atitudini

                              Adresare politicoasă

      Manifestarea politeţii în comunicare începe cu adresarea, ea este puntea de legătură între două persoane - fie că acestea se cunosc sau nu.  

      Cea mai simplă formă de adresare, acceptată şi folosită de toţi este domnule şi doamnă/domnişoară, folosită mai ales în cazul când vorbim cu persoane necunoscute, al căror nume nu-l ştim. Însă în comunicarea la serviciu, la şcoală sau la facultate, între colegi sau între şefi şi subalterni ş.a.m.d. trebuie folosit şi numele. În asemenea cazuri forma corectă de adresare este cea cu numele de familie - domnule Moraru, doamnă Popescu sau cu denumirea funcţiei deţinute de persoana respectivă - domnule profesor, doamnă decan, domnule doctor, domnule preşedinte.
       Această regulă se încalcă însă foarte des în comunicarea oficială de la noi, căci mulţi se adresează într-o manieră familiară, cu numele mic - „domnule Vasile”, „doamnă Elena”, „domnişoară Angela”, atunci când vorbesc chiar şi cu superiorii sau vorbesc prima dată cu acea persoană, deci nu există acordul de prietenie dat. Studenţii, mai ales cei din primul an de facultate şi nu numai, se adresează şi decanului, şi profesorilor cu numele mic - „doamnă Eugenia”, „doamnă Maria”, „domnule Anatol”, de parcă ar vorbi cu vecinii de la bloc. În asemenea situaţii este permisă doar adresarea domnule profesor, doamnă decan sau cea cu numele de familie - domnule Moraru, doamnă Popescu, pentru că acestea reflectă ierarhia relaţiilor şi rolul fiecăruia dintre participanţii la comunicare. 

       În relaţiile mai puţin oficiale - între colegii de serviciu, în comunicarea cu vecinii, în conversaţiile cu persoane cunoscute este binevenită adresarea cu numele mic - doamnă Ana, domnule Adrian, iar faţă de colegii mai tineri (sau când se permite de către celălalt) se utilizează şi formele simple de adresare, doar cu numele mic - Diana, Marcela, Emil. 

       Or, foarte mulţi dintre vorbitorii noştri manifestă o mare sfială când este vorba să-i spună cuiva domnule sau doamnă, în special la sate, unde lumea se cunoaşte bine şi moda de a-i „domni” pe toţi nu prinde cu una cu două, nici chiar printre profesori. In Basarabia încă se respectă  regula rusească (exemplu: Andrei Sergheevici) de adresare politicoasă, de pildă,  Rodica Viorelovna sau Răzvan Petrovici, fiind puţin diferită de obişnuinţa noastră . Ba mai mult chiar, se aud şi nişte forme „neaoşe” de tipul Floarea Nicolae sau Petru Vasile, care nu sunt nici româneşti, nici moldoveneşti ori ardeleneşti, ci doar nişte încercări nereuşite de a evita utilizarea formelor fireşti pentru limba română – domnul, doamna, domnişoara. 

      Să nu uităm că, în Codul manierelor elegante intră şi regula de adresare către o tânără cu vârsta peste 18 ani, cu "doamnă", având în vedere că ne adresăm unei persoane cu purtări frumoase, nu facem trimitere la starea de virgină sau căsătorită.

      Fiind, încă, în era internetului, una din regulile de bază ale Codului de bună purtare, ar trebui să fie fair-play-ul, mai ales când unul din  "prietenii" de pe net îşi declină identitatea postând chiar şi o poză iar celălalt nu. Nerespectarea aceastei reguli (de  fair-play) reflectă o crasă lipsă de respect,  jignind astfel pe celălalt. 
     Tot aici aş încadra comentariile mai mult decât colorate pe marginea unor articole. In loc să se refere la tema articolului, preopinenţii işi adresează fel de fel de nume, se gratulează cu tot felul de dedicaţii, mai mult sau mai puţin decente. Fără a mai spune despre identitatea sub care comentează!