Din cercetările întreprinse s-au găsit, în textele traduse din limba coptă, referiri la "dulceaţa" de care se bucură cel ce invocă numele lui Iisus. Astfel, un călugăr tânăr îl întreabă pe Avva Macarie: "Părinte, arată-mi ce-i dulce şi ce-i amar." (Iacob, 3, 11). Avva Macarie îi răspunde: "Se spune despre sugar că, atunci când îl lasă jos, mama lui îi pune în mână ceva dulce pentru ca să sugă, să nu cumva apucând ceva murdar, să se îmbolnăvească şi să moară (...), cât despre dulceaţă, acesta este Domnul nostru Iisus Hristos, numele cel sfânt al Lui, adevăratul mărgăritar" (Matei, 13, 45-46). "Izvorul care ţâşneşte din inimile noastre, spune el în altă parte, având trimitere la Iacob, 3, 11 - nu trewbuie să izvorască nimic din ceea ce este amar (gânduri murdare), ci fără de încetare să izvorască numai ceea ce este dulce, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos" - text oferit de E. Amélineau în traducere proprie din limba coptă. Iar la cererea unuia din fraţi de a-i explica versetul: "Cugetul inimii mele înaintea Ta pururea" din Psalmul 18, Avva Macarie răspunde: "Nu este altă cugetare mai subtilă decât cugetarea la numele izbăvitor şi binecuvântat al Domnului nostru Iisus Hristos păstrată cu sfinţenie în tine mereu..." (Idem).
Invocarea numelui lui Iisus legată de respiraţie apare şi în alt text atribuit lui Macarie: "Privegheaţi cu atenţie asupra numelui Domnului nostru Iisus Hristos, cu inima smerită, fă-L să ţâşnească pe buzele tale şi trage-L apoi la tine (...), cheamă-L cu toată grija: "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, miluieşte-mă!" (din Scrisoarea lui Nil). Tot la Nil găsim că numele lui Iisus este o hrană, o hrană deosebit de dulce, o formă de meditaţie comparată cu rumegarea la oi.
Autoritatea unor monarhi bătrâni, precum Avva Macarie, recomandă Rugăciunea lui Iisus pentru că oricine cheamă numele lui Iisus se roagă în acelaşi timp Treimii celei Sfinte şi nedespărţite, Fiul fiind nedespărţit de Tatăl şi de Duhul Sfânt.
Dacă într-adevăr, toate aceste cuvinte au fost rostite de Sfântul Macarie Egipteanul, întemeietorul vieţii monahale din pustia Schetică, atunci se dovedeşte că Rugăciunea lui Iisus, este practicată în Egipt din secolul al IV-lea d.H., mult înainte de epoca isihasmului.
"Textele referitoare la Rugăciunea lui Iisus ţin de cele ale căror urme nu apar nicăieri altundeva şi sunt, probabil, elementele cele mai recente" - ne atrage atenţia A. Guillaumont.
Cele mai vechi mărturii cu privire la invocarea neîncetată a numelui lui Iisus Hristos urcă până în secolul V unde Diadoh al Foticeei o menţionează.
Alte interpretări ale Rugăciunii lui Iisus găsim la Nil, la alţi monahi - Varsanufie şi Ioan (Filoc.rom., XI), şi chiar în binecunoscutele texte ale lui Ioan Scăraru (Filoc.rom., IV). Totuşi , cele mai importante le găsim în Fragmente din viaţa dreptului şi marelui nostru părinte Avva Macarie - text editat de E.Amélineau în Annales du musée Guimet, în 1894.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu