sâmbătă, 11 februarie 2012

Melancoliile artei...



                                   Cocoşul                                   


                      Tot pe site-ul  altmarius  găsesc zilele trecute un articol "Critica de artă şi vitrina cu vechituri" scris de M.Manega despre o lucrare în oţel a lui Adrian Costea.
                      Fiind vorba despre artă şi site-ul nefiind unul de specialitate, mă aşteptam să găsesc în  chapeau-ul  articolului câteva explicaţii, pentru profani, despre artist, despre opera sa şi/sau despre scopul acestui articol. Nu am găsit nici acel chapeau şi nici acele explicaţii mai mult decât necesare.

                      

La sfârşitul lunii decembrie, în holul hotelului SARROGLIA a apărut, peste noapte, o statuie de mari dimensiuni (peste 4 metri înălţime şi grea de aproape o tonă), realizată din oţel. Lucrarea se numeşte A la recherche du temps perdu” şi reprezină un cocoş uriaş cu gâtul răsucit spre un invizibil, dar sugerat, răsărit de soare, pentru a-l vesti. Lucrarea a fost văzută, revăzută şi contemplată de mulţi artişti, galerişti şi critici de artă, dar până acum foarte puţini au îndrăznit să se exprime public despre ea. Aş spune că chiar aproape nimeni, dacă nu ar fi făcut-o, totuşi, Pavel Şuşară şi, mai nou, Marius Tiţa. Restul e tăcere.


In căutarea timpului pierdut
 
 
Motivul nu este insignifianţa lucrării (care este, dimpotrivă, imperativă, grandioasă şi copleşitoare, nu numai ca dimensiuni, ci şi ca semnificaţii şi realizare), ci... numele autorului: Adrian Costea. Cronicarii noştri de artă (probabil nu prea stăpâni pe instrumentele proprii de detectare a valorii) au un blocaj psihologic în faţa acestei lucrări, mult prea complexe pentru a fi considerată un „accident”. Cum să salute opera ăluia care a devalizat Bancorexul şi România? (aceasta este, deocamdată, percepţia publică). Sau, invers: cum s-o conteste? Dacă-i bate sau îi ceartă Costea?
....
Sursă: FINANŢIŞTII, CERTITUDINEA


           Deşi sursa fiind Finanţiştii si Certitudinea, limbajul folosit fiind şi el criptic, m-am gândit să uşurez rezolvarea dilemei recomandând trecerea lucrării în patrimoniul Parlamentului şi  amplasarea ei în Piaţa Victoriei, chiar în faţa Guvernului. .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu