Despre Rugăciunea lui Iisus (II)
Fiecare chilie avea două încăperi: una în care călugărul dormea şi cealaltă rezervată rugăciunii, pe al cărei perete dinspre răsărit se afla o nişă în care era pictată o cruce sau chipul Mântuitorului. Din alte documente anterioare se ştie că, în perioada creştinismului timpuriu, se obişnuia rugăciunea cu faţa spre răsărit, tradiţie păstrată până în prezent. Nici călugării egipteni nu ignorau această practică (Pateric, la capitolul despre Avva Arsenie).
Această întrebuinţare a nişei se presupune că a fost împrumutată din tradiţia iudaică unde nişa arată Ierusalimul.
Intr-una din încăperi s-a descoperit o inscripţie care, datorită conţinutului, este considerată ca prima formă a Rugăciunii lui Iisus. Inscripţia aceasta are 29 de rânduri, şi numele lui Iisus Hristos este factor predominant, "cu scopul de a aşeza sufletul într-o stare de rugăciune continuă", recomandare menţionată în Pateric (A. Guillaumont).
In 1965, cu prilejul primei campanii de săpături, s-a descoperit, "pictată pe zidul unei săli ce constituia capela unei chilii" (cf.A.Guillaumont), această inscripţie amplă numită Rugăciunea lui Iisus.
Rugăciunea lui Iisus se deosebeşte de altele asemănătoare prin repetarea numelui lui Iisus, ca element esenţial, şi asocierea cu rugăciunea vameşului, "fii milostiv mie, păcătosului!" (Luca, 18, 13).
La Kellia au fost descoperite mai multe inscripţii - 47 ca număr - incomplete, din cauza timpului, trasate pe pereţi cu cerneală (vopsea) roşie.
Practicarea Rugăciunii lui Iisus printre călugării din Egiptul secolelor al VII-lea - al VIII-lea a fost confirmată de această descoperire.
Despre istoricul acestei rugăciuni în Biserica română, s-a ocupat pe larg părintele profesor Dumitru Stăniloaie în "Isihaştii sau sihaştrii şi Rugăciunea lui Iisus în tradiţia ortodoxiei româneşti" (Filoc.rom., VIII).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu