luni, 30 ianuarie 2012

Joc singuratic


                                Senzaţionalul din cotidian: wow!


                Aproape că nu mai există nimic demn de ştiut, nimic de citit, nimic nu ne mai trezeste interesul dacă nu cuprinde acel senzaţional!  Dar unde să-l căutam, unde se  ascunde   când  totul astăzi este senzaţional!



             Senzaţionalele clătite făcute de tanti Matilda, umplute cu un gem sen-za-ţi-o-nal cumpărat de la ... Lidl sau Mega Image!   

             WOW!




                   Caut mai departe.  Cu uşurinţă găsesc acest  senzaţional model de sanda:
                   

                      Sau aceşti senzaţionali peştişori ce îndeplinesc cu stoicism senzaţionala funcţie de sandale de vară:


                                                            WOW!

                           Si-atunci, cu senzaţională nedumerire, mă întreb şi vă întreb: unde se află senzaţionalul din viaţa noastră?  Probabil doar în faptul că mai trăim!  WOW!

                           
                          

miercuri, 4 ianuarie 2012

Joc singuratic


                            M i n i a t u r i

                   Stii tu cât frig poată sa-ncapă în singurătatea mea?
                   Stii tu cum umbrele desprinse din cărţi
    urlă în tăcerea îmbătrânită?
                   Stii tu cum se încheagă o existenţă însingurată?
                   Cum apuc un capăt al speranţei 
                   Si-l trag plângând fără lacrimi într-un joc singuratic?
                   Intr-un joc al sufletului de care atârnă în gol speranţa firavă. 

                                                            *

                   Fiecare sâmbătă e o formă a anului numită săptămână, cu gustul de nisip al numelor zilelor săptămânii.
                   Alunecasem pe vis. Si ce era visul? Ca o ninsoare feerică fără nimeni.  Am trăit câteva aşchii de timp. Tăcerea aceasta îmi apasă sufletul aşa cum  zăpada conservă pe cei îngheţaţi.
                   Evadăm în interior cu obiecte-cuvinte şi cuvinte-obiecte. 
                   Să nu uităm că micuţa clepsidră măsoară numai timpul trecut.
                   (Parafrazându-l pe Ion Stratan)
                                                            *

                  Mi-amintesc că, în ajunul Anului Nou, când veneau flăcăii din sat cu Plugul, toti foşti elevi de-ai bunicului meu şi ai bunicii, foşti învăţători, şi după toate urările si primirea ce li se făcea, fiind întotdeauna bineveniti, la plecare, bunicul puţin îngrijorat îi ruga: "Măi, băieţi, nu-mi araţi curtea!?", "Nuu, se poate, domn' Emil, se poate?! îl asigura starostele colindătorilor. Dar după câţiva paşi: "Măi, brazdă lată pân' la poartă!"  Iar dimineaţa, când bunicul ieşea să dea mâncare la animale, binenţeles că,  o brazdă lată de plug înfrumuseţa curtea. 

                                                            *

Ploiesti,
Intr-un moment de tristeţe
Otilia                                                                                   

luni, 2 ianuarie 2012

Miniaturi din calendar...

                              

                                        A n t i c a r i i

                             Orizont nevăzut
                             pe străzi înguste,
                             Vitrină prăfuită
                             sub firma scrisă
                             parcă într-o limbă
                             neînţeleasă,
                             Din care ne priveşte
                             trecutul şters de praf
                             de-o mână fină,
                             visătoare la un  demult
                             cu străluciri de icoană.

                             File vechi, tomuri ciudate,
                             ce mor încet,
                             Ascund cu eleganţă poveşti
                             dintr-un îndepărtat ieri.
                            
                             Sunt anticarii,
                             în timpul care trece,
                             Jurnal al unei lumi misterioase,
                             legendă răsfoită de un prezent grăbit.


11 dec.2011
Ploiesti,
într-un timp plin de tristeţe
Otilia                                          ***

Miniaturi din calendar...

                                                     Dimineaţa

                                     Miros de curcubee aprinse
                                     Peste un câmp încărcat cu rouă,
                                     Sunet istovit de durere
                                     Cerne clipe repezi.

                                     Orizont mişcător,
                                     Timp de cleştar
                                     Iluzie de veac trecut.


                                                  ***
                                          V a r i a n t a

                                    Sonet istovit de durere,
                                    Captiv in timp de cleştar,

                                    Amintirile tac,
                                    Vise ucise
                                    Intr-un noian de spaţii.

                                                 ***

                                          N o a p t e a

                                   Trup de tăcere,
                                    Amar şi sărat
                                   Invadează anotimpul iubirii.

                                                 ***

                                         D r a g o s t e a

                                  Ca o iarnă ce vine,
                                  Pistolet auriu,
                                  Intr-o corolă de aşteptări.
                                  Aripi de fluturi morţi
                                  Intr-un joc fără sperante.

                                               ***

                                         Miezul nopţii

                                 Tărm lovit
                                  De valul târziu,
                                 Umbră dansând
                                  In cântecul sirenei
                                 Ca un roi de fluturi negri
                                  Peste catargul înclinat.

                                              ***
11 dec.2011
Ploiesti
Intr-un timp plin de tristeţe
Otilia

Miniaturi din calendar...


                                                                                                   
                               Aproape o întrebare pe zi


           Nefiind obişnuită cu viaţa de huzur, cu atât de mult
timp liber ce-l pot irosi pe tot felul de îndeletniciri, sărbătorile "în calup" îmi dau tot felul de idei. De exemplu, mă gândeam deunăzi, ştergând praful prin bibliotecă că, Nicolae Steinhardt numai în "Jurnalul fericirii" are peste 100 citate în original şi autori, luaţi laolaltă. 

           Ce fel de şcoală a făcut, cum a fost ca elev, cum era şcoala pe vremea aceea? Dar profesorii? Si, în final, un intelectual de o asemenea calitate se mai formează în şcoala vremilor noastre?

           Asemenea întrebări nasc argumente pro şi contra suficiente pentru o întreagă dispută academica, dar insistând asupra ideii, câţi se pot compara cu N. Steinhardt, Petre Tuţea, Nicolae Iorga, Spiru Haret, Dr. Carol Davila, Haşdeu, luaţi aleatoriu, - sau sociologul de înaltă ţinută Dumitru Drăghicescu, a cărui teză de doctorat "Din psihologia poporului român" (1904-1907) a fost prima de acest fel?

          Câteva citate ale Părintelui Nicolae Steinhardt:
    "De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens.”
     "Dăruind altuia ce nu ai – credinţă, lumină, încredere, nădejde – le vei dobândi şi tu.”
    "Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniştea şi pacea – bunurile supreme.”
   "Un singur lucru nu poate Dumnezeu: să ne mântuiască fără consimţământul nostru”

Miniaturi din calendar...

                                   Din dragoste                                                                                        
                                                                               


             Elena Farago are o poezie numita "Căţeluşul şchiop", mult asemănătoare
cu acestă pildă despre dragoste necondiţionată şi prietenie. Se pare
că, această mică povestioară a fost inspirată chiar de poezia Elenei
Farago...
             Nu pot spune mai multe pentru că, morala este foarte grăitoare.



                                 POVESTEA CATELUSULUI SCHIOP


           În vitrina unui magazin de animale era un afiş: "Căţeluşi de vânzare"
           Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş.
           Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 30 şi 50$. Băieţelul bagă mâna

în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.70 $ ... şi apoi întreabă: "Aş
putea vedea căţeluşii?"
           Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei
5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş... rămase în urmă şi nu se apropia!
Băieţelul întreabă: "De ce căţeluşul astă şchioapătă ?" Omul îi răspunse că
acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa!
"Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc", a spus băieţelul cu bucurie în glas.
"Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!"

           Copilul s-a suparat şi a răspuns: "Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel
ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare
lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg !"
"Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca
sau sări precum ceilalţi!"

           Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat
vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
"Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care
să-l înţeleagă!"
           Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului: "Mă rog
şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum
tu îl vei iubi pe acest căţeluş!"


Morala:
În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să
te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat, este acela care soseşte în
timp ce ceilalţi... dispar!

duminică, 1 ianuarie 2012

Miniaturi din calendar...

                                  De sărbători                          




            A venit Craciunul, şi a trecut. A venit Anul Nou, şi a trecut şi el.  Toate pregătirile de  sărbători, cu nostalgia şi amintirile ce ne răscolesc, au trecut. S-a lăsat aşa o linişte goală,  fără nimic frumos.  Aşteptam aceaste sarbători ca să fim iar  pentru câteva zile copii. Frumoasele amintiri acum dor  mai tare.

           Multe sărbători de Crăciun le-am petrecut la bunica din partea mamei, la Plaineşti, acum Dumbrăveni, în Vrancea. Nu ştiu cât de frumoase erau obiceiurile dar pentru mine, copil fiind au rămas frumoase.
           Mi-amintesc cum după puţina odihnă de după Revelion, veneau copiii din sat cu Semănatul, şi  noi toţi în pijamale şi cu ochii lipiţi de somn, sorbeam cuvintele sorcovei,  minunându-ne cum se pot scula aşa devreme când noi parcă abia adormiserăm.

            Intr-un an, când erau aşteptaţi colindătorii mai mari, mascaţi, ce umblau cu capra, obicei  din  părţile Moldovei, iar fratele meu mai mic, fiind de vreo patru ani, auzind el prin casă vorbindu-se ca vin mascaţii, a dispărut. La început, nimeni n-a observat lipsa lui, dar după plecarea colindătorilor, trebuia să ne aşezăm la masă şi abia atunci ne-am dumirit că lipseşte. L-am căutat toţi mai bine de jumătate de oră, când intr-un târziu, iese în urma lui Lăbuş din coteţul câinelui şi  fratele meu. Acolo s-a gândit el că nu-l vor "căuta"  mascaţii (ce-or fi fiind şi acei mascaţi!) şi, deci, Lăbuş, prietenul lui, nu se va supăra că are un musafir.