Există popoare mai inteligente şi altele mai puţin inteligente?

                         O istorie a civilizaţiei are la bază, de regulă, un document scris. Dar privind în urmă, observăm perioade ale trecutului care pot fi descifrate doar în urma unor descoperiri arheologice.
                            De exemplu, un renumit arheolog, H. Muller-Karpe şi-a intitulat manualul de preistorie "Istoria epocii de piatră".
                        Există tot atâtea civilizaţii şi culturi câte popoare există, dar puţine sunt cele care au devenit civilizaţii istorice.
                            Dezvoltarea civilizaţiei umane a fost în strânsa legătura cu natura, o dependenţă totală a omului faţă de natură.

                            Putem spune ca începuturile civilizaţiei influenţate de glaciaţiuni şi de confecţionarea unor unelte de piatră, s-ar regăsi în urmă cu 550.000 sau chiar 600.000 ani.


                       Datarea perioadelor glaciare şi a principalelor etape ale evoluţiei umane rămâne aproximativă şi mult controversată.
                           In Europa, de exemplu, calota de gheaţă a atins în unele locuri o grosime de 2-3000 metri, acoperind ţările scandinave şi baltice, Anglia, nordul Germaniei şi Olanda, Polonia şi nordul Rusiei. Iar calota Groenlandei acoperea America de nord.
                          In unele zone din munţii Alpi, Pirinei, Vosgi, Carpaţi, Caucaz, Himalaya au fost calote locale.

                          In procesul acesta al evoluţiei, glaciaţiunile au avut o influenţă majoră.
                          Privind în ansamblu, nu numai glaciaţiunile au influenţat evoluţia civilizaţiei umane, multe alte cauze au marcat  acest proces care n-a fost un proces uniform, uneori chiar în perimetrul aceleiaşi zone geografice au fost decalaje evidente.
                          Anumite forme de civilizaţie se pot prelungi, Egiptul fiind un exemplu în acest sens, folosind încă unelte primitive de piatră în timp ce construia piramide. Construcţia piramidelor fiind datată pe la anii 2800 î.e.n.

                            Pe de altă parte,  nordul Europei ce cuprinde Danemarca, Germania de nord, Scandinavia şi ţările baltice, continuă să trăiască într-o primitivă perioadă neolitică, în timp ce pe malurile Eufratului scribii regali transcriau Codul lui Hammurabi sau Epopea lui Ghilgameş!

                            Sa luăm un singur exemplu din această evoluţie a civilizaţiilor în antichitate: roata.

                           1. In Europa de nord-vest şi Scandinavia roata a fost descoperită pe la anii 1200 î.e.n.

                           2. In Europa centrală şi orientală - roata a fost descoperită pe la anii 1900 î.e.n.

                           3. In Europa mediteraneană - a fost descoperită mai devreme, pe la anii 2000 î.e.n.

                           4. In Asia centrală - pe la anii 2500 î.e.n.


                       5. In India - pe la anii 2600 i. e.n. !

                           6. In Asia orientală - pe la anii 2500 î.e.n.

                           7. In Africa de nord - pe la 1700 î.e.n.

                           Aproape de necrezut!

                           După cum am afirmat, dependenţa totală de natură a fost caracteristica principală în evoluţia umană.

                           Intre enigmele civilizaţiei putem menţiona cele câteva triburi, descoperite nu de mult, care nu cunosc modul de aprindere al focului (insulele Andaman din Golful Bengal şi pigmeii din pădurile de la graniţa dintre Congo şi lacul Tanganyka) sau populatii care nu cunosc focul dar au idei religioase destul de evoluate.

                          In nordul Europei, în Danemarca, viaţa unei familii se desfăşura în locuinţe colective (chiar 26 familii), rectangulare, cu pardoseala din scoarţă de copac şi nisip.
                          In ceea ce priveşte rolul femeii, ea era socotită o "proprietate personală", fiind nevoită să-şi urmeze bărbatul şi în moarte,  cercetările nedescoprind o perioadă anume a matriarhatului.

                      Acest obicei al îngropării femeii odată cu bărbatul s-a păstrat până in epoca fierului la celţi şi vikingi, iar in India ritualuri asemănătoare s-au practicat până de curând în secolul XIX.

 

 

Frescă cu obiceiuri de înmormântare

                        Ritualurile magico-religioase si importanţa acordată morţilor cuprinde pe lângă sacrificiile de animale (mai ales boii) , cereale şi fructe, şi sacrificii umane.
                            Toate sacrificiile urmau  un anumit ritual, cele umane au continuat până târziu în neolitic, de exemplu în Egipt şi chiar în Europa. In localitatea Tiefenellern din Germania s-au găsit resturile a 38 persoane, femei şi fete, sacrificate. De obicei, sacrificiile umane se făceau cu prilejul construirii unei case.  Faptul că la baza unei construcţii s-au găsit îngropaţi copii, se presupune a fi un sacrificiu "de fundaţie".
                           Cercetări arheologice documentate au arătat ca în mileniul VI î.e.n. copiii sacrificaţi erau îngropaţi sub vatra casei sau sub pragul uşii.
                           Asemenea practici s-au dovedit a fi existat şi pe teritoriul ţării noastre, descoperindu-se in staţiunile Traian, Truşeşti sau Hăbăşeşti, la temelia locuinţelor, resturi ale sacrificiilor puse în vase de lut.


                       Ca o concluzie putem spune că zonele în care s-a practicat şi s-a dezvoltat mai întâi agricultura, au devenit leagăn al unei civilizaţii superioare.