Numele şi renumele vikingilor (II)

                           Aşadar, să ne "îmbarcăm" pe corabia normandă şi să pornim într-o primă călătorie imaginară prin istorie pe urmale vikingilor.

                           Un negustor arab, pe nume al-Tartushi din califatul Cordobei, pe la anul 950, a vizitat Hedeby (Danemarca) şi scrie în impresiile sale printre altele: "... se întâmplă des ca un copil nou născut să fie aruncat în mare pentru ca părinţii sa scape de grija creşterii lui." Iar mai departe citim "Nimic nu se poate  compara cu cântecele înspăimântătoare ale acestor oameni, care sunt mai urâte decât lătratul câinilor."

                         Iar Caesar, în însemnările referitoare la popoarele din nord, barbarii, scrie: "...furturile comise în afara graniţelor unui trib nu atrag după ele dezonoarea, ba, ceva mai mult, germanicii (vikingii - n.a.) pretind că aceste  furturi sunt un fel de exerciţii pentru tineret şi se practică pentru a înlătura trândăvia." (Op.cit.,VI, 23)

                       La vikingi legile variau de la un thing (comunitate gentilică, un mic parlament local) la altul. Interesant este şi faptul că, mult timp legile vikingilor n-au cunoscut pedepse corporale.


                       De la Tacitus aflăm despre cântecele de luptă şi dansurile  războinice: "Jocuri au numai un soi, care-i acelaşi în toate adunările lor: tineri în pielea goală saltă printre săbii şi framee (lance de luptă la popoarele germanice, de înălţimea unui om, cu vârful de forma unei frunze la laur, ascuţit şi tăios) gata să-i străpungă şi aceasta numai de bună plăcerea lor."

                       Vikingii erau oameni care trăiau lângă şi prin mare. Fără cunoştinţe solide de navigaţie, fără corăbiile lor specifice, uşoare şi iuţi, atacurile piratereşti ar fi fost imposibile. Insuşi numele sub care erau cunoscuţi, deşi însemna aventurier, prădător, are rădăcina în cuvântul vik (golfuleţ), erau deci "oamenii golfurilor". Corabia era adăpostul, prietenul firesc, cu ea pescuiau, puteau face negoţ, şi, chiar,  "comunicau" cu vecinii.

                      Surprinzător este la aceste triburi de barbari, sălbatici, temerari, aspri şi necruţători, că  îşi botezau corăbiile cu nume poetice chiar: "Buiestru înaripat", "Corbul vântului","Renul regelui mării", "Calul pornit pe cărarea pescăruşilor"...
                      Nota aceasta sentimentală explică legătura strânsă dintre corăbier şi corabie, corabia fiind refugiul, prietenul, salvatorul.

                     Cruzimea de care dădeau dovadă în luptă este una dintre etichetele puse de istorie asupra vikingilor. Indeosebi acelui tip de luptător numit bersekr, adică războinic furios, în daneză, care îşi provoca starea de furie cu o băutură cu efecte halucinogene. De multe ori, în rândul luptătorilor erau şi femei, numite "fecioare cu scuturi",  putem spune "gingaşe" frumuseţi nordice.
                     Berserkr, războinicul elitist, în traducere literară "cel în piele de urs", dezlănţuind în luptă o furie oarbă, imita prin cruzime comportamentul animalelor de pradă, mai ales al lupului.

                     Odhim, zeul suprem în mitologia scandinavă, este totodată şi zeul războiului, luptătorii vikingi bucurându-se de o soartă privilegiată după moarte. Moartea unui viking în luptă fiind socotită un act religios suprem, extatic.

                    Dacă în atribuirea de nume poetice corăbiilor se reflectă legătura dintre om şi corabia sa aproape însufleţită, nu acelaşi lucru se poate spune despre atribuirea numelor de botez. Spiritul războinic se manifestă, conform lui Emil Nack, şi în atribuirea numelor. De exemplu: gunt, hilt, wic (bătălie) se regăseşte în nume ca Gunther, Brunhild, Ludwig; bert, mar (strălucit, faimos) = în Adalbert, Waldemar; ar (acvilă) = în Arnold; ber, bern (urs) = în Berhard; wolf, wulf (lup) = în Wolfgang, Wulfila etc.

                In creaţia lor artistică n-au excelat (probabil luptele, pirateria le ocupa tot timpul ), deci creaţia artistică se limita la început doar la decorarea unor unelte şi a armelor şi într-un fel al corăbiilor. Dar şi aceste decoraţii aveau o simbolistică specifică, un anumit bestiar, cu elemente de furie, în plin atac, contorsionat de durere.
               O contribuţie modestă a anglo-saxonilor la arta Evului Mediu timpuriu sunt bisericile şi masivele cruci de piatră sculptate, distruse în majoritatea lor de invaziile daneze.
 
              Dar spre sfârşitul secolului XI, urmele vikingilor dispar, cu excepţia tărilor scandinave şi Islanda, după ce au scris un capitol important din anumite puncte de vedere, în istoria civilizaţiei şi culturii europene.

             Din vechile scrieri scandinave, numite saga, pline de fapte îngrozitoare, peste fire, cum spune Al. Odobescu, izvorăşte o energie surprinzător de mare, şi, uneori, regăsim gânduri şi sentimente nobile, încât suntem cuceriţi de farmecul lor.

Surse: alex despre Danemarca

Numele şi renumele vikingilor (I)

                            Vikingii au fost acei normanzi care, între secolele IX şi XI, s-au revărsat din Scandinavia ca un ultim val al marilor invazii germanice,şi care au dat o nouă şi uriaşă dimensiune propriei istorii.

                            In reconstituirea contactului vikingilor cu lumea exterioară, ca jefuitori, cuceritori, mercenari, chiar cruciaţi, Europa timpului respectiv i-a integrat în istoria continentului  iar "reabilitarea" vikingilor în mediul scandinav, ca simbol al forţelor virile şi atotcuceritoare, eroul nepăsător în faţa pericolelor,  aflat în lupta cu necunoscutul şi atras de misterul altor orizonturi - este deformată, arată prof. F.D. Logan.

                          Vechii germani, popor de vechi triburi indo-europene, formate din războinici patriarhali nomazi, s-au remarcat în Europa de nord î.e.n. pe la anii 600. Astfel, din triburile marelui grup al germanilor din nord s-au format actualii danezi, suedezi şi norvegieni.


                          Pentru cronicarii francezi, normanzi înseamnă "oamenii nordului" - nordmen. Veniţi din golfurile (wik) Norvegiei, au fost numiţi vikingi (vikingar) - nume care în izvoarele vremii se traducea "pirat". Uşor, uşor termenul de viking s-a răspândit şi asupra suedezilor din epoca respectiva, indiferent de îndeletnicirea lor, nu numai asupra norvegienilor şi danezilor.

                           Epoca vikingă a început în jurul anului 800 şi a fost asociată unei perioade de teroare şi piraterie a "oamenilor nordului".


                          Normanzii şi-au spus  din secolul IX  - vikingi - cuvânt provenit dintr-un substantiv feminin ce înseamnă expediţie războinică pe mare şi vikingr - substantiv masculin  ce înseamnă luptătorul plecat cu corabia la pradă - imagine definitorie rămasă în literatura ecleziastă si istorică a luptătorului viking crud şi păgân, sălbatic şi sângeros. Dar, încă din secolul VI, denumirea de normanzi se aplica  norvegienilor şi danezilor şi chiar irlandezilor, deoarece în limba şi cultura irlandeză se regăseşte această trimitere la "om al nordului" sau gall "străin", - într-o interpretare lărgită, putem spune acel străin ca om al nordului. 

Raid al norvegienilor în Irlanda

                        
                          Mult mai importante şi debutând prin incursiuni piratereşti, au fost acţiunile germanicilor situaţi între Iutlanda şi Rhin. Aceştia au fost juţii, angli şi saxonii.
                        Ieşirea neaşteptată a vikingilor din ţările lor la sfârşitul secolului  VIII şi începutul secolului IX, rămâne un mister. 

                         "Păzeşte-ne, Doamne, de sălbăticia oamenilor nordului!" expresie ce arată ostilitatea societăţilor vremii, ca un epitaf săpat în piatra lor de mormânt,  în faţa acestui pericol. Pericol vremelnic, totuşi, cu urmări majore. Asemenea ungurilor şi maurilor erau violenţi, având un spirit negativ şi distructiv. Fără teamă putem spune că, invadatorii vikingi n-au fost decât o forţă negativă, distructivă  civilizaţie neîmblânzită şi necizelată cu o puternică influenţă asupra multor popoare, a accelerat declinul civilizaţiei apusene în special.
                        


 Surse: alex despre Danemarca

"Deşteaptă-te, române!" ?

                                         Gânduri, gânduri...


                          M-am hotărât greu să postez acest material.


                      Viaţa politică a unei ţări  este, de obicei, un corolar, zice Marx.
                          Deşi e vorba de o reprezentare economiccă, tot criteriul politic determină alegerea. Nu reuşesc, de obicei, cei mai buni tehnicieni, ci cei mai convingători politicieni.
                          O simplă referire se poate face chiar la imnul nostru naţional: "Deşteaptă-te, române!" (sau titlul original "Un răsunet" de A. Mureşanu), ce se putea cânta la 1848. Astăzi, nu, nu ne mai reprezintă.
                         Adoptat ca imn naţional în 1990, poemul lui A. Mureşanu, a fost publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, devenind marşul revoluţionarilor transilvăneni.
                         Deşi Anton Pann este creditat ca autor al muzicii, melodia cântată iniţial, pe textul "Din sânul maicii mele" cu o largă circulaţie în epocă, l-a avut autor pe Gh. Ucenescu.  Opiniile diferă pe această temă.
                        De atunci, cântată în orice împrejurare conflictuală în România, capătă o semnificaţie socială şi naţională, având un mesaj de patriotism şi libertate potrivit evenimentelor de la 1848.
                       Acum, pe bună dreptate, ne putem întreba, e aşa de adormit românul, aşa de neputincioase legile, încât a dispărut instinctul de conservare şi are nevoie să i se strige să se deştepte?

                       Să nu cădem , totuşi, în păcatul lui Petru Popescu, de a vorbi într-o notă tragică despre "curajul de a fi român" şi nici asemenea lui Eugen Ionescu care încă din 1934 scria în NU  "Nu trebuie să avem naivitatea, deplorabila lipsa de luciditate de a ne entuziasma şi a ne închipui creatori egali cu occidentalii."

                      Dar momentul în care ne aflăm, după umila mea părere, nu justifică puseuri geto-dacice sau manifestări ale unui naţionalism valah.

                      Revin, e necesar sau e bizarerie imnul nostru naţional astăzi? Este neamul românesc impotent, ticălos şi decăzut? Sunt românii slabi?

                   Sporadicele manifestări, apărute ici şi colo din reacţii instinctive, din vechi prejudecăţi sau din ofense personale, nu-l "deşteaptă" pe român, nu-l scoate din sfânta lene, din excesul de lene, din plictiseala şi din apatia indolentă, trăsături "care ne împiedică a fi occidentali" .

                       "Adaptibilitatea" noastră la influenţele venite dintr-o parte şi din alta" ,cum elegant  se exprima cândva Mihai Ralea, "ne situează în apropierea Orientului şi ne împiedică a fi occidentali."

                      După cum ne învaţă istoria, o ţară , un neam poate pieri în două feluri: cucerită de străini şi prin incapacitatea conducătorilor,  adică prin ea însăşi.
                     Si iar ne întrebăm: mai putem cânta astăzi, "Deşteaptă-te, române!" ?  Binenţeles, dar nu ca imn naţional! Deoarece acest "marş nu are solemnitatea unui imn şi nici nu îndeamnă poporul la "dezmeticire" - atâta timp cât "trezirea nu se produce" încă, după cum spunea în 2002, fostul meu coleg de serviciu, Mihai Apostol, într-un articol (www.romlit.ro).
                     Revenind la origini, şi câte n-ar fi de spus despre acest subiect! , - nu că ar conta foarte mult, -   suntem încă în perioada de afirmare a unei corectitudini politice, iar a polemiza acum asupra naţionalităţii şi identităţii naţionale pare lipsit de sens.



                    Deci, deşteaptă-te, române!

Decembrie 2010

Stiaţi că...

                                        

                                   Ce semnifică darurile aduse Pruncului Iisus 
                                                                 de către cei trei magi


                        Aurul - este simbolul luminii

                       Smirna - simbolizează fiinţa omeneasca a Mântuitorului.
                                           Stryax - Benzoin - o răşină provenind din Sumatra, Vietnam, China, Thailanda, Java, Malaezia, Cambodgia. 
                                           Cuvântul derivă din ebraicul "a fi amar", fiind o substanţă amară şi răşinoasă. In Orient smirna se vindea în boabe solide de culoare uşor gălbuie, fiind adusă din Arabia sau Abisinia (Yemenul de astăzi şi Etiopia).
                                           Se spune că nimic nu este mai plăcut ca imaginea copacilor de stryax în luna martie, când sunt înfloriţi şi parfumul lor deosebit.
                                            Stryax se mai găseşte în Siria, Palestina, insulele Arhipelagului Indonezian şi chiar sudul Franţei. Ca şi tămâia, mirosul  şi fumul ei deosebit de aromat, simbolizând faptele bune şi al rugăciunilor către Dumnezeu, iar amărăciunea este simbolul patimilor. Vechii evrei considerau smirna simbolul dragostei nevinovate.
                                           Din totdeauna a fost unul din cele mai scumpe articole de parfumerie. Intre smirnă şi tămâie este o diferenţă ca între pâinea albă şi cea neagră. 
                                           Astăzi costă în jur de 25 euro/kg. 



                            Tămâia - este tot o răsină adusa de undeva din Africa de nord-est.
                                           Este o jertfă scumpă şi un semn de recunoaştere a divinităţii.
                                           In poporul Israel numai preoţilor le era permis să aducă jertfe de  tămâie.  Tămâia a fost unul din ingredientele pentru uleiul pentru ungerea sfântă. 
                                           Tămâia adusa în dar lui Hristos de către magi a fost considerată ca simbol al slujbei Lui de mare preot.

                                           Când Domnul i-a dat lui Moise instrucţiuni cu privire la Aaron, a menţionat reguli stricte de folosire a tămâiei în locul sfânt (Lev.16:12 ş.urm.). Este folosită, de asemenea, în Scriptură ca un simbol pentru rugăciune.

Decembrie 2010

"Bună dimineaţa, la Moş Ajun!"

                 

                     "Iisus Hristos, cea mai frumoasă poveste a lumii." (M. Heidegger)

                          

                           "Bună dimineaţa, la Moş Ajun!", cu asemenea colind începe ajunul Crăciunului.
                                  Luna decembrie este luna cea mai încărcată de semnificaţii.
                           Ne mai despart câteva zile de marea sărbătoare a Naşterii Domnului.
                                  Spre deosebire de alte mari sărbători creştine, Naşterea Domnului este precedată  de o întreagă generaţie de sfinţi bătrâni: Moş Andrei, Moş Nicolae, Moş Ajun.

                                 Moş Crăciun şi-a pregătit sacul cu jucării, verifică încă o dată lista copiilor cuminţi, înhamă renii la sanie şi dă drumul colindelor în lume.
                                  
                           Pentru noi toţi, dar mai ales pentru copii, bucuria colindatului este adevărata primenire sufletească. Glasurile micilor colindători răsună dis de dimineaţă, în văzduhul îngheţat, adevărate  glasuri îngereşti. Toţi ai casei, sculaţi înainte de sosirea colindătorilor, după datină,  pentru ultimele pregătiri, dar şi pentru a cinsti vestitorii Naşterii Mântuitorului. Spunea bunica, nici o casă ne colindată şi nici colindătorii necinstiţi cum se cuvine.
                          Colindele noastre creştine deschid larg uşa sufletului cu vraja lor, ca nişte soli ai Domnului, ceremonial cu vechi semnificaţii magice, se suprapune amintirilor fiecăruia despre sărbătoarea Naşterii Domnul. "Comori nepreţuite de simţiri duioase...", spune Vasile Alecsandri. Scoase din adâncul tradiţiei, colindele sunt prilej de cucernică trăire sufletească în aşteptarea sărbătorilor.

                               Nu sunt de acord cu cei care spun "e o zi ca oricare alta". Nu putem măsura toate zilele cu măsura patului lui Procust. Să nu transformăm o asemenea sărbătoare  într-o zi obişnuită.  Avem o sărbătoare a bucuriei, să o păstrăm !

                             Să ne bucurăm din tot sufletul ca în zilele copilăriei când toate aveau altă dimensiune, să ne păstrăm tinereţea sufletească, iar sărbătorile să le trăim cu intensitate maximă.  Sa păstrăm parfumul vremilor trecute, al amintirilor.


Decembrie 2010
                           
 

Sunt creştine obiceiurile de Crăciun? (IV)

                                    

                                   Unicul text canonic despre Steaua Magilor este în  Evanghelia dupa Matei.  Unele apocrife biblice (slavone) vorbesc  despre sosirea (nu naşterea) şi înălţarea (nu moartea sau învierea) lui Iisus Hristos. Intr-un apocrif slavon din secolul al XV-lea, citat de V. Zaiţev, se vorbea despre o "stea mergătoare". Potrivit Vechiului Testament şi iudaismului, stelele ascultă de voia Domnului şi eventual o vestesc (Isaia, 40, 26, Ps. 19,22).

                                 Steaua din Betleem este considerată de majoritatea istoricilor ca fiind o concesie făcută astrologiei de către Biserica aflată la începuturi şi face  parte dintre acele fenomene cosmice ce au precedat Naşterea lui Iisus. Toate căutările astronomice ale Stelei din Betleem au fost zadarnice, fapt ce a dus la avansarea mai multor ipoteze, mult dezbătute de specialişti.




                                De unde veneau magii? După Tertulian, magii veneau din Arabia, iar Sf. Leon cel Mare, episcop de Roma între 440 - 461, spune ca au fost trei magi veniţi din Persia. In Biblie  nu se specifică câţi magi au fost. Se presupune a fi fost trei  după darurile aduse.

                               Reprezentarea  în Biserică a Naşterii Domnului, în iesle, se pare că a fost introdusă de Sf. Francisc.

                               Incepând de la Sf. Nicolae, copiii de la sate - cei de la oraşe  respectă din ce în ce mai greu tradiţia - încep colindatul cu glasurile lor cristaline,  vestitori cuminţi ai Marii Sărbători.

                              Creştine sau nu, obiceiurile noastre de Crăciun rămân cele mai frumoase datorită colindelor. In sunetul lor aşteptăm toţi, în fiecare an, cu aceleaşi sentimente, pe Moş Crăciun.

L.O.D.

Decembrie 2003                                                                                                                               

Articol publicat în România liberă, Suplimentul Aldine/2003

Sunt creştine obiceiurile de Crăciun? (III)

                            După Saturnalii urmau Larentalia şi Compitalia, sărbători publice în care se cinsteau morţii.


 După aceste  sărbători urma o sărbătoare închinată lui Ianus, zeul luminii şi deschizătorul anului.  Aşteptată de toată lumea, sărbătoarea începea în ajun cu trimiteri de daruri. In ziua întâi se făceau urări pentru întregul an, iar a doua zi tradiţia cerea ca oamenii să stea acasă unde mâncau şi beau din belşug.

                                Obiceiul creştin de la Bobotează de a umbla  cu iordănitul are la bază un obicei păgân regăsit în practicile de magie pentru alungarea duhurilor rele.

                               Iar înfrumuseţarea casei cu un pom plin de daruri  de Crăciun, scrie D. Caselli în "Crăciunul la diferite popoare", Bucureşti, 1915, începe să prindă şi la noi. Această datină pare a fi de obârşie germană.

                               La noi, acest obicei al împodobirii Pomului de Crăciun, nu a fost cunoscut până la sfârşitul secolului al XIX-lea; după primul război mondial, obiceiul s-a răspândit şi la ortodocşi.

                        Numele de Ajun se crede a fi din latinescul eiunum = jejunium = nemâncare, post.

                              Conform tradiţiei creştine, în Ajun  se da de pomană doar pentru morţi. In unele zone din Moldova, femeile împart în această zi de Ajun, turte nedospite, coapte pe plita, numite "scutecele Domnului", înmuiate cu zeama dulce (zahăr sau miere) şi presărate cu nucă măcinată.
                             Dar, cel mai frumos obicei la noi, românii, este colinda.



                       Colindatul începe în seara de Ajun şi ţine până  în ziua de Anul Nou. Obiceiul de a colinda înseamnă a merge din casă în casă cu diferite urări,  texte e pomenesc despre multe rituri dispărute, scrie renumitul folclorist Mihai Pop. Iar Petru Caraman susţine ipoteza originii colindatului în obiceiurile geto-dacilor.

                           


                            Un obicei foarte vechi în tradiţia noastră creştină este umblatul cu  Steaua în perioada dintre Crăciun şi Bobotează.

                                    Prăznuirea sărbătorii de Crăciun si-a luat începutul din Biblie, Evanghelia dupa Matei 2, 1-2, unde scrie: "Iar daca S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele,iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua lui şi am venit să ne închinăm  Lui." Iar mai departe la Matei 2, 10 - 11: "Si văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Si intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând visteriile lor, i-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă."

 

Sunt creştine obiceiurile de Crăciun? (II)

Sunt creştine obiceiurile de Crăciun? (I)

Stiaţi că...

                                                              Atenţie la aspirine!

                                   
                                    Fetuşii-băieţi ale căror mame au consumat medicamente pentru durerile de cap în primele şase luni de sarcină au un risc ridicat de malformaţii genitale.

                                    Un studiu făcut de Spitalul Naţional al Departamentului de Reproducere şi Institutul Naţional de Alimentare din Danemarca, arată că aspirina cu paracetamol, ibuprofen şi acetylsalicylstyre are aceleaşi efecte endocrine ca ftalaţii, în special calmantele ambalate în plastic şi pvc.

                                    Potrivit cercetătorului şef ,Henrik Leffers de la Rigshospitalet, aspirina este principala cauză pentru care bărbaţii danezi au probleme mari cu fertilitatea.

                                   Studiul este publicat în revista Reproducerea Umană.

                                   "Dacă până în prezent, spune  cercetătorul, nu există un motiv foarte serios pentru scăderea fertilităţii, se impune atenţiei supravieţuirea şi reproducerea pentru generaţiile viitoare.
                                    Durerea care ne strică buna dispoziţie de multe ori, este o parte naturală a fiinţei umane şi uneori trebuie s-o suportăm pentru supravieţuirea noastră ca popor. Această observaţie este valabilă atât pentru femei  dar mai ales  pentru bărbaţi, ştiind că se va descoperi o modalitate ştiinţifica de a atenua durerea."

Criză, temeri, tentaţii

               Fraudare cu ATM

          Furturile de carduri de debit şi numerele personale de identificare este în creştere.Tehnicile noi, cum ar fi "pătrundere" (skimming) prin care infractorii obţin informaţii despre card si numărul personal de identificare de card au existat de ani de zile. Deşi pierderile dolarului încă sunt relatic modeste, grupuri bine organizate dau atacuri asupra bancomatelor izolate, aşezate în locuri nesupravegheate.La ATM-urile aflate în proprietatea băncilor, mai mult de 80% constituie încălcări ale regulilor de protecţie, în primele şase luni din an, spune Fair Isaac, care oferă software de detectare a fraudelor.
             Conform European ATM Security Team, un grup non-profit, Europa s-a confruntat cu o problemă mai mare decât SUA, - au avut loc cu 24% mai multe atacuri în primele şase luni din an, adică 5743 cazuri, din 2004 când a început culegerea datelor, pierderile scăzând doar cu 8% (adică 144 milioana Euro sau 197 milioane dolari).
             Avivah Litan, analist la Gartner-fraude, o firmă de cercetare în domeniu, estimează că fraudele care implică cardurile de debit, PIN şi vânzarea de echipament modern a crescut cu 400% în ultimii 5 ani. 
             Una din tactici este atacul-fulger. Folosind informaţiile furate, bandele de hoţi creau mii de carduri de debit false, apoi le expediau la cel puţin 100 de acoliţi, care operau în mai multe oraşe odată. Fiecare retrăgea o sumă mică de la mai multe carduri pentru a evita software-ul de detectare a fraudei, pierderile fiind însa de zeci de mii de dolari.
             De asemenea, continuă să creasca atacurile asupra comercianţilor cu amănuntul. Luna trecută lanţul de magazine Aldi a declarat că a descoperit că terminalele de plată în marile oraşe din 11 state din SUA au fost modificate pentru a permite atacurile skimming - copierea numărului de card, numele şi PIN-ul titularului, modificări făcute între 1 iunie si 31 august a.c.

             Până de curând, echipamentele de skimming au fost relativ grosolane şi greoaie, dar de când au apărut dispozitive noi de citire a cardului, fraudele sunt mai numeroase.

Stiaţi că...

                         A murit Leslie Nielsen


              Născut în Canada, Leslie Nielsen, a cărui carieră actoricească a fost de la tipuri se servil şi mizerabil pentru roluri hilare, dar personaje de multe ori lipsite de umor, a murit duminică în urma unor complicaţii la plămâni, în vârstă de 84 de ani, a declarat agentul său TVGuide.com.

              A fost distribuit în multe seriale de televiziune, s-a bucurat de succes in filme ca The Naked Gun, Airplane, seriale ca Lights Act, Tales of Tomorrow sau Armstrong Teatre Circle. 

Criză, temeri, tentaţii

                      Unde americanii devin mai bogaţi

              Un interviu nereuşit sau lipsa de experienţă nu sunt motive pentru a nu găsi de lucru. Se spune: "omul potrivit la locul potrivit!", - da, sigur, asta-i cheia, ai greşit locul!


                   Dacă  vrei un loc de muncă, mergi la Washington, San Jose sau
New York, - aceste trei oraşe sunt cele mai bune locuri pentru a găsi un serviciu, după Juju.com.
                           Pentru a determina locurile în care americanii câştigă mai mult, PayScale a studiat compensările absolvenţilor de facultate pentru care a avut  date, aproximativ 1,5 milioane persoane în 100 din cele mai căutate domenii din ţară. "Noi nu vorbim de salarii gangbuster aici. Creşterile au fost în general mici la nivel naţional în ultimii ani, dar câteva puncte face o mare diferenţă.", spune Al Lee, director de analiză cantitativă la PayScale.com.
                          Afacerile desfăşurate în domenii ca medicină, învăţământ şi industriile biotehnologice rămân profitabile, nefiind afectate de criză, spune Lee.

                         Oraşe ca New York, San Francisco, Chicago pot acumula venituri mai mari în medie, dar industriile lor majore au venituri ciclice. Editurile, finanţele şi mass-media sunt toate în flux în acest moment. Domenii ca educaţia, guvern şi medicina - sunt domenii stabile, iar oraşele care se bazează pe aceste domenii sunt si ele mai stabile.


                        Greensboro, Carolina de Nord, nu ar fi cel mai bun loc pentru a găsi de lucru, dar dacă ai deja unul, ai şansa să câştigi mai bine decât cu ceva ani în urmă.
                       Rata şomajului  este de 9,8%, aproape 1 punct peste media naţională, deoarece doar absolvenţii de facultate au reuşit să-şi păstreze locul de muncă, creşterea venitului în timpul recesiunii fiind de până la 53,400 $ în 2010 faţă de 48.900 $ în 2007.

                      Greensboro are un venit mediu mai scăzut în 2010, de 53.400$ în comparaţie cu venitul mediu naţional - pentru absolvenţii de facultate, care este peste 58.000$.

                      Sarasota, Florida - are o situaţie similară. Oraşul are o rată a şomajului înfricoşătoare, de 12,6%. Cu toate acestea, venitul mediu a crescut la 51.100 $ de la 47.400$.

                     Majoritatea oraşelor cu venitul mediu mai mare sau care nu se bazează pe construcţii, coloană vertebrală susţinută de întreprinderi din domeniul asigurărilor, manufactură, educaţie, ar putea să nu aibă creşteri ale venitului spectaculoase, dar nu sunt nici pe cale de dispariţie. Astfel că, un venit echilibrat  dar  stabil este mai bun decât un venit mare dar,poate, mai nesigur.

                    Desigur, unele oraşe sunt norocoase şi se laudă atât cu venituri în urcare câtşi cu locuri de muncă. Honolulu, Hawaii, beneficiază în continuare de o creştere a venitului având rata şomajului scăzută, 5,3%. "Honolulu nu a fost afectat de boom-ul imobiliar ca Las Vegas", spune Lee, şi "turismul este în cele din urma cel ce ridică venitul..."
                  Cei mai mulţi economişti sunt de părere că rata naturală a şomajului
ar fi de 4 - 7%.
                  In cele mai multe locuri dorinţa de a câştiga mai mult este strâns legată de nivelul lor de educaţie. In oraşe precum Sacramento, California, în care salariul mediu pentru un absolvent de facultate este destul de ridicat, 64.900$, atunci şi creşterea venitului este mai mare, de peste 6%, cei făra studii fiind mult mai dezavantajaţi.
                  "Sacramanto este un oraş guvernamental" , spune Cynthia Kroll, senior economist regional şi director executiv al personalului de cercetare la Centrul Fisher de Real Estate şi Economie Urbană Haas la Scoala de Business, Universitatea Berkeley din California. "In cadrul guvernului, personalul angajat este mai bine plătit, este protejat având vechime în muncă. Chiar dacă au fost disponibilizări de personal la partea de jos a funcţiilor, venitul mediu (pentru Colegiu - privind perfecţionarea lucrătorilor) ar putea urca."
                   Privind în urmă, în noiembrie 2009, numărul mediu de şomeri pe locurile de muncă a fost de 6,5, iar anul acesta este de 3,19, - spune Juju, vicepreşedinte la Brendon Cruickshank.
                  Somajul în Las Vegas este de 15%, aproape 6 puncte peste media naţională. Pentru fiecare loc de muncă există 9 persoane şomeri, publică Sin City.
                 In Miami, pentru fiecare loc de muncă există detaşat 8,5 şomeri. Los Angeles şi New Orleans au aproximativ 6,3 - 4 candidaţi la fiecare loc de muncă anunţat. Washington, D.C. este zona metropolitană cea mai bună pentru găsirea unui loc de muncă, cu 1 şomer pentru fiecare post anunţat.
                Somajul în capitala SUA este 5,9%, datorită stabilizării pieţei locurilor de muncă şi recompenselor de la guvern, educaţie şi îngrijirea sănătăţii.

Noiembrie 2010


Sursă: Jacquelyn  Smith şi Lauren Sherman/Forbes




    
                                                                                             

     


                                                                                   
                                                      


                                    
                                  






    

                           
                                                                               
                                                                                   
                                                                           
                                                                                

Poughkeepsie, N.Y.

                                                                        

Sarasota, Florida

                                          
                                          

Stiaţi că...

                                                Puţin despre  a v a t a r

                             Folosit în sens figurat (transformare, metamorfoză) din ce în ce mai mult în utilizarea calculatorului, se pare din 1992 odată cu apariţia romanului "Snowcrash" de Neal Stephenson.

Nodul infinit, diagramă geometrică simbolizând natura realităţii unde totul se află în raport cu totul, creind o reţea de karma

Ingerii -"splendoarea smereniei" (IV)

             
                       Astfel, în ierarhia cerească, după Serafimi şi Heruvimi, urmează Tronurile sau Scaunele ce reprezintă dreptatea, apoi Domniile cu mărirea împărăţiei către cele de jos, Incepătoriile  - pronia chivernisitoare, Puterile - mişcarea minunată orânduită sferelor cerurilor, Stăpâniile ce păzesc alcătuirea a toată zidirea, iar în Arhangheli stă comoara dumnezeieştilor descoperiri cărora încredinţează Dumnezeiasca Inţelepciune cele nespuse, Ingerii, ultimii în această ierarhie fiind duhurile slujitoare care se trimit spre slujbă.

                 Există multe indicii ale unei căderi a îngerilor sub conducerea lui Satan, aceasta făcând parte din altă categorie, a demonologiei.
                     
                     Interpretările şi spusele despre îngeri sunt diverse. După Iustin, care este unul dintre autorii care vorbesc despre cultul îngerilor, aceştia în ciuda naturii lor spirituale, au un corp analog celui omenesc. Hrana lor nu este asemănătoare cu a oamenilor, fiind "hrăniţi" în ceruri. Dar pentru Iustin, păcatul îngerilor constă în raporturile lor sexuale cu femeile din specia umană.  Odraslele lor fiind numite demoni. Drept pentru care, se crede că femeile cu capul acoperit în biserică sunt ferite de această ispită.
                     Credinţa în "îngerii căzuţi" se regăseşte şi în folclorul românesc , spre exemplu, povestea licuricilor.
                    Pseudo-Dionisie insistă asupra rolului îngerilor de iluminare asupra oamenilor, iar Clement din Alexandria descrie rolul ocrotitor  exercitat de îngeri asupra popoarelor şi cetăţilor.


                   Sfânta Scriptura nu pomeneşte deloc de îngerii păzitori, însă după Cartea lui Enoch, sfinţii şi cei drepţi au proteguitorii lor, iar Sf. Vasile cel Mare spune că fiecare credincios este însoţit de un înger ce îi călăuzeşte viaţa, fiindu-i ocrotitor, credinţă regăsită şi la poporul român.

                       In mitologia şi arhitectura Orientului Apropiat creaturile înaripate au constituit o caracteristică importantă. Asemenea reprezentări erau obişnuite în animismul (credinţa în duhuri, suflete, spirite, - de la lat. anima = suflet) egiptean, în timp ce în Mesopotamia leii şi taurii înaripaţi păzeau palatele şi templele, iar  hitiţii, popor indo-european, aşezat în sec. III î.d.H. în Anatolia de astăzi, credeau în puterile grifonilor, făpturi mitologice cu trup de leu şi cap şi aripi de vultur, înfăţişare asemănătoare unui sfinx.

                           Asociaţi încă de la început cu stelele, îngerii, ca mesageri, sunt purtătorii unei veşti bune pentru suflet.

Ingerii -"splendoarea smereniei" (III)

                                    Serafimii în viziunea lui Isaia aveau şase aripi, cu o pereche îşi acopereau faţa, socotindu-se a nu fi vrednici de a privi măreţia lui Dumnezeu, cu o pereche îşi ascundeau picioarele, iar a treia pereche pentru zbor. Serafimii înconjurau tronul lui Dumnezeu, conducând închinarea divină. Isaia a ţinut minte un vers cântat  de un seraf "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştilor! Tot pământul este plin de slava Lui!" S-ar părea că pentru Isaia serafimii erau fiinţe îngereşti morale clare, calităţile lor morale fiind întrebuinţate exclusiv în slujirea lui Dumnezeu.
                                   Ca o mărturie stă descoperirea de la Tell Halaf unde s-a găsit o sculptură cu trup omenesc, două aripi la umeri şi patru aripi sub mijloc. Este datată ca fiind din jurul anului 800 î.d.H.

                                  Heruvimii sunt privirea pururea privighetoare, aparţinând ordinului superior, între Tronuri (Scaune) şi Serafimi. In Cartea Genezei heruvimii au fost puşi să păzească pomul vieţii din Eden. O funcţie simbolică similară a fost dată heruvimilor de aur care erau puşi la amândouă capetele chivotului legământului ("scaunul îndurării"). Se crede că ei protejează obiectele sacre, iar cu aripile lor întinse formau un piedestal vizibil pentru tronul învizibil al lui Dumnezeu.
                                 Figurile de heruvimi făceau parte din decoraţiile bogate din Templul lui Solomon. Aveau o înălţime de 5 m, iar întinderea aripilor desfăcute avea aceeaşi dimensiune şi împreună acopereau un perete întreg.
                                 In cărţile poetice din VT heruvimii reprezintă simbolic vânturile furtunoase ale cerului, ca de exemplu în Psalmul 17 : "Si S-a suit pe heruvimi şi a zburat; zburat-a pe aripile vântului."
                                 In general ei sunt închipuiţi ca făpturi cu aripi, mâini şi picioare. In vedenia lui Ezechiel despre Ierusalimul restaurat, erau sculptaţi cu două feţe, de om şi de pui de leu, în timp ce în vedenia gloriei divine aveau patru feţe si patru aripi.

Ingerii -"splendoarea smereniei" (II

                                 Despre îngerii bisericilor putem spune că, "cele şapte stele" din vedenia de pe Patmos sunt explicate ca fiind "îngerii (angeloi) celor şapte biserici" cărora le sunt adresate scrisorile din Apocalipsă.
                                  Conceptul de "înger" aici este interpretabil. Adesea este luat în sensul de îngeri păzitori, fie în sensul de lideri omeneşti sau chiar episcopi ai bisericilor. Aceste înterpretări implică dificultăţi.
                                  In mod cert  angelos înseamnă "înger" aşa cum apare în unele părţi din Apocalipsă, dar nu se poate afirma că "îngerii" ar fi părtaşi pentru greşelile (păcatele) bisericii.  Iar ideea apărută (atrăgătoare pentru biserică la început) că "îngerul" ar fi mesagerul bisericii, nu are ca suport nici un text paralel şi nu poate fi acceptată. Iar noţiunea, instituţia episcopatului a apărut târziu, în vremea lui Ignaţiu.
                                 
                                 Angelologul creştin Dionisie Areopagitul în ale sale "Ierarhii celeste", face o amplă clasificare a îngerilor după ranguri şi funcţii, după apropierea lor de tronul lui Dumnezeu.
                                 In sulurile de la Qumram s-a găsit o dublă ierarhie a îngerilor, cu oameni muritori asociaţi, unii din tărâmul luminii, alţii din tărâmul întunericului.
                                Ingerii alcătuiesc armata lui Dumnezeu, curtea şi casa sa. Ei îi vestesc ordinele şi veghează asupra lumii. Au un rol împortant în Biblie iar ierarhia lor este legată de apropierea lor de tronul ceresc.
                               Cei mai apropiaţi de tronul ceresc sunt Serafimii. In traducere literală - "cei arzători". Făpturi cereşti având sarcina de a face de gardă la tonul lui Dumnezeu, socotiţi ca fiind aprinderea curată şi fierbinte a dragostei sfinte. Singura menţionare a acestor fiinţe cereşti în Scriptură este în viziunea lui Isaia. "Serafim" în ebraică este forma de plural: traducerea folosită de "serafimi" este incorectă, pluralul corect ar fi "seraf, serafi".
                              Originea şi semnificaţia termenului ebraic sunt incerte. Dar dacă substantivul este derivat de la ebraicul "a arde complet", atunci serafimii pot reprezenta purificarea prin foc (Is.6), doar pentru dragostea către Dumnezeu.

Ingerii -"splendoarea smereniei" (I)

                                  "Inger, îngeraşul meu...", aşa începe una din primele rugăciuni învăţată în copilărie, în care regăsim credinţa în îngerul păzitor, dupa afirmaţia Sf. Vasile cel Mare că, fiecare credincios este însoţit de un înger călăuzitor,  ocrotitor. 

                            Ingerii sunt  fiinţe spirituale, percepute ca mesageri ai lui Dumnezeu, şi prin urmare fiinţe dintr-o categorie mai înaltă decât omul.

                            Fiinţe intermediare între Dumnezeu şi oameni, îngerii sunt simboluri ale lumii spirituale, create înaintea altor făpturi. Deşi sunt înfăţişaţi cu chip de copil, sunt făpturi asexuate, mesageri ai lumii de dincolo în mitologiile antice, având aripi de lebădă, semnificând nevinovăţia şi puritatea.


                                    In NT se sugerează o relaţie mai profundă de simpatie şi slujire. Ideea de înger păzitor personal s-a conturat mai bine, "îngerul Domnului" sau  uneori "îngerul lui Dumnezeu" sau "îngerul meu" este prezentat în Scriptură (ceea ce creştinii numesc VT) ca o fiinţă cerească trimisă de Dumnezeu la oameni. In NT nu există confuzia aceasta - deşi, uneori, de exemplu, în Fapte s-ar putea deduce o identificare cu Duhul Sfânt.

                            Funcţia îngerului Domnului este de distrugere şi judecată sau de ocrotire şi izbăvire, dar de cele mai multe ori când se arată oamenilor este recunoscut ca o fiinţă divină ocrotitoare, chiar dacă are chip omenesc. 

                          Angelologia VT dezvoltă mult mai complex în Cartea lui Daniel , cea mai veche apocalipsă ebraică.


                          In Cartea lui Daniel din VT îngerii primesc pentru prima dată nume. Gavril explică multe lucruri lui Daniel, fiind vestitor şi iniţiator, Mihail, învingător al dragonilor, are funcţia de înger păzitor al Israelului, şi se pare că şi alte naţiuni, popoare au şi ele îngerul lor, Rafael, este călăuză a medicilor şi a călătorilor.