atitudini

          (Im)politeţea în comunicare sau familiaritatea excesivă

           Manifestarea politeții în comunicare începe cu adresarea, ea este puntea de legătură între două persoane - fie că acestea se cunosc sau nu.

Cea mai simplă formă de adresare, acceptată de toți, este domnule și doamnă / domnișoară, folosită mai ales în cazul când vorbim cu persoane necunoscute, al căror nume nu-l știm.


           Această regulă se încalcă însă foarte des în comunicarea oficială de la noi, căci mulți se adresează într-o manieră familiară, cu numele mic - „domnule Vasile”, „doamnă Elena”, „domnișoară Angela”, chiar și atunci când vorbesc cu superiorii sau în cadrul unor întruniri oficiale. 

           Este absolut indezirabilă adresarea cu numele mic în cazul conversației cu o persoană oficială într-o emisiune televizată sau radiofonică. Din păcate însă, unii prezentatori nu cunosc această regulă, așa că se adresează invitaților cu funcții de răspundere, cu titluri științifice ca unor simpli cunoscuți sau prieteni „la cataramă”, pe care-i pot bate pe umăr. Am auzit cum un moderator se adresa unui ministru, numindu-l „domnule Alexandru”, iar într-o emisiune radiofonică prezentatoarea începea discuția cam așa: „Doamnă Maria, sunteți doctor abilitat, șefa catedrei, cum apreciați ca specialist aceste lucruri?”, etalând o încălcare flagrantă chiar și a normelor etice. 

          Există la radio și la televiziune și moda tutuielii, când toți cei din studio se adresează unul altuia cu „tu”, pentru a evita rigiditatea lui „dumneavoastră” - lucru firesc între adolescenți și tineri, între prieteni sau vechi cunoștințe, dar nepermis într-un spațiu public în cazul unor discuții sau dezbateri serioase. 
Maniera occidentală, mai mult engleză- americană, de adresare cu numele mic (în anumite cazuri, dar utilizându-se și alte mijloace de exprimare politicoasă) este simpatică, dar se pare că nu este cel mai bun lucru de împrumutat, așa că regulile noastre de politețe rămân în vigoare, cu atât mai mult, cu cât politețea excesivă (pe care nu o prea vedem) supără cu mult mai puțin decât impolitețea necontrolată.