Omar Khayyâm
Rubaiate
Traducere liberă
Ascultă vocea-nţelepciunii ce spune dintru început:
"Viaţa e scurtă. Omul nu se aseamănă c-o plantă ce poate
creşte mai înaltă,
după ce coasa a trecut."
*
Prin lumea-n care treci nu-ţi fă prieteni mii,
iubirea să nu-ţi fie stăpân, să-ti fie cânt!
Când ţi se-ntinde-o mână, s-o strângi nu te grăbi,
aceeaşi mână, poate, te va lovi curând."
*
Zorile mi-au umplut de roze cupa senină a cerului,
privighetoarea adoarme de propriul ei cânt,
e tot mai diafan parfumul vinului...
Si sunt destui nebuni ce-s gata să se lase
robiţi de vis de glorii, de măriri...
*
Gândirea ta n-o fă altora lege!
Nicicând mânia oarbă n-o iubi!
Spre a fi lumilor mai mult decât un rege,
Când soarta te loveşte, tu nu lovi!
*
Destinul tău? Nu tu îi eşti stăpân.
La ce bun să te-ntrebi ce va fi mâine?
Trăieşte-ţi clipa, singurul tău bun!
Ce va fi mâine, cine-ţi poate spune?
*
Nu-mi amintesc când am venit pe lume,
când voi pleca, n-am ştire nici atât.
Să bem şi sa iubim uitând că-n viaţă
n-om şti nicicând ce nicicând n-am ştiut.
*
La ce gândeşti, amice, la străbuni?
Sunt praf în praful timpului.
La meritele lor? Mă faci să râd!
Să bem ascultând împreună pacea pământului.
*
Dacă roza iubirii în suflet ţi-a-nflorit,
de-ai înţeles ce spune tăcerea vieţii întreagă,
de-ai cunoscut plăcerea şi vinul fericit
poţi spune ca n-ai trăit degeaba.
*
Un colţ de pâine, un strop de apă,
umbra unui copac şi ochii tăi.
O fi pe lumea asta sultan mai fericit
ca mine sau cerşetor mai trist, mai urgisit?
*
Incet, cu vocea murmurată,
lutul i-a spus olarului: "Cândva am fost
şi eu ca tine, nu uita! Frământă-mă! O, mi-amintesc, odată..."
*
Mi se tot spune: "Khayyâm, nu mai bea!"
Eu doar atât răspund: "Când beau, aud ce-mi şoptesc rozele, laleaua şi liliacul-n ram când se desface,
aud ce-mi spune draga mea când tace..."
*
Intre Bine si Rău e-o luptă nesfârşită pe lume.
Cerul nu se-ngrijeşte de patimi omeneşti.
Nu-i mulţumi, nu-l blestema!
Amaru-ţi, bucuria, nu sunt problema sa!
*
Cât de fragil e omul, destinul cât de crud!
Promitem, dar uităm c-am mai promis.
Suntem nişte nătângi, uite, chiar eu...
Dar am o scuză: sunt beat de iubire mereu.
*
Repezi ca unda apei, ca zborul vântului,
zilele vieţii trec. Eu voi rămâne mereu
indiferent faţă de două: acea de ieri şi-aceea
ce va să vină mâine.
*
Când n-oi mai fi,
cu mine se vor stinge şi rozele, şi vinuri parfumate.
N-or să mai fie răsărituri de soare, nici apusuri, nici bucurii,
nici chinuri blestemate, nici univers;
că numai gândul să le cuprindă poate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu