Despre Rugăciunea lui Iisus (III)
Dacă într-adevăr, toate aceste cuvinte au fost rostite de Sfântul Macarie Egipteanul, întemeietorul vieţii monahale din pustia Schetică, atunci se dovedeşte că Rugăciunea lui Iisus, este practicată în Egipt din secolul al IV-lea d.H., mult înainte de epoca isihasmului.
'Textele referitoare la Rugăciunea lui Iisus ţin de cele ale căror urme nu apar nicăieri altundeva şi sunt, probabil, elementele cele mai recente' - ne atrage atenţia A. Guillaumont.
Cele mai vechi mărturii cu privire la invocarea neîncetată a numelui lui Iisus Hristos urcă până în secolul al V-lea unde Diadoh al Foticeei o menţionează.
Alte interpretări ale Rugăciunii lui Iisus găsim la Nil, la alţi monahi - Vasanufie şi Ioan (Filoc. rom.XI), şi chiar în binecunoscutele texte ale lui Ioan Scăraru (Filoc.rom.,IV). Totuşi, cele mai importante le găsim în Fragmente din viaţa dreptului şi marelui nostru părinte Avva Macarie - text editat de E. Amelineau în Annnnnnales du Musee Guimet, în 1894.
O altă formă asemănătoare cu Rugăciunea lui Iisus găsim în opera lui Evagrie Ponticul, o glosă la Psalmul 37: 'Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu te depărta de mine. Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele', text publicat sub numele lui Origen.
Aici ar fi un terminus ad quem pentru inscripţia despre Rugăciunea lui Iisus, ştiind de la geograful arab Ya'qubi (Histoire du site de Kellia - Kellia I), că în secolul al IX-lea mănăstirile erau abandonate şi nelocuite, fiind distruse în epoca patriarhului Damian (578-604).
Nu se ştie din ce epocă ar fi inscripţia, nefiind datată, dar din indicii provenite de la alte inscripţii s-ar putea socoti a fi din prima jumătate a secolului al VIII-lea.
Astfel, prescurtarea, pe înţelesul nostru, a Rugăciunii lui Iisus găsită la Kellia, este: 'Hristoase, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, Tatăl Hristosului Iisus, prin singurul Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, ajută-ne/ajută-mă şi/sau miluieşte-ne/miluieşte-mă!'
In secolul al X -lea începe monahismul atonit, monahismul harismatic de tip contemplativ isihast, care practică invocarea continuă a Rugăciunii lui Iisus. Chiar şi astăzi, candidatul la călugărie are datoria - impusă de Biserică - să practice rugăciunea aceasta: 'Eşti dator să ai în minte, în inimă, în cuget şi în gura ta numele lui Iisus şi să zici 'Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!'
Transcrierea în româneşte a inscripţiei de la Kellia:
Un O* a zis
Dacă
demonii aruncă în noi sămânţa
spunând: dacă
strigi
neîncetat 'Doamne Iisuse!', tu nu te rogi Tatălui,
nici Duhului Sfânt. Noi
însă ştim că această sămânţă nouă
este cea a atot-viclenilor,
care însămânţează(?), pe atot-datornicul(?),
începând să-l ispitească pentru a-şi b[a-
te joc de ei, pe cei care (sunt) în numele [lui
Iisus, pentru a-i pierde pe cei care cred
în numele Lui. Ei nu ştiu nimic despre aceasta.
Dar noi, ştim, că, dacă [ne
rugăm lui Iisus, ne rugăm Ta-
tălui laolaltă cu El şi Duhu[lui
Sfânt al Tatălui Însuşi împreună cu El.
Să nu ni se întâmple, dar, să despărţim
Treimea Dumnezeiască (şi) Sfântă!
Ci se cuvine să ne rugăm (astfel): dacă
spunem. Hristoase Iisuse, spune,
'Fiul lui Dumnezeu Tatăl' (şi)
spune, 'Tatăl Hristosului Iisu[s'.
Si, săvârşind toată rugăciunea c[u El,
spunem: 'prin sin[gurul
tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos'.
*se crede a fi fost cuvântul 'bătrân', şters de vreme.
Cuvintele din paranteză fiind şterse din cauza timpului, s-a tradus astfel pentru a se înţelege cât mai corect sensul.
Articol preluat din Suplimentul săptămânal ALDINE al ziarului România liberă, 2003
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu