Din veghea cărţilor...

                                   Privighetoarea din Râmnicu Sărat

Aleea principală din frumoasa grădină publică. Copacii din spatele băncilor, străjeri nemuritori, astăzi îmbătrâniţi

                          
                           O privighetoare a avut fantezia să-şi facă cuib în grădina publică din Râmnicu Sărat, acum două luni. Trilurile ei superbe au stârnit la o sumă de persoane dorinţa de a o poseda. Aşa se întâmplă şi cu persoanele care adesea sunt comparate cu privighetorile. Deosebirea e numai că pe o privighetoare veritabilă nu poţi s-o ademeneşti cu parale. Râmnicenii amatori au întins deci laţuri, pentru ca prin curse perfide să puie mâna pe privighetoare.
                           Ce se întâmplă? Aflând despre aceste manopere frauduloase, d. dr. Dobreanu, primarul oraşului, a dat ordin la doi gardişti ca să privegheze pe privighetoare, să o urmărească pas cu pas şi să nu îngăduie să fie făcută prizonieră.

                            De două luni de zile sergenţii de oraş îşi îndeplinesc conştiincios această unică şi originală însărcinare. Când privighetoarea zboară dintr-un pom într-altul, cei doi cerberi aleargă după ea şi n-o slăbesc din ochi.

                            Această privighetoare costă până acum comuna Râmnicu Sărat 160 de lei, socotind a 40 de lei pe lună leafa unui gardist. Scump dar face, căci orchestra naţională sau o muzică militară în grădina publică ar fi costat mult mai mult şi ar fi cântat mult mai prost. „No, che tare-i minunate!”, a exclamat d. dr. Dobreanu, care e „frache ghe ghincolo”, făcând această socoteală din care reiese până la evidenţă modul părintesc cum administrează d-sa averea municipală.

                            Sunt însă unele guri rele din opoziţie ( şi atunci opoziţia făcea tot răul - subl.mea) care, vorbind de cazul cu privighetoarea din grădină, nu se sfiesc să parodieze astfel o cunoscută romanţă:

                           Privighetoarea din grădină
                           Nu ştiu ce-a vrut să înţeleagă,
                           Când mi-a şoptit cu duioşie
                           Primarul n-are mintea-ntreagă
                           Cu ce delir, cu ce ardoare,
                           El mă păzeşte, cum vedeţi,
                           Căci el vrea o privighetoare
                           Cu-ai lui sticleţi, cu-ai lui sticleţi.
Ghiţă, „Furnica”, mai 1905

Cele două fântâni arteziene din grădina publică

Acest articol ca si cel precedent au fost preluate de pe retro-râmnic