Sunt creştine obiceiurile de Crăciun? (I)

                                                                                                   
                                                                                                    
                                                                                                      
                                                                                                       
                                                                                                      
                                                                                                      
                            Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos este numită la români printr-un cuvânt specific: Crăciun.

                            Crăciunul, după credinţa populară,  este Moş Crăciun, stăpânul păstorilor şi staulului în care s-a născut Mântuitorul. El avea de nevastă pe Crăciuneasa, iar ajunul Crăciunului, Moş Ajun, a fost baci, în slujba lui Moş Crăciun, scrie Ion - Aureliu Candrea, în "Iarba Fiarelor" - Studii de folclor, Bucureşti, 2001.
                           Originea cuvântului a dat naştere multor dispute filologice. 

                            Aron Densuşianu arată că numele principalei sărbători creştine, Crăciunul, este legat etimologic de cuvântul "creatione". Intr-o altă variantă, Crăciunul are drept etimologie cuvântul "colationem" - de la colatio -onis - ce înseamnă apelul preotului păgân la ziua întâi a lunii. (Vasile Golban).

                           Haşdeu îl traduce din "crastinum" iar alţi filologi interpretează "camatione" de la "incamatio" (întruchipare) sau "creatione, creations" în sensul  de născut la începutul erei creştine.
                          

                            Pe la mijlocul secolului al IV-lea, lupta împotriva cultului păgân e pe sfârşite. Liturghia creştină se substituie uşor, uşor cultului păgân. Creştinii doreau să se lepede de religia păgână, dar prea erau legaţi sufleteşte de câteva  veacuri de sărbători a căror amintire nu putea fi ştearsă, scrie Ion - Aureliu Candrea. 
                           Tertulian, scriitor creştin de limbă latină, ne face cunoscut că pe vremea lui (c. 160 - c.240), Bruma, sărbătoarea iernii, era serbată de mulţi creştini.

                           Creştinii mai serbau 1 ianuarie (Sărbătoarea cadourilor), Saturnaliile (Sărbătoarea sclavilor) şi multe alte sărbători necreştine.

                           Impăratul Teodosiu porunceşte în anul 389 să se înlocuiască calendarul public al Romei, cu sărbătorile creştine, sfârşindu-se astfel rolul public al sărbătorilor romane. Dar cum noua credinţă nu era destul de puternică, aflăm tot din studiile lui Ion - Aureliu Candrea, creştinii continuă să prăznuiască multe sărbători păgâne moştenite.
                          
                           Atunci Biserica creştina, obosită de luptă, cade la învoială şi păstrează sărbătoarea, dar alungă zeul păgân, adoptând tot ceea ce nu era în contradicţie cu Hristos.

Dublu ducat, sec.XVII, Elveţia, pe o faţă este Naşterea Mântuitorului cu momentul închinării magilor,iar pe cealaltă faţa este imaginea oraşului Basel

                             In legătură cu data la care Biserica creştină fixează Crăciunul au fost mule incertitudini; aşa se explica, de ce, la începuturi, Naşterea Domnului nu era o dată fixă, ea celebrându-se în luna mai, apoi pe 6 ianuarie, când Iisus a schimbat apa în vin, la nunta din Cana Galileii, iar pe 25 decembrie  s-a stabilit definitiv de către Papa Liberiu în anul 354. In Biserica Bizantină  a fost introdusă după 32 de ani, adică în 386, de către Sf. Ioan Gură de aur.