De sărbători
A venit Craciunul, şi a trecut. A venit Anul Nou, şi a trecut şi el. Toate pregătirile de sărbători, cu nostalgia şi amintirile ce ne răscolesc, au trecut. S-a lăsat aşa o linişte goală, fără nimic frumos. Aşteptam aceaste sarbători ca să fim iar pentru câteva zile copii. Frumoasele amintiri acum dor mai tare.
Multe sărbători de Crăciun le-am petrecut la bunica din partea mamei, la Plaineşti, acum Dumbrăveni, în Vrancea. Nu ştiu cât de frumoase erau obiceiurile dar pentru mine, copil fiind au rămas frumoase.
Mi-amintesc cum după puţina odihnă de după Revelion, veneau copiii din sat cu Semănatul, şi noi toţi în pijamale şi cu ochii lipiţi de somn, sorbeam cuvintele sorcovei, minunându-ne cum se pot scula aşa devreme când noi parcă abia adormiserăm.
Intr-un an, când erau aşteptaţi colindătorii mai mari, mascaţi, ce umblau cu capra, obicei din părţile Moldovei, iar fratele meu mai mic, fiind de vreo patru ani, auzind el prin casă vorbindu-se ca vin mascaţii, a dispărut. La început, nimeni n-a observat lipsa lui, dar după plecarea colindătorilor, trebuia să ne aşezăm la masă şi abia atunci ne-am dumirit că lipseşte. L-am căutat toţi mai bine de jumătate de oră, când intr-un târziu, iese în urma lui Lăbuş din coteţul câinelui şi fratele meu. Acolo s-a gândit el că nu-l vor "căuta" mascaţii (ce-or fi fiind şi acei mascaţi!) şi, deci, Lăbuş, prietenul lui, nu se va supăra că are un musafir.
Senzaţionalul din cotidian: wow!
