Cine sunt vlahii din Valea Timocului?
Poziţia hotărâtă a Guvenului României, prin vocea ministrului de
externe, faţă de recunoaşterea minorităţii româneşti de pe valea
Timocului de către autorităţile din Serbia ca o condiţie a statutului de
candidat la Uniunea Europeană pentru statul vecin a adus în prim plan
mediatic chestiunea vlahilor din Balcani. Din păcate absenţa totală a
unui minim de informaţii în manualele de istorie şi atenţia redusă pe
care o acordă presa scrisă sau audio comunităţilor româneşti din Balcani
ridică sigur mari semne de întrebare în rândul românilor: cine sunt
românii din valea Timocului?
Poporul
român s-a format pe o arie mult mai largă decât o prezintă manualele de
istorie, care limitează etnogeneza românilor la vechea Dacie. Românii
sunt urmaşii romanităţii orientale, adică ceea ce a mai rămas din
vorbitorii de limbă latină în partea răsăriteană a Imperiului Roman.
Slavii aşezaţi în Balcani în secolele VI-VII au spart unitatea
romanităţii orientale. Care au fost consecinţele imediate ale migraţiei
slave în Balcani? O parte a populaţiei romanice s-a retras spre sud,
alţii spre vest sau nord. Bizantinul Kekaumenos consemna la mijlocul
secolului al XI-lea că vlahii care locuiau între Dunăre şi Sava
(centrul Serbiei de azi) au fost obligaţi să se retragă spre sud, în
Epir, Macedonia şi Elada (azi Grecia).
Citeşte şi:
O parte a vlahilor sud-dunăreni au fost
slavizaţi de-a lungul timpului. Dacă în jur de 1200 vlahii au fost
suficienţi de mulţi încât să pună bazele, împreună cu bulgarii, la un
nou stat – Ţaratul Vlaho-bulgar, în care bizantinii şi francezii
cruciaţi au recunoscut preponderenţa elementului românesc, în câteva
secole vlahii au rămas compact doar în regiuni izolate. În perioada
stăpânirii bizantine a Balcanilor, vlahii aveau atribuţii militare în
schimbul unor libertăţi. După ce peninsula Balcanică a fost ocupată în
secolul al XIV-lea de către Imperiul Otoman, turcii s-au folosit în
continuare de capacitatea militară a vlahilor. O parte a vlahilor au
fost mutaţi de către turci spre regiunile de graniţă în funcţie de
cuceririle din Balcani. Treptat printre vlahii cu sarcini militare au
pătruns şi slavi – sârbi şi bulgari, datorită cărora slavizarea
vlahilor a fost mai accentuată.
După înfrângerea Ungariei la Mohacs în
1526 interesul turcilor pentru folosirea capacităţilor militare ale
vlahilor a scăzut şi au început să le anuleze privilegiile şi să le
crească obligaţiile financiare. Din această cauză mii de familii de
vlahi au emigrat după 1530 în Croaţia, care se afla sub stăpânirea
habsburgilor. Aici au primit privilegii în schimbul serviciilor
militare, formând o regiune de graniţă autonomă. Aceşti vlahi emigraţi
în secolul al XVI-lea s-au suprapus peste vechii vlahi din vestul
peninsulei Balcanice. Dar amestecul cu sârbii şi croaţii au determinat
asimilarea lor etnică. În vestul Croaţiei a rămas până azi un grup
foarte mic de istro-români, izolaţi pe o insulă şi o peninsulă.
Cel mai compact grup de vlahi, în valea Timocului
În sudul Balcanilor au rămas relativ
compact un număr mare de vlahi, împărţiţi în două ramuri: aromânii, în
Grecia şi Albania şi megleno-românii, în Macedonia. Vlahii din Grecia
nu sunt recunoscuţi ca minoritate şi în ciuda grecizării intense, mulţi
aromâni din Grecia au păstrat conştiinţa originii lor romane şi a
relaţiei frăţeşti cu românii nord-dunăreni.
În evul mediu vlahii balcanici au fost nu
doar militari şi păstori, ci şi cărăuşi şi negustori. Averile acumulate
din comerţ au generat primele tentative de formare a unei naţiuni
aromâne în secolul al XVIII-lea. Aromânii din Moscopole, azi în
Albania, foarte bogaţi şi vestiţi, au întemeiat chiar o Academie şi au
înfiinţat o tipografie. Oraşul a fost distrus de turci şi albanezi după
1769 şi azi doar ruinele mai amintesc de gloria marelui oraş (în
secolul XVIII Moscopole era mai mare ca Atena, de exemplu). Aromânii au
emigrat şi urmaşii lor sunt azi în România, Ungaria sau Austria,
mândrindu-se cu originea lor moscopolitană.
Cel mai compact grup de vlahi este cel de
pe valea Timocului, la graniţa dintre Serbia şi Bulgaria de azi.
Românii timoceni au beneficiat de privilegii şi autonomie pe timpul
stăpânirii turceşti. Aveau propria organizare administrativă şi
judecătorească, se judecau după ius valachicum şi plăteau separat
dările către autorităţi. De exemplu în 1516 sultanul le-a poruncit
funcţionarilor turci să respecte autonomia vlahilor de pe valea
Timocului.
Caracterul românesc al vlahilor timoceni a
fost subliniat în jur de 1700, cu ocazia războaielor dintre austrieci
şi turci. Contele Marsigli spunea despre vlahii dintre Vidin şi Porţile
de Fier că vorbesc „rumuneşte”. La fel au constatat şi austriecii care
au stăpânit vremelnic regiunea între 1718-1739.
Mediul geografic – o vale lungă între
munţi, i-a ajutat să nu se amestece multă vreme cu sârbii sau bulgarii
şi astfel ritmul asimilării să fie redus. Abia în jur de 1800, în
condiţiile războaielor dintre ruşi şi turci şi începuturile mişcării
naţionale sârbeşti, regiunea Timocului intră în atenţia sârbilor. În
timpul războiului din 1806-1812 dintre turci şi ruşi, sârbii răsculaţi
au încercat să realizeze o joncţiune cu trupele ruseşti din Ţara
Românească pe la Vidin. Succesul luptei naţionale sârbeşti şi
recunoaşterea statului sârb a stabilit în 1833 graniţa dintre noul stat
sârb şi Imperiul otoman pe valea Timocului. Importanţa strategică a
regiunii pentru sârbi este relevată de un discurs al liderului sârb
Milos Obrenovici: regiunea Crainei (valea Timocului) era importantă
deoarece „pentru legăturile noastre cu Rusia ea ne este necesară ca
pâinea vieţii”. Ulterior, după formarea Bulgariei, valea Timocului a
ajuns graniţă între cele două state balcanice, vlahii fiind împărţiţi
în două de o graniţă negociată la masa tratativelor de marile puteri.
De la finalul secolului al XIX-lea în mod
sistematic vlahii timoceni au fost supuşi unei acţiuni de asimilare de
către autorităţile bulgare şi sârbeşti. Dacă România a obţinut
recunoaşterea unor libertăţi în condiţiile războaielor balcanice, după
încheierea primului război mondial presiunea naţionalistă sârbă şi
bulgară a explodat. Puţinele şcoli româneşti au fost desfiinţate, nu au
mai fost acceptaţi preoţi care să slujească în limba română şi au fost
impuşi preoţi sârbi sau bulgari. Biserica şi şcoala au fost
principalele instrumente ale autorităţilor pentru asimilare.
Istoricii sârbi şi bulgari, la fel ca
ceilalţi din peninsula Balcanică, în marea lor majoritate neagă vreo
relaţie între vlahii balcanici şi români. Ei consideră că vlahii sunt
păstori sârbi sau bulgari, orice numai nu români. Deşi uită să facă o
simplă comparaţie între limba încă vorbită de vlahii timoceni şi
românii nord-dunăreni. Identitatea este evidentă, doar surzii nu o
înţeleg. Este de fapt o surzenie dictată de ideologia politică a unei
naţiuni sârbeşti compacte, probabil după modelul grecesc sau francez,
fără minorităţi. Deşi niciodată vlahii timoceni nu au manifestat idei
de secesiune! Au fost cetăţeni fideli ai statului sârb.
Vlahii balcanici sunt înrudiţi cu românii nord-dunăreni
Originea romană a vlahilor timoceni este
incontestabilă, la fel şi relaţia cu românii nord-dunăreni. Un argument
lingvistic uşor de înţeles de nespecialişti: românii timoceni folosesc
preponderent perfectul simplu la fel ca oltenii în loc de perfectul
compus (fusei – am fost, mă dusei – m-am dus etc). Pe bună dreptate
Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Dimitrie Onciul, mai apoi şi alţii,
consideră Oltenia şi valea Timocului centrul teritoriului pe care s-a
format poporul român.
Lingviştii, nu doar români, dar şi cei
germani au demonstrat încă de la finalul secolului al XIX-lea că vlahii
balcanici sunt înrudiţi cu românii nord-dunăreni, că limbile vorbite de
vlahi sunt dialecte ale limbii române, cu o origine comună, care au
evoluat spre dialecte datorită condiţiilor geopolitice.
După 1878 statul român a sprijinit financiar şi logistic comunităţile
româneşti balcanice. După 1928 suportul autorităţilor române a fost
minimalizat de măsuri de forţă ale sârbilor, bulgarilor sau
albanezilor, cărora statul român nu le-a dat replică. Din 1947 orice
suport al autorităţilor comuniste româneşti faţă de românii balcanici a
dispărut ca să nu îi supărăm pe fraţii noştri în socialism. Practic
regimul comunist român i-a abandonat pe vlahii balcanici. După 1990
tentativele de sprijinire de către autorităţile române au fost reduse,
fie din ignoranţa acelor demnitari români care puteau să ia decizii şi
să acţioneze, fie din raţiuni politice.
"Vlahii timoceni sunt ROMÂNI!!!"
Nu doar Ministerul de Externe trebuie să
se implice. Ministerul Educaţiei Naţionale ar trebui să impună în
programa de istorie a românilor şi informaţii despre românii balcanici.
În acest moment România trăieşte un moment
istoric. Datorită statutului de membru în Uniunea Europeană, are
posibilitatea de a condiţiona procesul de aderare al Serbiei de
recunoaşterea minorităţii româneşti. În 1912, prin pacea de la
Bucuresti care încheia războiul balcanic, politicienii români au ştiut
să forţeze Bulgaria să recunoască minoritatea românească. A fost un
succes efemer din cauza convulsiilor care au urmat. Dar acum, în 2012,
este un moment unic pe care statul român nu are dreptul să îl rateze.
ACUM are şansa istorică de a obţine
recunoaşterea minorităţii româneşti din valea Timocului de către Serbia
şi de către celelalte state europene. Guvernul României nu trebuie să
cedeze presiunilor germane sau sârbeşti. Interesul României cere ca
acum să dea dovadă Guvernul că nu îi uită pe vlahii timoceni şi poate
să folosească şansa unică pe care o are. Merită să riscăm încordarea
relaţiilor cu Germania sau alte state europene pe care nu îi
interesează soarta vlahilor timoceni.
Politicienii români, indiferent de
culoarea politică, trebuie să acţioneze unitar pentru ca interesul
naţiunii române o cere. Vlahii timoceni sunt ROMÂNI!!!
Autor: Dr. Marius Diaconescu este lector universitar la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Preluare: adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu