Face to face with history

Peisaj scandinav

                          In căutarea vikingilor (I)





                   Navigatorii vikingi, invadatori comercianţi şi unii meşteşugari, au pornit din Scandinavia în secolul al VIII-lea, ducând cu ei obiceiurile şi credinţele lor păgâne din Golful St. Lawrence până la Marea Aral.

                      O forţă înfiorătoare mişca Norvegia, forţă ce părea palpabilă precum vântul, focul sau gheaţa. O poţi simţi când mergi de la Bergen pe un drum săpat în marginile stâncoase, spre fiordul Sogne. O poţi simţi mai ales primăvara, când pe câmpurile acoperite de plapuma albă, zăpada topită se transformă în curenţi torenţiali ce cad în cascade zdrenţuite în adâncul oceanului, iar apa pare să iasă afară ca şi cum gravitatea se întoarce şi se ridică.

                     In urmă cu o mie de ani, navele vikingilor au dus mărfuri şi colonişti spre vest în America, spre sud în Italia, spre est în Rusia.

                     Puterea scandinavă nu va mai fi niciodată la fel de mare. Cu timpul, expediţiile s-au diminuat iar scandinavii s-au unit cu Europa creştină, dar stilul lor de viaţă a continuat în unele părţi.

                    In Vestmannaeyliar islandezii sărbătoresc la mijlocul verii tot aşa precum sărbătoreau şi înaintaşii lor - cu foc, cântec şi multă băutură.

Face to face with history

                            Consiliul Nordic


                     Consilul Nordic (1952) şi Consiliul Nordic de Miniştri (1971) sunt foruri internaţionale de cooperare între ţările nordice.
           
           In 1946 miniştri de justiţie din Norvegia, Suedia şi Danemarca au decis organizarea unui comitet pentru cooperare inter-nordică.

           In februarie 1953 Consiliul Nordic a devenit realitate

In 1956 i s-a alăturat şi Finlanda.

           In 2009 Consiliul avea 87 de membri, aleşi dintre membrii parlamentelor naţionale, reflectând reprezentanţii partidelor în parlamente.  Fiecare delegaţie naţională are un secretariat propriu în parlamentul naţional.

           Sesiunea Consiliului se ţine o dată pe an - toamna, iar primăvara se ţine o sesiune tematică.

                      Sediul Consiliului se află la Copenhaga, Danemarca, preşedinte fiind Erkki Tuomioja.

           Membrii consiliului fiind: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia.

           Membri asociaţi: Insulele Aaland, Insulele Feroe, Groenlanda.

 

Face to face with history

                     Intoarcerea vikingilor



                   Zilele trecute în publicaţia Nordens Dag a apărut un interviu cu istoricul suedez Gunnar Wetterberg, preluat de PageF30, despre înfăptuirea uniunii scandinave până în 2030.

                   Gunnar Wetterberg consideră că acest acord de cooperare între ţările scandinave, semnat la Helsinki în 1962, va contribui la dezvoltarea celei mai puternice economii.

                   In această uniune Suedia se autoproclamă lider, Norvegia are bogăţii, Finlanda este mult tehnologizată iar Danemarca bine organizată în privinţa locurilor de muncă în criza financiară.

                   Si, uite aşa, apar din negura istoriei vikingii moderni. Se dovedeşte că "pericolul nordic" există, chiar şi după 1000 de ani, dorinţa de dominare, de cucerire, - trăsătură specifică, n-a dispărut.

                   In afara celor câteva argumente hotărâtoare amintite mai sus, se invocă alianţele/uniunile nordice cu regi comuni din istoria scandinavă:
          
                   Norvegia şi Suedia - în perioada : 1319 - 1364
                                                                          1814 - 1905


                  Norvegia şi Danemarca                : 1380 - 1814


                  Norvegia cu Danemarca şi Suedia: 1397 - 1523
                                                           
                  Suedia şi Danemarca                    : 1397 - 1523

                  Finlanda şi Suedia                         : 1249 - 1809


                  Islanda cu Norvegia şi Danemarca : 1262 - 1814

                  Islanda cu Danemarca                  :  1814 - 1944


Sursa acestor date este Enciclopedia norvegiana.


                 Toate cele 497 de comentarii la articol exprimă entuziasmul  cu care este vazută această uniune. Voi exemplifica doar câteva fragmente:

                       "uniunea este necesară deoarece toate ţările scandinave au patrimoniu cultural comun, istoric si umanist şi fundal creştin"


                       "uniune foarte naturală"


                       "versiune nord-europeană din/a UE"


                       "voi merge  fericit în mormânt într-o uniune nordică"

Tarile nordice

Surse: Nordens Dag;  PageF30;

Face to face with memories

                           De toate pentru toti



                    Aşa aş putea spune că sunt gândurile mele acum:  un iarmaroc. De câte ori am încercat să-mi ordonez gândurile, amintirile, ceva s-a-ntâmplat şi s-a rupt firul.

                   E ceva ce  mă preocupă de câteva zile: o stare, o nelinişte  pune stăpânire pe mine, şi puţin supărată, am răscolit biblioteca personală în speranţa unui moment salvator: ceva de citit, de recitit, dar ceva acţiune balsamică. Si, răsfoind,   cu gândul pe alte meleaguri, colectia revistei National Geografic, cum am mai spus, nu doream să mai scriu, să mai aud de vikingi, dar peste ei am dat într-un numar al colecţiei. Cu poze ... super caritabilis .Am început să citesc articolul,  ca să pot sintetiza ceva   - poate răsare vreo idee pe care s-o fructific. - Ei, dar câte nu mai sunt de rezolvat! Vikingii, să mai aştepte puţin!

                  Amintiri, gânduri răzleţe, luminoase sau mai puţin, dorinţe de primăvară, toate se grăbesc să mă cotropească. Un adevărat iarmaroc!

                  Un tânăr jurnalist scrie cu umor, pe net la rubrica "Colţul bărbatului" despre multele "off"-uri, dorinţe, frustări ale bărbaţilor.  Si când te gândeşti că toate celelalte "colţuri" rămase sunt ale femeilor, parcă îţi vine să le dai dreptate!

                   Adevărata distracţie este însă la comentarii! 

                   Comentariile articolelor de oriunde sunt de nedescris. E nevoie de multă tărie de caracter, umor bine dezvoltat şi multă răbdare şi înţelegere pentru natura umană.

                    S-ar părea că am găsit la tv un film bun de văzut, cu acţiune, cu suspans, fără scene lacrimogene şi cu actori buni. Aşa că, închei mica mea dizertaţie despre gândurile răzleţe în favoare unui film.

Iarmaroc

Face to face with memories

                                                    


                        Multe amintiri m-au învăluit astăzi. Cauza? Probabil Luna care s-a apropiat inacceptabil de mult de Pământul nostru străvechi.  Sau poate astenia de primăvară?

                           Doream să scriu ceva frumos,  de primăvara ca să zic aşa, dar, căutând în bibliotecă o carte de reportaje, pentru că renunţasem la scris, am găsit şi re-răsfoind colecţia revistei National Geografic, am descoperit un număr cu şi despre vikingi. Chiar dacă nu mai doream să scriu nimic despre aceşti vajnici luptători blonzi, frumoşi ca nişte zei, sălbatici şi cruzi ca hienele, n-am rezistat ispitei şi am început să citesc articolul. Multe lucruri ştiute deja, altele mai puţin.


                       Nu am starea sufletească necesară să traduc şi să scriu acum despre ei, dar peste câteva zile, când va trece şi efectul de Lună, sigur.


                      Articolele mele despre vikingi au supărat unele persoane, şi nu mai doresc să supăr pe nimeni.  Sigur e astenia de primăvară!

                          Ceea ce mă încântă la aspectul revistei National Geografic,pe lângă  articolele bine doccumentate, sunt fotografiile. Fotografiile sunt fenomenale!

                                           

"Masca literei"

Danemarca

                       Ce forţă creatoare şi nefastă pot avea, deci, cuvintele!


                         Astăzi mă pregăteam  să scriu despre altceva. Mă preocupa de mult acea migraţie de triburi indo-europene. De ce au fost numite aşa, de ce au plecat din regiunile natale, şi, după cum se spune, cum se face că germanicii din nord, proveniţi din aceste triburi şi stabiliţi in Europa de nord erau blonzi, masivi, puternici, in comparaţie cu populaţiile cunoscute de noi, triburile iraniene si celelalte?
                       Dar, un comentariu referitor la blogul meu mi-a stricat planurile.  Nu stiu dacă stimatul "Anonim" va mai citi ceva din cele postate de mine, si, dacă după exprimarea adevărat sau intenţionat stâlcită, de străin puţin cunoscător al limbii române, va mai urmări blogul. Mi-a plăcut comentariul. Iar precizarea lui Anonim cred că este corectă.  Yes, Daissy = Nanna!  Iar colaborarea cu Alex about Danemarca  este virtuală. Ca si prietenia. In rest, dragă Anonimus, better days!
All the best!

simboluri ... culori

                              
              
       

"Vorbind aproape singur..."

                          "Autoritarismul bunăstării" sau "garofizarea trandafirului"?


                           Aceste două paradoxuri sau parafraze luate din "Cafeaua cu sare" a lui Ion Stratan, le-am asociat seara trecută intervenţiilor mai mult decât indignate si oarecum neputincioase ale celor doi membrii marcanţi ai pdl-ului, A.Videanu şi S. Blejnar, în emisiunea Realitatea te priveşte.

                           Pe moment, am crezut că postul Realitatea este deja patronat de dl. Videanu, după vehemenţa, după palmele şi picioarele în gură cu care încerca să aducă la ordine moderatorul si invitaţii. De ce era aşa de indignat?  Cumva fusese "prins cu raţa-n gură"? Nervozitatea, vehemenţa, obrăznicia de care a dat dovadă în acea intervenţie (neinspirată, după părerea mea), a spus multe, a spus chiar totul despre politica dusă de pdl, despre liderii pdl şi guvernarea lor.

                          Iar dl. S. Blejnar, care zilele trecute la câteva posturi de televiziune, lua foc în gură vorbind de buna credinţă a sa privind instituţia domniei sala, ANAF, ieri seară l-am asemănat unui amator de senzaţii tari din filme sexi, îmbrăcat cu acel harnaşament din piele, cu fesele dezgolite, lanţ la gât şi cu cravaşa suierând pentru impresie artistică. Indignarea sa era mai mult pentru impresia artistică, altfel el este un pudel ascultător.

                         Că discursurile pdl-iştilor nu au nimic în comun cu activităţile lor, cu preocupările lor zilnice, cu promisiunile făcute se confirma încă o dată şi după cum s-a desfăşurat astăzi dezbaterea Codului Muncii în Parlament.

Investitie necesara spre informarea aleşilor

                        Imagine mai mult decât concludentă pentru preocupările aleşilor, după cum spune şi dl. I. Oltean, azi,  de ziua femeii, "Dumnezeu a făcut femeia spre bucuria bărbatului" .  Emoţionant de correct!

                         "Ce este- această lume, Otilia, să-mi spui? " tot din Ion Stratan luată :"Scoala de tenis spaniolă".

Icoana Maicii Domnului (II)

                               

                            In icoana de tipul Celei care tronează, Maica Domnului este aşezată pe tron, ţinând la piept Pruncul Iisus care binecuvântează şi arată un sul al Scripturilor (înconjurată de îngeri este reprezentată într-o frescă  din Biserica Maicii Domnului, Kurdali, Cipru, sfârşitul secolului al XV-lea).

Theotokos - Cea care tronează, Cipru, sec.XV

                           Tipul Oranta este întâlnit mai rar fără Pruncul Iisus. Intr-un
 detaliu din fresca Mânăstirii Moldoviţa, secolul XVI, se poate vedea Theotokos orantă cu Pruncul, în care Pruncul Iisus binecuvântează cu ambele mâini, fiind aşezat la pieptul Maicii Sale  in poziţie frontală.

Theotokos Oranta - detaliu fresca M-rea.Moldoviţa, sec.XVI

                       Tipul Odighitria - Maica Domnului priveşte dintr-o poziţie de maiestate şi arată cu mâna dreaptă Pruncul pe care-l ţine pe mâna stângă. Pruncul, reprezentat ca adult, ţine în mâna stângă sulul cu textele Scripturii şi binecuvântează cu dreapta. Acest tip de icoană, inspirat din prima icoană, creată de sfântul Luca, ocupă un loc important în psihologia religioasă.

Theotokos Odighitria

                             La Mânăstirea Pângăraţi se află o icoană din secolul XVI de tipul Odighitria. O alta icoană cu Maica Domnului (Theotokos Hodigritia) se află la Mânăstirea Govora, fiind pictată in secolul XVI, aproximativ 1530.

                            Tipul Eleusa, Umilenie (în rusă) sau  Mângâietoarea, înseamnă milă, mângâiere. Exemplul cel mai cunoscut este  Fecioara din Vladimir, icoană grecească, introdusa în Rusia în secolul XII. Legătura strânsă dintre Mamă şi Prunc este puternic reprezentată. Lipit de Maica sa, obraz lângâ obraz, Pruncul caută refugiu la Cea care întrevedea parcă Patima Lui, învăluindu-L cu dragostea maternă.




                            In icoanaTheotokos Eleusa (Vladimirskaia), sfârşitul secolului al XVIII-lea, Pruncul Iisus este aşezat pe mâna dreaptă a Maicii Sale şi cu obrazul lipit de Ea.

Fecioara din Vladimir  - Eleusa

                           Se mai întâlneşte o reprezentare a Maicii Domnului denumită Fecioara cu semn, sau Platytera (care conţine totul). Din cartea Isaia 7, 14 aflăm: "Pentru că Domnul însuşi vă va da un  s e m n: iată - Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi-i va da numele Emanuel, ce se traduce "Dumnezeu este cu noi". Aici Pruncul este reprezentat într-o migdală în faţa pieptului Maicii Sale, ţinând în mână un sul cu texte din Scripturi şi cu dreapta binecuvântează. Fecioara este reprezentată cu braţele ridicate într-un gest de rugăciune şi adoraţie.

Theotokos Platytera - variantă

                            
                          Acestui grup îi aparţine şi icoana numită Rugul aprins.

Theotokos - Rugul aprins

                           Astfel, icoana, "fereastră spre  absolut", ne vorbeşte despre Dumnezeu, descoperindu-ne, prin mesajul de iubire, frumuseţea sa interioară, armonia şi pacea. Dar redusă la nivel de obiect de artă nu mai trăieşte, ea "mărturiseşte în tăcere" despre o altă lume, "păstrând toate energiile duhovniceşti acumulate", fiind pregătită să strălucească la cea mai mică rază de soare.

Icoana Maicii Domnului (I)

                            Cu câţiva ani în urmă am publicat un material despre icoana Maicii Domnului în Suplimentul săptămânal al ziarului România liberă - Aldine -.
                             Voi relua aici, cu unele completări acel articol.

                             Icoana, imagine sacră, reprezintă pe Iisus Hristos, pe Maica Domnului sau un sfânt, Cărora Li se aduce închinare sau cinstire, după principiul: cinstea  dată icoanei trece la cel zugrăvit pe icoană.
                              Icoana nu aparţine artei sacre, ci cultului Bisericii, împreună cu Sfânta Scriptură şi Sfintele Taine. Nu este un ornament, un tablou sau o reprezentare figurativă, ci comunicarea vizuală a realităţii invizibile divine.

                              Nu este nici podoabă, cum am văzut cercei cu imaginea Maicii Domnului sau cu Mântuitorul, după "credinţa" purtătoarei sau icoane cu ceas, de nu ştiai ce să faci mai întâi, să te închini sau să citeşti ceasul! Aceste exagerări intră la categoria kitsch sau mult mai rău.

                               Sf. Vasile compara funcţia de comunicare a icoanei cu aceea a cuvântului: ceea  ce cuvântul este pentru auzire, la fel este icoana pentru vedere, cuvântul găsind în icoană un suport greu de înlocuit (pr.prof.dr.Ion Bria, 
Dicţionarul teologic ortodox).
                               In lumea noastră cotidiană, invadată de imagine, icoana este şi ea la modă.
                              Ce loc ocupă, aşadar, icoana în viaţa noastră?
                              Este ea o concesie făcută slăbiciunii omeneşti?
                              In istoria Bisericii, icoanele au avut un rol decisiv. Suport de meditaţie, icoana face parte din nevoile majore ale credincioşilor ortodocşi, fiind prezentă în viaţa lor încă de la botez.
                             "Chip şi reprezentare, dar nu orice chip şi orice reprezentare" icoana "a apărut de la început împreună cu credinţa şi a înflorit împreună cu ea (...) Prin urmare, cel ce primeşte cele scrise va primi în mod concret şi reprezentarea... căci ceea ce adesea mintea nu a prins din auzirea cuvintelor, prinzându-le vederea le-a explicat mai clar" , ne lămureşte Patriarhul Nikifor al Constantinopolului.
                             Aşadar, din punct de vedere istoric, în tradiţia creştină, icoana "este de aceeaşi vârstă cu propovăduirea evanghelică" (Patriarhul Nikifor), cuvântul şi imaginea sprijinindu-se reciproc.
                            In secolul al VIII-lea, împăratul bizantin Leon V, Armeanul, începe o campanie de persecuţie contra cultului icoanelor ortodoxe, persecuţie cunoscută sub numele de iconoclasm (distrugător de icoane). Cei care s-au opus acestei campanii au fost călugării.

                           Partea cea mai importantă a iconografiei o formează icoanele din ciclul dogmatic: Iisus Hristos ca învăţător, la intrarea în biserică; Pantocratorul, adică Iisus Hristos în plină slavă, îmbrăcat în alb şi auriu, în centrul cupolei; Maica Domnului - Theotokos (Născătoare de Dumnezeu), care 
reprezintă desăvârşirea sfinţeniei şi chipul Bisericii, în nişa altarului; icoana numită Deisis, pe iconostas, care reprezintă pe Iisus Hristos aşezat în centru, având în dreapta Sa pe Fecioara Maria, simbolul Noului Testament, într-o atitudine de mijlocire, iar la stânga Sa, pe Ioan Botezătorul, "prietenul Mirelui",

simbolul Noului Testament, aflăm tot din Dicţionarul teologic ortodox al Pr.prof.dr.Ion Bria.
                            Aşezată pe iconostas, icoana se află la limita dintre senzorial şi spiritual.
                             Iconostasul  este un zid  sau perete de icoane, aşezate în mai multe registre, simbol al unei separări temporale.

Imagine a iconostasului din Catedrala ortodoxa din Lugoj

                          Iar "în casă, icoana este prima care atrage privirea vizitatorului, salutându-l astfel pe Dumnezeu chiar înainte de a fi salutat stăpânul casei". De aceea, cel care se leapădă de icoană sau o distruge a pierdut îndată şi respectul pentru cele sfinte.


                         După icoana Mântuitorului care este evocarea Întrupării, icoana Maicii Domnului putem spune ca se impune de la sine.
                         Socotită a fi "cel mai frumos giuvaer al omului" şi proclamată de Sinodul al III-lea ecumenic (Efes, 431), Theotokos - adică Născătoare de Dumnezeu - "Fecioara cu pruncul" patronează deseori o biserică, o mânăstire sau chiar un întreg neam.

Theotokos - cea care tronează - Catedrala Lugoj

                              In Biserica apuseană, cultul Maicii Domnului ia o mare amploare începând cu episcopul Epifanie de Salamina, iar o serie de părinţi şi scriitori din Răsărit au consacrat Maicii Domnului numeroase tratate, studii, omilii şi imne.
                          Mare mijlocitoare a creştinilor, ea înalţă rugăciunile acestora la tronul lui Dumnezeu şi Fiul Sau. In acest rol ea este invocată la liturghie, cântată în imnologie şi reprezentată in iconografie.


                             "In Răsărit, Maica Domnului - Thetokos - a fost reprezentată întotdeauna cu părul, cu partea superioară a frunţii şi umerii acoperiţi cu un voal cu margine aurită, numit în greceşte maforion. Este de neconceput o altă reprezentare a Maicii Domnului", spune prof. Michel Quenot, cel care a descoperit ortodoxia contemplând icoanele.

                            Culorile atribuite Sfintei Fecioare în iconografie, albastrul şi albul, exprimă detaşarea de lume şi înălţarea sufletului spre Dumnezeu, iar fondul auriu folosit este lumina cerească.
                            De exemplu, între rosu şi albastru, există un contrast din punct de vedere spiritual, dar în icoanele ce o reprezintă pe Maica Domnului ea având veşmânt roşu (omenesc) sub mantia albastră (simbolul divinităţii pentru că a purtat pe Fiul lui Dumnezeu), contrastul dispare, asocierea acestor culori exprimă cele două naturi ale aceleiaşi persoane.
                             Strânsa legătură dintre mamă şi prunc este arătată în aproape toate icoanele Maicii Domnului - Mântuitorul în braţele Sfintei Sale Maici.
                            In tradiţia ortodoxă, Sfinţii Părinţi recunosc doar patru tipuri de reprezentare a Maicii Domnului:

                          - Cea care tronează
                          - Cea care se roagă - Oranta
                          - Cea care arată calea - Odighitria ("odos" - cale, din greceşte)
                          - Cea dulce, mângâietoare - Eleusa (din grecescul "eleos" - milă)
                           
                          Printre alte nume descriptive atribuite icoanelor Maicii Domnului - Theotokos, mai sunt:
                          - Kardiotissa - Fecioara bunătăţii
                          - Balikhotissa - Izvor al vieţii
                          - Galactotrophousa - cea care alăptează


                          In plus, desemnarea icoanelor Maicii Domnului - Theotokos s-a făcut şi după locul de origine. Multe din oraşele ruseşti au împrumutat numele lor unor icoane celebre. Exemplu: Odighitria Vladimirskaia.
 

simboluri ... culori

                                      G  a  l  b  e  n

                         Intens sau topit, galbenul ce reprezintă soarele, este cea mai caldă culoare. Greu de ascuns, se revarsă mereu provocator din locurile în care o aşezăm.
                            In panteonul aztec, Războinicul victorios, zeu al Soarelui de Amiază este vopsit în galben şi albastru. Galbenul de aur are o semnificaţie masculină, a luminii şi a vieţii, fiind un simbol al tinereţii, al forţei, al nemuririi divine.

                       l Zoroastru înseamnă astru de aur, viu, strălucitor, mărinimos. Om, verbul divin al tibetanilor, are reprezentant pe zere, adică aurit.
Vishnu este îmbrăcat în haine galbene, iar oul cosmic al lui Brahma străluceşte ca aurul.
                                                              

Zoroastru

O reprezentare a lui Brahma

 In India, pentru marile sacrificii se folosea un cuţit de aur, pentru ca cel sacrificat să poată atinge Tărâmul zeilor doar cu ajutorul luminii aurite.

Galbenul auriu era şi atributul zeului persan Mithra şi al lui Apollo.
Fiind de esenţă divină, galbenul auriu a ajuns un drept al puterii regilor, împăraţilor, ce arată originea divină a puterii lor.  Galbenul este culoarea veşniciei,   cum   aurul   este    metalul   nemuririi.    Ambele simboluri stau la baza ritualului creştin.
                          In  simbolistica chineză, galbenul se naşte din negru, tot aşa cum pământul se naşte din apele primordiale. In China, galbenul este culoarea împăratului, pentru că acesta se află în centrul Universului, tot aşa cum soarele se află în centrul cerului.
                          Atunci  când galbenul ajunge pe pământ el provoacă pervertirea virtuţilor: credinţă, înţelepciune, viaţă veşnică. Iubirea divină este uitată, îi ia locul o imagine a orgoliului şi înfumurării, a inteligenţei ca o hrană sieşi.
                         Asociat  geloziei, adulterului, când se frâng legăturile căsătoriei, galbenul este asemănător cu trădarea luciferică  a legăturilor iubirii divine, sau asociat  vestului la unele popoare.
                        La  origini, galbenul era culoarea înşelătorului/trădătorului, dar  limbajul comun a răsturnat simbolul, devenind culoarea celui înşelat. Numeroase dovezi atestă obiceiuri din secolele XVI şi XVII, precum vopsirea uşii trădătorilor în galben. In sinodul de la Laterano (1215) s-a hotărât ca evreii să poarte pe veşminte o rondelă galbenă, iar în Dicţionarul din Trevous (1771) se menţiona obiceiul de a vopsi cu şofran casele faliţilor.
                        Sindicaliştii care numesc galben pe muncitorul desolidarizat de clasa lui socială, recurg la aceleaşi izvoare simbolice ca naziştii cu steaua galbenă.
                        In cazul Islamului,  galbenul auriu înseamnă înţelepciune şi sfat bun, în timp ce galbenul palid simbolizează trădare şi dezamăgire.
                        In limbaj heraldic - aurul-metal este valorizat în dauna galbenului-culoare.

simboluri ... mărţişorul

                           




                              Suntem deja de câteva zile în luna martie, lună dedicată zeului Marte, ce coincidea în calendarul roman cu începutul Anului Nou. Inainte de a deveni întruchiparea războiului, era o divinitate a vegetaţiei şi un protector al căsătoriilor.

                              Conform DEX, mărţişorul este:

                             1. numele popular al lunii martie;
                             2. mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roşu cu alb, care se oferă ca semn al sosirii primăverii, persoanelor de sex feminin, la 1 martie;
                             3. mică plantă erbacee, perenă, înaltă de 3 - 20 cm, din familia rozaceelor, ce creşte prin pajişti alpine, având rar două flori galbene pe tulpină.

                            Romanii mai sărbătoreau la 1 martie Matronalia, sărbătoarea femeilor, când bărbaţii ofereau daruri soţiilor lor.
                             La noi, 1 martie este ziua Babei-Dochia, un personaj foarte cunoscut, cu origini în străvechiul cult al Marii-Mame, zeiţă a pământului şi vegetaţiei.

Legenda Babei Dochia cea cu noua cojoace

                    Tradiţia dăruirii mărţişorului se pare a fi destul de veche, deşi în unele documente se menţionează a fi cunoscută pe la începutul secolului al XIX-lea.
                   Majoritatea cercetătorilor sustin că ar fi moştenire latină, ceea ce nu este chiar o aberaţie.
                  In ziua de 1 martie, femeile şi fetele, în unele zone, chiar băieţii şi copiii, puneau la gât o monedă găurită, de regulă din argint, legată cu un şnur împletit din 2 fire de lână albă şi roşie. Intr-o perioadă mai veche, se pare că acest şnur era o combinaţie de alb cu negru.

                         Motivaţiile dăruirii mărţişorului sunt multiple - cum ar fi: "pentru a avea noroc la rodirea câmpului", sau pentru fete, "să se facă frumoase şi drăgăstoase".
                         Iniţial mărţişorul se purta 9 sau 12 zile, după care fetele îl legau de ramurile unui pom tânăr şi frumos pâna în luna mai când se verifica cât de frumos a înverzit pomul.

                         Contrar părerii lui G. Coşbuc, adept al solarismului credinţelor româneşti, mărţişorul, simbol solar, pledează pentru recunoaşterea caracterului său luna şi feminin.



                        Dintre toate, tradiţia dăruirii mărţişorului este una dintre cele mai frumoase datini păstrate la români, chiar dacă nu mai primim doar un simplu bănuţ de argint.

                        Astăzi putem primi un asemenea mărţişor, asta în cel mai bun caz, sau  aşa:









Doamnelor şi domnişoarelor, eu vă ofer toate gândurile mele bune împreună cu acest buchet de flori care să vă înveselească sufletul.

Cu bine,