Orient şi Occident

                      In simbolistica celor patru puncte cardinale, estul este locul soarelui-răsare, al luminii biruitoare ce se naşte din întunericul nopţii şi al speranţei.
                     Egiptenii, perşii din trecut, aidoma creştinilor din zilele noastre, îşi îndreptau faţa către răsărit în timpul rugăciunii. Această orientare o au şi bisericile creştine.
                 In Orient se situează Paradisul terestru. Orientul desemnează aurora şi posedă sensul de obârşie, de trezire, de iluminare spirituală şi de revelaţie mistică. E un orizont plin de sacralitate.
                  Pentru Lactanţiu, unul din primii scriitori şi apologeţi creştini, răsăritul are un raport direct cu Dumnezeu, care este adevăratul început al luminii, soarele spiritual şi nevăzut ce-i luminează pe oameni si-i conduce spre viaţa fără de moarte (apud Bâcikov, 1984).
                  Estul se asociază primăverii şi oricărei reînnoirii spirituale, fizice sau sociale. 

Primăvara

                 Este şi direcţia preferată şi mult cultivată în satul tradiţional românesc: "Când faci cruce, când te rogi, stai cu faţa la răsărit. De clădeşti o casă, s-o faci tot cu faţa la răsărit. Are putere, că de-acolo vine lumina." (E.Bernea, 1985)

                                      *                *                 *               Occidentul (apusul, vestul) se opune orientului, fiind un membru marcat negativ al acestei opoziţii. Este locul unde apune soarele, fiind asociat, la majoritatea popoarelor lumii, cu tărâmul morţii. In diferite mitologii, unde cele patru puncte cardinale sunt date în stăpânirea unui zeu, păzitorii apusului sunt divinităţile morţii şi distrugerii (Rudra - la vechii indieni, Amentet, Hator sau Seth - la egipteni etc.)

Toamna

              Occidentul corespunde serii şi nopţii, iar în simbolistica anotimpurilor corespunde toamnei.
              Lumina ce se naşte la răsărit (ex oriente lux) este întotdeauna pregătită, revigorată în apus (la azteci e groapa "pământului roşu", unde sunt depozitate  şi rezervele de ploaie).
             In contextul civilizaţiei contemporane, Occidentul este perceput ca  arhetipul "lumii libere", dar simbolismul ce continuă să planeze asupra sa şi în memoria multor popoare, este locul dezmăţului persoanei, a exacerbării materiale în dauna celor spirituale.
                 Dacă Orientul este adesea opus Occidentului ca spiritualitate opusă materialismului, aceasta are drept cauză tendinţele reale, dar deloc exclusive, care, în vremea noastră, devin mai mult teoretice decăt efective, datorită tendinţei de occidentalizare a elitelor orientale. Totuşi simbolul rămâne. Principala cauză a acestui dualism este că soarele răsare la est şi apune la vest.
                Occidentul se referă la trup, iar Orientul la Sufletul universal. Occidentul, la materie, Orientul, la formă. Occident-Orient, este dualitatea vieţii şi morţii, a contemplării, a meditaţiei şi acţiunii.