oameni

Stendhal - un visător fără emoții

 

         Stendhal, pe numele său adevărat Henri-Marie Beyle (23 ianuarie 1783, Grenoble – 23 martie 1842, Paris), a fost un scriitor francez renumit pentru finețea analizei sentimentelor personajelor sale și pentru lipsa intenționată de sensibilitate a stilului său. Stendhal și-a ales pseudonimul literar ca un omagiu adus lui Johann Joachim Winckelmann, fondatorul arheologiei moderne, născut în localitatea Stendal, Saxonia-Anhalt (Germania).

 

         Se naște la Grenoble într-o familie burgheză. Mama sa, pe care o iubea mult, moare când el avea șapte ani. În 1796, el intră la Școala Centrală din Grenoble. Între 1800 și 1801, viitorul scriitor participă la Campania din Italia ca sublocotenent în al șaselea Regiment de dragoni. Întors la Paris, el încearcă să se impună în domeniul comercial, literar și seducând femeile. Acești ani de început de carieră vor constitui sursa de inspirație pentru personajul lui Julien Sorel din „Roșu și Negru”. În data de 3 august 1810, Stendhal este numit auditor în cadrul Consiliului de Stat, participând la administrație și la războaiele napoleoniene. După căderea Imperiului care urmează Campaniei din Franța, în 1814, el pleacă în Italia, instalându-se la Milano unde își regăsește iubita, Angela Pietragrua. Anul următor, Stendhal își va tipări pe cărțile de vizită: „Waterloo - ce păcat! Încă șase luni și aș fi fost numit prefect de Sarthe la Le Mans". În această perioadă, el scrie mai multe opere legate de Italia ca și tratatul „Despre dragoste”. În 1821, acuzat fiind de simpatie față de carbonari, un grup secret de revoluționari italieni care milita pentru unificarea țării, Stendhal este expulzat din Milano.

       Reîntors la Paris, aproape ruinat după decesul tatălui său, Stendhal începe să frecventeze saloanele literare, își înființează propriul cenaclu și are chiar un discipol în persoana lui Prosper Mérimée. El scrie pentru publicații periodice, publică primul său roman, „Armance”, urmat, în 1830, de „Roșu și Negru”, influențat în parte de Revoluția din iulie 1830, acest al doilea roman obținând un important succes. După revoluție, este numit consul la Civitavecchia, în Italia. La Civitavecchia, scriitorul se plictisește și face dese călătorii, nereușind să încheie operele începute („Amintirile unui egoist”, „Lucien Leuyen...”). După ce termină ultima sa capodoperă, „Mânăstirea din Parma”, în 1839, Stendhal moare de o criză cardiacă în noaptea de 22 spre 23 martie 1842 și este înmormântat în Cimitirul Montmartre din Paris.

       Opera lui Stendhal conține atât texte autobiografice (ca „Viața lui Henri Brulard”), cât și romane dintre cele mai frumoase ale literaturii franceze: „Roșu și Negru”, „Lucien Leuwen”, „Mânăstirea din Parma”. „Roșu și Negru” este primul mare roman al lui Stendal și primul care combină în mod subtil descrierea realității sociale cu acțiunea romanescă (după Erich Auerbach în celebrul său studiu „Mimesis”). Julien Sorel, personajul central al romanului, este într-un sens produsul pur al epocii sale. Transportat de ambiție, după lectura „Memorialului din Sfânta Elena al lui Napoleon”, conștient că de la Revoluție nu numai nașterea, ci și meritul personal are importanță, eroul visează să devină un nou Bonaparte.

        Opera lui Stendhal este profund inspirată din propria sa viață, romanele lui constituind o autobiografie ideală a scriitorului. Julien Sorel, Lucien Leuwen, Fabrice del Dongo sunt cei care Stendhal ar fi visat să fie. Există trei tipuri de opere autobiografice la Stendhal: pe de o parte, Stendhal a scris timp de ani și ani un „Jurnal”, conținând evenimentele din viața sa; pe de alta, marile opere autobiografice intitulate „Viața lui Henri Brulard” și „Amintirile unui egoist”. 

(wikipedia)