N-am mai postat nimic de ceva vreme. Nu ştiu ce se-ntâmplă cu mine, care e cauza. Dar astăzi, într-un moment de inspiraţie, un prieten mi-a trimis un articol cu un subiect asemănător, ceea ce mi-a amintit de o promisiune făcută mie.
Drept urmare, postez, aici şi acum, un articol publicat în 2003, tot în ajunul sărbătorii de Paşte, în România liberă.
Mulţi ştiu Rugăciunea lui Iisus şi o practică, puţini însă cunosc vechimea ei.
După cum se ştie, primele descoperiri despre practicarea rugăciunii le găsim la călugării egipteni. Aceştia se rugau des şi fără vorbe multe, se rugau neîncetat, făceau rugăciuni scurte şi dese, după cum aflăm de la Sfântul Augustin în Epistola 20, sau cum Avva Isaac îi învăţa pe Cassian şi pe însoţitorul acestuia să recite neîntrerupt primul verset din Psalmul 69: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, să-mi ajuţi mie, grăbeşte-te!" (Conlationes, X, ed. Pichery) - ca pe o taină a primilor călugări din Schetia.
Astfel, în 1965, cu prilejul unor săpături aeheologice în Egiptul Inferior, s-a descoperit un complex de chilii datând din preajma anului 335 d.H.(Pateric, Avva Antonie).
Aşezarea monastică la care ne referim, era la început doar o anexă a Nitriei, numită Kellia - "Chiliile". Aici, călugării trăiau singuri, în chilii răspândite în deşert.
Tot din Pateric aflăm că, probabil, fondator al acestor aşezăminte a fost Ammun, după îndrumările Sfântului Antonie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu