectat în saci de piele sau vase de lut îngropate în pământ, vinul  era servit doar la marile sărbători, ca o ofrandă adusă strămoşilor.

                                  In Taina împărtăşaniei creştine vinul devine simbolul sângelui Mântuitorului.
                                  
                                  Considerat a fi o băutură de origine celestă, cu caracteristici masculine, vinului i se atribuie o putere fecundantă şi transformatoare.
                                  
                                   In cultul lui Dionysos (Bacchus) este simbolul imortalităţii şi al veşnicei tinereţi. Patroni ai viţei de vie şi ai vinului sunt divinităţile păgâne şi sfinţii cei mai respectaţi din panteonul unor popoare. Osiris, la egipteni se consideră a fi fost zeul care i-a învăţat să cultive grâu şi viţă de vie.

                                La noi, patroni ai viţei de vie sunt consideraţi Sf. Gheorghe (23 aprilie, când se fac rugăciuni la vii şi pivniţe) şi Sf. Trif, zis şi Trif Nebunul, celebrat la 1 februarie.

                               Originea vinului şi viţei de vie este legată de sângele scurs din rana Mântuitorului, cf. T. Pamfilie în "Sărbătorile de toamnă", M. Eliade în "Meşterul Manole. Studii de etnologie şi mitologie". 

                               Unii cercetători consideră religia bahică ca o înlocuire a unei religii mai vechi, bazată pe incantaţie sau vraja cuvântului (Tr. Herseni, "Forme străvechi").Aşa se explică şi hotărârea luată de Deceneu de a desfiinţa viile.

                       Ca orice simbol cultural vinul va fi un stimulent al veseliei, dragostei, adevărului (in vino veritas), al inspiraţiei poetice, dar care are şi o faţă întunecată.
                       In VT el se asociază "judecăţii greşite", "limbii nereţinute",  "pierderea minţii". In fond, petrecerile patronate de  Dionysos reprezintă "tărâmul în care Diavolul se întâlneşte cu Dumnezeu, iadul cu raiul, pământul cu cerul, morţii cu viii, răul cu binele, urâtul cu frumosul, eroarea cu adevărul..." (T. Herseni)

                      Vinul este considerat simbolul vieţii ascunse, al tinereţii triumfătoare şi secrete.
                       Licoarea virilă prin excelenţă, expresie a dorinţei impetuoase şi roditoare este slăvită o data cu calul.
                      Vinurile, nectarurile, hidromelurile, ambroziile,  toate sunt de origine uraniană, legate de focul ceresc. (Uranus, zeu al Cerului, în teogonia lui Hesiod, simbol al unei proliferări creatoare fără măsură şi fără diferenţe, care distruge prin însuşi belşugul ei tot ceea ce zămisleşte - este reprezentat printr-un taur).

                                                            *        *         *

                     Viţa de vie, simbolism eminamente pozitiv


                    In regiunile din jurul vechiului Israel trecea drept un arbore sacru şi vinul, drept băutura zeilor (VT în Cartea Judecătorilor şi Deuteronomul).
                    Privit, prin adaptare, ca şi măslinul ,ca pe unul din arborii mesianici, nu este imposibil ca vechile tradiţii să identifice arborele vieţii din rai cu viţa de vie.
                   Se consideră a nu fi întâmplare atunci când Noe ce însoţeşte un nou ciclu, ar fi fost primul om  care a sădit via.
                   Textele evanghelice socotesc via un simbol al Impărăţiei Cerului, ce rodeşte Euharistia.

                   In iconografie, via este adesea reprezentată ca Arborele vieţii.

                   La greci, cultura viei este o tradiţie relativ recentă în comparaţie cu cultura grâului. Aparţine lui Dionysos, zeu mai tânăr decât Demeter, fiind asociat cu cunoaşterea misterelor vieţii de după moarte.
                   Considerată simbolul vegetal al nemuririi, fiind identificată de paleo-orientali cu iarba vieţii, semnul sumerian pentru viaţă este  o frunză de vie. Ca un corespondent, alcoolul a rămas, în tradiţiile arhaice, simbolul tinereţii şi al vieţii veşnice: apele vieţii, - galicul whisky = water of life, apă a vieţii; sumerianul geshliu = arbore al vieţii etc.

                   Mishna, una din cărţile tradiţiei evreieşti, scrisă în neoebraică, afirmă că arborele ştiinţei binelui şi răului era o vie.

                  Texte mandeene folosesc cuvântul vie  pentru trimisul ceresc ca şi pentru o întreagă serie de fiinţe luminoase.
  
                  In aria românească, simbolismul viţei de vie s-a deplasat spre simboluri feminine, nu numai datorită genului gramatical ci şi datorită unor legende.
                  Astfel, într-o legendă ce a circulat în secolul al XVIII-lea sub formă de manuscris, creşterea viţei de vie e pusă în legătură cu Procla, soţia lui Pilat. 

              Tradiţia româneasca a consacrat  în  calendarul popular, câteva sărbători viţei de vie :
               
              - 1 februarie - Sf. Trif, când se taie butucii ;
               
              - 1 mai (Armindeni) când se destupă butoaiele cu pelinul de mai;
              - 24 iunie, Sânzienele, când se iese cu mâncare şi băutură pe dealurile viilor;
              - 14 septembrie, Cristovul viilor, când incepe culesul şi e zi de post, - se mănâncă doar pâine cu struguri.  (A. Gorovei, Credinţi)

                 O mare importanţă au însă mijloacele ancestrale: punerea în vie a unor obiecte, păzirea prin nelucrare a unor zile (ziua de Ana-Foca).