INSULA LUI AHILE

                Un articol citit de curînd despre Sulina şi, implicit, despre Insula Serpilor, mi-a trezit curiozitatea de a afla mai multe despre acel "bulgăre de humă", parafrazîndu-l pe Creangă, aruncat de zei în apele Mării Negre.
               

Insula Serpilor la 1896

                Unul din popasurile cele mai vechi pentru  corăbierii călători pe Marea Neagră este cel din Insula Albă, Leuke sau Achilleis, mica stâncă în largul gurilor Dunării, numită azi Insula Serpilor.

                Atât gresiile cât şi conglomeratele ce au în componenţa lor cuarţ, fac predominantă culoarea albă a rocilor, fapt ce i-a atras denumirea străveche de Insula Albă.
                Numele de Achillea sau Achilleis se datorează, după unele păreri, templului construit pe insulă pentru gloria lui Ahile, eroul homeric.
                Cultul pentru Ahile s-a păstrat timp îndelungat printre grecii din coloniile pontice, considerat chiar protector al navigatorilor.

                 O legendă relatată de Proklos arată că, "murind, Ahile a fost răpit de pe rugul în flăcări de către mama sa Thetis şi transportat în insula Leuke, unde va începe o nouă existenţă alături de Elena din Troia. O altă variantă arată că alături de Iphigenia, fiica lui Agamemnon." (Ov. Drîmba)
         
                Corăbierii care ajungeau în apropierea insulei, aflăm dintr-o alta legendă, povesteau cum ziua se auzea zăngănit de arme, iar noaptea cântece de ospăţ.
              
                Chiar în evul mediu insula a căpătat mai multe nume, date de populaţiile din zonă. Astfel, s-a numit Selina, nume ce poate fi considerat precursoarea Sulinei de azi, sau Cacearia (poate chiar Chazaria), o referire, probabil la imperiul Khazar, ce cuprindea şi Crimeea, apoi Isola Rosia, Nisi, Rubra, sau Rubea, denumiri etimologic neexplicate.  

Insula văzuta de sus

                             Pe o harta întocmită în secolul XV de Fredutius de Ancona, insula  este trecută Fiodonixi, din grecescul Phiodonis, adică Insula Serpilor. Acest nume se regăseşte şi în unele hărţi ruseşti sau turceşti vechi, Zmeinoi Ostrov sau Ilan Adassi, avînd acelaşi înţeles, Insula Serpilor.

Fauna nu e bogată. Dintre speciile de păsări ce trăiesc aici, doar două sunt staţionare: pescăruşul argintiu şi cormoranul lui Aristotel. Celelalte fiind migratoare - rîndunica, lăstunul, sticletele, stăncuţa, cioara cenuşie ş.a. Pe lîngă păsări s-au găsit rîme, crustacee, miriapode, unele insecte, iar dintre reptile şarpele de apă, inofensiv, de la care provine , probabil, numele  insulei. Apa potabilă lipseşte.

         

             O prima menţiune scrisă referitoare la insulă aparţine lui Arctinos din Milet în 777 î.e.n., în lucrarea sa "Aethiopida": zeiţa Thetis "luînd de pe rug pe fiul său Ahile, îl duce în insula albă Leuke."

               O alta menţiune este a poetului grec Pindar care scrie în lucrarea sa "Nemea", IV,49, că:"...în Marea Ospitalieră (Pontul Euxin) pe strălucitoarea insulă, locuieşte Ahilleus" (Euxin-euxeinos însemnînd "ospitalier", nume dat de greci mării pentru a-i îmbuna pe zei).

                 Iar Euripide în tragedia "Andromaca" într-un dialog, zeiţa Thetis îi promite soţului ei, Peleu, că, "...va vedea pe Ahile locuind în locaşurile insulare, pe ţărmul cel alb din mijlocul Pontului Euxin".

                 Interesante sunt amănuntele oferite de Flavius Arrianus Nicomedeusis, contemporan al împăratului Adrian, strînse în "Periplus Ponti Euxin". Astfel, zeiţa Thetis a scos din mare insula pentru fiul ei. Numită insula lui Ahile sau insula albă, Leuka, după culoarea ei. Pe insulă se află un templu al lui Ahile şi o statuie. Insula este pustie de oameni şi puţine capre pasc pe acolo. In templu se văd multe daruri oferite eroului şi chiar inscripţii latine şi greceşti. Unii corăbieri vin acolo siliţi de furtună, prilej cu care întreabă oracolul despre destinul lor, fiind şi un oracol pe insulă. 

               Despre un sanctuar ahilean care s-ar fi aflat acolo, legenda spune că era îngrijit de păsările mării.

               Pausanias, primul care identifică insula Leuke cu aceea pe care geografia moderna o va numi Insula Serpilor din Marea Neagră, repetă acelaşi mit, cu mai multe detalii însă.  

                  Potrivit miturilor apollinice, păstrate fragmentar şi în folclorul  ritual al popoarelor riverane, ar fi existat un templu magic al zeului Apollo, identificat în unele colinde româneşti cu Mânăstirea Albă.

                   In scrierile vechi  nu se menţionează prezenţa şerpilor pe insulă. Explicaţia ar fi că, prezenţa şerpilor era omisă cu bună ştiinţă sau aceştia au apărut tîrziu.

                  In cercetarea pentru întocmirea primei hărţi a insulei din 1823, amiralul flotei ruse, Kritsky, descoperă urmele templului, întocmind un plan  al acestuia. 

Insula vazută azi 

                  Alte două lucrări publicate în 1827 şi 1830 de Kohler şi respectiv E. Taitbout de Marigny, prezintă cîte o hartă a  insulei şi un plan al templului. Din lucrările celor doi rezultă că templul şi anexele au fost construite în stilul arhitectural elen vechi, în epoca ciclopică, din blocuri de calcar şi împodobite cu marmură.

In 1837 sau 1842, datare neprecizată încă, s-a construit un far  din blocuri de piatră luate din templul ruinat. In anul 1917,farul a fost distrus de nava de război germana "Breslau" şi reconstruit în 1922 de România.

                  Invăţătorul rus P.V.Soloviev a descoperit în 1839 pe insulă blocuri de marmură, bucăţi de cornişe, monede şi o inscripţie pe piatră. Cercetările ulterioare au  descoperit peste 2000 monede greceşti, romane, tătărăşti, turceşti şi chiar poloneze şi multe alte obiecte din lut, fier, bronz.

                   Cea mai lungă inscripţie, de 15 rînduri, incompletă însă, găsită pe un bloc de calcar ce a fost bază unei statui, descifrată de Gr. Tocilescu în 1887, menţionează un decret ce onora un personaj ce murise, originar din Leuce. 

Cu mîna pe insulă

                   Pătrunderea mitului lui Ahile în bazinul Marii Negre, în Insula Serpilor o datorăm coloniştilor greci, ce au purtat cu ei obiceiuri  şi tradiţii, adevărate fire nevăzute, foarte trainice care îi legau de însoritele tărmuri natale.  Dar pe măsura ce creştinismul cuprinde imperiul roman, mitul şi faima templului lui Ahile se micşorează, trecînd în legendă.

               

                   Multitudinea izvoarelor scrise ne arată popularitatea ieşită din comun, explicabilă prin incărcătura mitologică. Credinţa vechilor greci într-o nouă viaţă, după moarte şi atribuirea acestei insule celui mai popular şi îndrăgit  erou, nu putea să aibă o altă menire decît străbaterea timpului împreună cu eroul, într-o celebritate îndelungată, strîns legată de fericitul rol hărăzit.