Singurătate Urât cuvânt! Inspiră teamă. Ca o boală.
Echivalentul polului frig sau concurentul zeului Ger.
Intotdeauna mi-a fost teamă de singurătate. Nu ştiu de ce, mi-a fost şi încă îmi este. Acum mai mult ca oricând. Firesc, nu?
Multă lume suferă de această boală. Până acum ceva vreme nu vedeam cât de singuri suntem, cât de mulţi oameni sunt singuri. Acum, mi-a crescut atenţia, am căpătat o vedere mai bună şi... văd.
Cum scria O. Paler, există o singurătate impusă şi o singurătate aleasă. Cea impusă este mult mai grea.
Singurătatea impusă de multe ori de vârstă şi implicit de "lanţurile" interioare, mult mai grele decât celelalte, este o povară mult peste puterile noastre.
De ce suntem aşa de singuri, cum de acceptăm această stare, o cultivăm sau ne domină prin slăbiciunile noastre? Intrebări, întrebări.
Doream să spun ceva mai consistent, nu mai pot. Doar aceste câteva vorbe, câteva gânduri şi un oftat m-au "liniştit".
 |
| Aşteptare |
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu