Puţin despre mântuirea noastră

             

                          Despre Rugăciunea lui Iisus (II)


              In Biserica Ortodoxă, începând cu secolul al XIV-lea şi până astăzi, se foloseşte forma 'Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul' (ultimul cuvânt putând fi omis, formulă care leagă prin voie liberă (Matei, 9, 27 şi Luca, 18, 13).

                 Un alt exemplu cunoscut, de repetare, avem la începutul Psalmului 69: 'Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie, grăbeşte-te' - redat de Cassian în scrierile sale.

              Inscripţia descoperită la Kellia este deosebit de preţioasă, ca orice indiciu epigrafic, fiind 'directă şi imediată' iar repetarea neîncetată a numelui lui Iisus, 'Doamne, Iisuse', arată esenţialul, adică continuitatea, după cum găsim în rândul 6 îndemnul 'neîncetat'.

              În afară de aceasta s-au mai găsit 'Iisuse Hristos, numele mântuitor' şi 'Dumnezeul meu, Iisuse, ajută-ne!' - invocaţiile cele mai răspândite.

              De remarcat că această rugăciune se spune în ritmul respiraţiei, neîncetat, după cum aflăm la autorii isihaşti: 'De fiecare respiraţie a ta să lipeşti paza sufletului şi numele lui Iisus', ne spune Isihie Sinaitul, unul dintre teoreticienii Rugăciunii lui Iisus cu o datare posterioară secolului al VII-lea, dar nesigură (Pateric, Ammmona).

              Din cercetările întreprinse s-au găsit, în textele traduse din limba coptă, referiri la 'dulceaţa' de care se bucură cel ce invocă numele lui Iisus. Astfel, un călugăr tânăr îl întreabă pe Avva Macarie: 'Părinte, arată-mi ce-i dulce şi ce-i amar' (Iacob, 3, 11). Avva Macarie îi răspunde: 'Se spune despre sugar că, atunci când îl lasă jos, mama lui îi pune în mână ceva dulce pentru ca să sugă, să nu cumva apucând ceva murdar, să se îmbolnăvească şi să moară (...), cât despre dulceaţă, acesta este Domnul nostru Iisus Hristos, numele cel sfânt al Lui, adevăratul mărgăritar' (Matei, 13, 45-46). 'Izvorul care ţâşneşte din inimile noastre, spune el în altă parte, având trimitere la Iacob, 3, 11 - nu trebuie să izvorască nimic din ceea ce este amar (gânduri murdare), ci fără încetare să izvorască numai ceea ce este dulce, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos' - text oferit de E. Amelineau în traducere proprie din limba coptă. Iar la cererea unuia din fraţi de a-i explica versetul: 'Cugetul inimii mele înaintea Ta pururea' din Psalmul 18, Avva Macarie răspunde: 'Nu este altă cugetare mai subtilă decât cugetarea la numele izbăvitor şi binecuvântat al Domnului nostru Iisus Hristos păstrată cu sfinţenie în tine mereu...' (idem).

              Invocarea numelui lui Iisus legată de respiraţie apare şi în alt text atribuitlui Macarie: 'Priveghează cu atenţie asupra numelui Domnului nostru Iisus Hristos, cu inima smerită, fă-L să ţâşnească pe buzele tale şi trage-L apoi la tine (...), cheamă-L cu toată grija:'Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul  meu, miluieşte-mă!' (Scrisoarea lui Nil). Tot la Nil găsim că numele lui Iisus este o hrană, o hrană deosebit de dulce, o formă de meditaţie comparată cu rumegarea la oi.

              Autoritatea unor monahi bătrâni, precum Avva Macarie, recomandă Rugăciunea lui Iisus pentru că oricine cheamă numele lui Iisus se roagă în acelaşi timp Treimii celei Sfinte şi nedespărţite, Fiul fiind nedespărţit de Tatăl şi de Duhul Sfânt.